Prima pagină Stiinta

"Folosim doar 10% din creier" şi alte mituri despre mintea umană

Marius Comper | 09.10.2012 | ● Vizualizări: 22227

Conţinând aproximativ 100 de miliarde de neuroni, creierul este cea mai complexă structură a corpului uman. Fiecare neuron poate crea minim 1.000 de legături, astfel că într-un creier pot exista 100.000.000.000.000 de conexiuni neuronale. De asemenea, neuronii din creier pot transmite în fiecare secundă până la 1.000 de semnale electrice, viteza cu care aceste impulsuri se deplasează fiind uneori de 400 de kilometri pe oră.

De la gândit, vorbit şi iubit până la respirat, cântat sau alergat, fiecare acţiune pe care o întreprindem se datorează acestor celule nervoase interconectate. Creierul este activ în permanenţă, chiar şi atunci când dormim. De aceea, aproximativ 20% din energia pe care o obţinem din hrană este folosită de creier, organul care este cel mai mare consumator de resurse, în ciuda faptului că reprezintă doar 2% din greutatea totală a corpului nostru.

Misterele creierului uman au fascinat omenirea încă din primii ani ai civilizaţiei umane. Prima menţiune în scris a acestui organ datează de acum 6.000 de ani, regăsindu-se într-un text în care un autor necunoscut din Sumeria a descris efectele euforice ale macului. 

Miturile despre creier dăinuiesc de mii de ani

Dificultatea studierii acestui organ misterios a făcut ca, de-a lungul timpului, creierul să devină obiectul multor mituri şi credinţe false. Spre exemplu, egiptenii credeau că mintea se află în inima unui om, considerând creierul un organ neimportant. În timpul procesului de mumificare, creierul era eliminat pur şi simplu, în timp ce alte organe erau păstrate cu grijă şi îmbălsămate.

Dovezile istorice arată că Alcmeon din Crotone, care a trăit în jurul anului 500 î.e.n., a fost primul om care a realizat, în urma a numeroase disecţii, că gândurile, senzaţiile şi inteligenţa rezidă în creier şi nu în inimă, aşa cum se credea la acea vreme. Aristotel, care a trăit în secolul al IV-lea î.e.n., continua să susţină că inima este organul gândirii, creierul fiind doar un mecanism ce răceşte inima. Acest mit a persistat până în secolul al II-lea e.n., atunci când Galen, un medic roman ce avea ca pacienţi numeroşi gladiatori, a observat că aceştia îşi pierdeau facultăţile mintale atunci când sufereau lovituri în zona capului.

Galen credea că în creier se găsesc patru umori (sângele, flegma, bila neagră şi bila galbenă) al căror echilibru reprezenta cheia spre o viaţă sănătoasă. Galen a înţeles rolul esenţial al creierului în ceea ce priveşte memoria, emoţia şi simţurile, chiar dacă îl atribuia inexistentelor umori.

Ideile lui Galen au dăinuit mai bine de un mileniu, susţinute şi de faptul că în Evul Mediu autorităţile bisericeşti au interzis efectuarea disecţiilor pe cadavre omeneşti. De aceea, de multe ori medicii apelau la remedii bizare precum trepanaţia pentru a elimina „piatra nebuniei” din craniul pacientului tratat.

Misterele creierului au început să fie elucidate abia începând cu secolul al XVII-lea, pe măsură ce oamenii de ştiinţă au înţeles, studiind pacienţii cu probleme mentale, că diferitele părţi ale creierului joacă roluri distincte. Cu timpul, creierul a început să fie studiat în cadrul mai multor ramuri ale medicinei şi ştiinţei, însă, în ciuda progresului extraordinar, numeroase mituri există şi în ziua de azi.

Folosim doar 10% din creier?

Unul dintre cele mai răspândite mituri despre creierul uman este acela că oamenii îl folosesc doar în proporţie de 5%-10%.

Studiile istorice arată că acest mit a fost conceput la sfârşitul secolului al XIX-lea, afirmaţia fiind folosită în diferite broşuri şi reclame ce promiteau potenţialilor clienţi şansa de a folosi părţile neaccesate ale creierului, devenind astfel mai inteligenţi şi mai înţelepţi. Un alt moment cheie în răspândirea acestei credinţe false despre creier îi este atribuit lui Albert Einstein. Legenda spune că un jurnalist l-ar fi întrebat pe omul de ştiinţă care este secretul inteligenţei sale, iar acesta i-ar fi spus că oamenii îşi folosesc doar o mică parte din potenţialul creierului lor, pe când el foloseşte ceva mai mult. Chiar dacă arhivele nu confirmă că acest interviu ar fi avut loc vreodată, legenda sa a permis răspândirea mitului.

Ulterior, această legendă a fost folosită de autorii de cărţi de dezvoltare personală, aceştia promiţând potenţialilor clienţi dezvăluirea unor secrete care să le permită să folosească o parte mai mare din creier. De asemenea, legenda a fost preluată şi de magicieni pentru a explica presupusele lor puteri paranormale.

Succesul acestui mit se datorează parţial dorinţei oamenilor de a depăşi limitele inerente corpului uman. De aceea, el a fost folosit în numeroase campanii publicitare ce au contribuit la rândul lor la răspândirea acestui neadevăr. Nici realizatorii de filme de la Hollywood nu s-au sfiit să apeleze la această legendă, ea stând la baza thrillerului Limitless, în care un medicament-minune permite protagonistului să-şi folosească 100% din creier şi să beneficieze de capacităţi de concentrare şi memorie ieşite din comun.

În ciuda răspândirii mitului, cercetătorii au explicat de câteva decenii că este improbabil să fie adevărat: ţinând cont de faptul că 20% din energia corpului este consumată de creier, e greu de crezut că folosim doar 10% din capacităţile sale. Selecţia naturală ar fi dus la dispariţia fiinţelor care consumă energie ineficient, pentru a alimenta ţesuturi inactive.

Mai mult, cercetările efectuate asupra persoanelor care au suferit vătămări ale creierului (veterani de război şi persoane cu afecţiuni mentale) au arătat că abilităţile şi comportamentul acestora sunt puternic influenţate de traumele suferite, indiferent de zonele afectate din creier. 

Progresul ştiinţific realizat în domeniul imagisticii cerebrale a eliminat în totalitate posibilitatea ca acest mit să fie adevărat. Folosind aparate de imagistică prin rezonanţă magnetică funcţională (fMRI), cercetătorii au putut observa că oamenii folosesc mai mult de 10% din creier chiar şi atunci când fac gesturi banale precum strângerea degetelor în pumn. „Imagistica funcţională ne-a arătat că există foarte puţine elemente ale creierului care să nu fie activate la un moment dat”, explică profesorul Sophie Scott de la Institutul de Ştiinţe Cognitive din cadrul University College London. Chiar dacă nu folosim toate părţile creierului simultan, imagistica cerebrală a arătat că, de-a lungul unei perioade de 24 de ore, oamenii activează toate zonele creierului.

O afirmaţie mai apropiată de adevăr, spun specialiştii, este aceea că înţelegem doar 10% din modul în care funcţionează creierul.

Ne face mai inteligenţi muzica lui Mozart?

Un alt mit referitor la creierul uman este acela că muzica lui Mozart contribuie la dezvoltarea cognitivă a bebeluşilor, făcându-i mai inteligenţi decât ar fi fost în mod normal.  Această legendă a ajutat la dezvoltarea unei companii americane, Baby Einstein, ce a obţinut profituri de milioane de dolari din vânzarea de pachete speciale de cărţi şi CD-uri destinate părinţilor care îşi doresc copii mai isteţi.

Acest mit îşi are originile într-un studiu efectuat în anii ‘50 de un specialist ORL, conform căruia pacienţii cu probleme de auz şi de vorbire prezintă îmbunătăţiri semnificative ale sănătăţii atunci când ascultă muzica lui Mozart. Apoi, un studiu realizat în anii ‘90 pe un grup de studenţi americani a sugerat că persoanele care au ascultat 10 minute muzica lui Mozart înainte de un test IQ prezentau rezultate îmbunătăţite, obţinând, în medie, 8 puncte în plus.

În scurt timp, mesajul a fost răspândit cu ajutorul mass-media înainte ca alte studii să poată infirma sau confirma descoperirea. Cercetările ulterioare au relevat că, atunci când oamenii ascultă orice tip de muzică ritmată înainte de un test de gândire, sunt mai operativi şi mai entuziasmaţi, ceea ce creează condiţiile pentru un rezultat mai bun. Aceste studii nu au fost popularizate, astfel că mitul muzicii lui Mozart a continuat să se răspândească, aducând un profit semnificativ companiilor care au ştiut să speculeze legenda.

Cercetătorii afirmă că părinţii ar face mai bine dacă ar cheltui aceşti bani pentru a-i asigura copilului şansa să înveţe să cânte la un instrument muzical, deoarece există numeroase dovezi care arată că acest lucru îmbunătăţeşte, într-adevăr, concentrarea, încrederea în sine şi capacităţile de coordonare.

Lupta dintre cele două emisfere - creativitate versus logică

Creierul este împărţit în două emisfere ce funcţionează diferit. Spre exemplu, emisfera stângă domină atunci când este vorba de procesarea limbajului, pe când cea dreaptă este mult mai implicată în procesarea emoţiilor. De multe ori, însă, aceste diferenţe dintre cele două emisfere sunt exagerate, astfel că în ultimii ani s-a răspândit ideea că persoanele mai creative şi mai intuitive îşi folosesc mai mult partea dreaptă a creierului, pe când cele mai logice şi mai aplecate spre raţionalitate se bazează mai mult pe emisfera stângă. De multe ori, cei ce răspândesc acest mit afirmă că oamenii ar deveni mai înţelepţi dacă ar învăţa să folosească la maximum potenţialul ambelor emisfere. Cultura populară a ajutat, la fel ca în cazul celorlalte legende despre creier, la popularizarea acestei credinţe, aşa cum se poate observa şi în reclama de mai jos.

Oamenii de ştiinţă afirmă că mitul acesta este departe de adevăr. Oamenii diferă, într-adevăr, în ceea ce priveşte capacităţile cognitive, însă acest lucru nu înseamnă că îşi folosesc o parte de creier „mai mult” decât pe cealaltă. Cele două emisfere comunică prin formaţiunea corpus callosum, fiind vorba despre o complementaritate în funcţionarea lor, nu de o concurenţă.

În ciuda faptului că există o lateralizare a funcţiilor în cele două emisfere, cercetătorii subliniază că există mult mai multe asemănări decât diferenţe între acestea. De asemenea, pentru ca un om să-şi piardă pe deplin anumite facultăţi mintale, dovezile medicale arată că este necesară vătămarea zonei responsabile în ambele emisfere.

Aşadar, cele două emisfere prezintă diferenţe, însă conceptul de „emisferă dominantă” ce poate explica personalitatea unui om nu este decât un mit rezultat dintr-o simplificare.

Ce mistere urmează să mai fie elucidate?

În ultimele două decenii s-a observat o folosire tot mai intensă a aparatelor specializate în imagistica prin rezonanţă magnetică funcţională (fMRI). Spre deosebire de electroencefalografie (EEG), prin care cercetătorii pot detecta activitatea electrică de la suprafaţa creierului, tehnologia fMRI permite studierea zonelor de profunzime ale creierului.

Acest progres tehnologic a permis oamenilor de ştiinţă să afle numeroase aspecte neştiute despre creierul uman, precum faptul că acesta prezintă o compartimentare foarte detaliată. Spre exemplu, există regiuni specifice pentru perceperea chipurilor sau pentru deciziile ce ţin de responsabilitatea morală. De asemenea, tehnologia a permis cercetătorilor să realizeze că este posibilă comunicarea cu pacienţii aflaţi în stare vegetativă prin monitorizarea activităţii lor cerebrale.

Cu toate acestea, tehnologia nu este perfectă, specialiştii recunoscând că ea nu permite măsurarea în mod direct a activităţii neuronale. De aceea, oamenii de ştiinţă sunt convinşi că următoarele decenii vor aduce clarificări pentru multe alte aspecte încă neînţelese ale celui mai complex organ uman.