Prima pagină Stiinta

Creierul moral

Cecilia Stroe | 10.25.2007 | ● Vizualizări: 387
Creierul moral     psihologie, psihic uman, morala, simtul echitatii + zoom
Galerie foto (1)

Greu de crezut ca traim intr-o lume populata de indivizi altruisti si morali. Totusi, potrivit unor descoperiri recente ale neurobiologilor, creierul fiecaruia dintre noi este dotat cu doua predispozitii morale dobandite in decursul evolutiei: aversiunea de a provoca suferinta celor din jur si simtul echitatii.

Pe cat se pare, chiar si atunci cand suntem convinsi ca ratiunea ne ghideaza actiunile, in realitate tot emotiile o fac. Mai ales, in mod paradoxal, atunci cand actionam in mod corect, adica acceptabil din punct de vedere moral. Sunt convinsi de acest lucru specialistii in neurobiologie de la patru universitati americane (Southern California, Harvard, Caltech si University of Iowa), care, intr-un studiu publicat recent in revista Nature, demonstreaza legatura stransa dintre rationalitate si biologie. Printre experti se numara Marc Hauser, unul dintre directorii programului Mind, Brain and Behaviour de la Universitatea Harvard, si Antonio Damasio, un pionier in studierea fiziologiei emotiilor, autor al cartii Eroarea lui Descartes, in care contesta cu argumente stiintifice separatia mintii de corp, unul dintre fundamentele gandirii filosofice a matematicianului francez.

Potrivit studiului oamenilor de stiinta americani, persoanele care au suferit leziuni in regiunea lobilor frontali, o zona a creierului corelata capacitatilor emotionale, isi pierd puterea de a lua decizii „corecte“ din punct de vedere moral, adica in acord cu canoanele etice impartasite de societate. Experimentul in cauza a implicat 30 de indivizi: sase cu leziuni la nivelul cortexului prefrontal ventro-median, 12 cu leziuni localizate in alte zone si 12 perfect sanatosi. Cei dintai au ales fara nici o ezitare sa actioneze „impulsiv“, intr-un mod considerat de ceilalti imoral, pentru ca, potrivit lui Antonio Damasio, „acestora le lipsesc empatia si compasiunea, capacitati care le impiedica pe cele mai multe persoane sa le faca rau celor din jur“.

Intrand in jocul propus de neurobiologi participantilor la experiment, puteti incerca sa raspundeti la urmatoarea intrebare: daca un prieten seropozitiv v-ar marturisi ca a decis sa infecteze cu buna stiinta alte persoane ca sa le provoace moartea, pentru care dintre urmatoarele decizii ati opta: sa il ucideti sau sa nu interveniti deloc? In limbaj de specialitate, acest tip de dilema se numeste scenariu moral personal, iar marea majoritate a voluntarilor confruntati cu un test de felul celui descris opteaza pentru... nonactiune. Mai precis, conform experimentelor, oamenii sanatosi aleg cea de-a doua varianta si numai cei cu afectiuni neurologice (dar cu capacitati intelectuale normale) opteaza pentru omucidere.

Contrar celor ce se vehiculeaza, realitatea este ca emotiile ii imping pe oameni catre actiuni mai putin transante. Daca aversiunea naturala fata de suferinta aproapelui pare a fi prezenta la copii chiar inainte de a-si dezvolta limbajul, potrivit mai multor experimente realizate de cercetatorii francezi de la Laboratorul de Stiinte Cognitive si Psiholingvistice din cadrul Scolii Normale Superioare din Paris, nu este vorba insa despre singurul element care-i indreptateste pe neurobiologi sa considere ca fiinta umana poseda o gramatica biologica innascuta a moralei. Inca din 2003, studii realizate in principal la Facultatea din Princeton, Statele Unite, au indicat faptul ca oamenii sunt predispusi si spre o alta componenta esentiala a moralei: simtul echitatii. In acest sens, unul dintre cele mai uzitate experimente este asa-numitul joc al ultimatumului, in care o persoana primeste zece dolari si trebuie sa doneze o parte dintre ei altcuiva. Acesta din urma are doua posibili­tati: daca accepta, primeste ceea ce i-a fost oferit, iar donatorul pastreaza restul; daca refuza, nici unul dintre ei nu se alege cu nimic.
 
Propunand acelasi joc in culturi diferite, specialistii au observat variatii atat ale sumei oferite de donatori, cat si ale celei refuzate de destinatari, in Occident majoritatea celor interpelati considerand ca, daca cineva a primit 10 dolari degeaba, nu este corect sa ofere mai putin de 40%.  In cele din urma, experimentele au dovedit fara tagada faptul ca majoritatea persoanelor testate refuza orice tranzactie inechitabila, o decizie considerata de specialisti aprioric irationala, avand in vedere faptul ca nu poate fi mai avantajos sa nu castigi nimic decat sa castigi ceva, oricat de putin.  Teoria existentei unui simt natural al echitatii la fiinta umana a fost ulterior confirmata cu ajutorul rezonantei magnetice, care a evidentiat rolul determinant jucat in acest tip de decizii de o arie cerebrala asociata producerii unor emotii de tipul durerii si al furiei, numita insula anterioara, precum si de partea dreapta a cortexului prefrontal dorsolateral. 

In luna noiembrie a anului trecut, o echipa de la Institutul pentru Cercetari Empirice in Economie din cadrul Universitatii din Zürich a neutralizat prin stimulare magnetica transcraniana aceasta arie a creierului unor voluntari, cercetatorii observand apoi, tot in cadrul unui joc al ultimatumului, ca subiectii acceptau cu mai multa usurinta tranzactii necinstite.  Pentru Marc Hauser, aceasta descoperire este extrem de semnificativa. „Emotiile reprezinta niste mecanisme selectionate de evolutie in cadrul speciilor pentru ca ele le-au permis membrilor acestora sa reactioneze intr-o maniera adecvata in situatii care au privit supravietuirea. Daca le simtim, este pentru ca am fost programati genetic sa o facem in decursul evolutiei umane“, a comentat el.  Sa distingi intre bine si rau, intre drept si nedrept, sa actionezi pentru binele comunitatii chiar si in dauna propriilor interese sunt manifestari ale acelui simt etic considerat caracteristic speciei umane. Totusi, spun etologii, aceste comportamente nu sunt doar ale noastre. Si primatele actioneaza in baza unui soi de moralitate, din care, pe cale evolutiva, ar descinde cea umana. 

In opinia primatologului Frans de Waal de la Emory University, Atlanta, SUA, radacinile moralitatii umane pot fi identificate in comportamentul maimutelor antropomorfe (cimpanzei, gorile si orangutani). Unii considera ca este dificil de vorbit despre o adevarata moralitate a actiunilor la primate, dar in opinia lui de Waal simtul nostru etic descinde direct dintr-o serie de comportamente sociale evoluate in timp la animale, ca o consecinta a traiului in comun, asa cum este de exemplu solidaritatea fata de cel aflat in dificultate.  Fara aceste etape anterioare, identificabile la maimute, simtul nostru etic ar fi inexplicabil, sustine omul de stiinta.  Si totusi, pentru multi savanti, in special pentru cei de formatie filosofica, Homo sapiens reprezinta unica specie animala ale carei actiuni pot fi evaluate din punct de vedere moral, fiind singura care se foloseste de limbaj pentru a se raporta la sine si la propriile actiuni. De aici a decurs o alta teorie, conform careia, pentru a descoperi natura moralei umane, nu are sens sa analizam comportamentul cimpanzeilor. Oricat de util ar fi, modelul animal este inadecvat: continuitatea dezvoltarii nu presupune neaparat uniformizare si omogenizare. Psihicul uman s-a construit intr-un mod cu totul particular, iar daca procesul evolutiv a facut din Homo sapiens o specie cu capacitati lingvistice atat de dezvoltate (ele reprezentand, de altfel, si unica diferenta substantiala dintre om si celelalte specii animale), asta inseamna ca limbajul defineste natura noastra biologica in raport cu celelalte vietuitoare.  Suntem asadar animale in mod natural culturale, in mod natural inzestrate cu limbaj; ca atare, tocmai in limbajul in sine este implicata biologic componenta morala. Iar limbajul ne delimiteaza universul.

Foto: Guliver, Red Dot, Photos
 


FACTS


Scuza scopul mijloacele?
Daca, dupa ce ati urmarit stirile si ati aflat despre cele mai recente scandaluri financiare, existenta unui simt moral innascut vi se mai pare inca un subiect interesant, intrati pe net. Site-ul administrat de Cognitive Evolution Laboratory de la Harvard contine o serie de dileme morale la care veti fi invitati sa raspundeti instinctiv, dupa care, intr-o etapa ulterioara, vi se va cere si sa explicati ratiunile deciziilor luate. Sa presupunem, de exemplu, ca un tren scapat de sub control va lovi din clipa in clipa cinci muncitori blocati pe o sina. Actionand o manivela, trenul poate fi deviat pe o alta, unde se afla doar un singur muncitor blocat. Ce ati face, ati devia trenul? Ati sacrifica o persoana pentru a salva cinci? La aceasta intrebare, cei mai multi ar raspunde da fara a sta pe ganduri. Dar cum reusim sa formulam aceste judecati morale instantanee? Creatorul testului, Marc Hauser, sustine in cartea sa Moral Minds ca facem asta datorita unei facultati morale innascute, ca raspunsul la o actiune justa sau gresita se constituie inca inainte de a avea timp sa gandim. Dam in mod inconstient un raspuns la ceea ce este corect sau gresit pentru ca, pe parcursul evolutiei, ceva din biologia creierului nostru a elaborat o serie de instrumente pentru a construi un sistem moral.

Oameni diferiti, aceeasi dilema
Unele dintre lucrurile pe care le percepem in zona moralului ar putea fi subproduse ale proceselor evolutive, fara nici o legatura cu moralitatea in sine.  Capacitatea de a prevedea recompense viitoare si a nu ceda in fata „tentatiilor“ reprezinta un element crucial pentru moralitate. Desi unii oameni cred ca moralitatea si religia sunt sinonime, cercetatorii au dovedit ca background-ul religios nu determina nici o diferenta la nivelul judecatii morale. Studiile arata si faptul ca doctrinele religioase nu sunt capabile sa explice vasta gama si sofismele judecatilor noastre morale. Porunca „Sa nu ucizi“, de exemplu, nu acopera toate variantele de a provoca moartea pe care oamenii par gata sa le accepte. Revenind la exemplul trenului scapat de sub control, o persoana religioasa si un ateu vor judeca aceasta dilema in acelasi mod. Doar ca ateul se va folosi de el pentru a acredita radacinile biologice ale sistemului nostru moral, in timp ce o persoana religioasa va pune totul pe seama puterii divine.
 
La Inceput a fost Darwin
Cu mai bine de doua secole in urma, Diderot afirma: „Vicii si virtuti, toate depind de ereditatea fizica si psihica, acte considerate astazi monstruoase au fost intr-o vreme judecate drept respectabile“. Cei care au reflectat la radacinile biologice ale comportamentului uman nu au putut ignora scrierile lui Darwin. Unele dintre tezele continute in Originea speciilor si Declinul omului sunt considerate la ora actuala absolut surprinzatoare si acceptate fara modificari substantiale. Darwin are nu numai o teorie asupra genezei biologice a capacitatii morale, ci si una, distincta, asupra genezei diferitelor sisteme morale. Potrivit teoriei lui Darwin cu privire la geneza biologica a capacitatii morale, aceasta trebuie considerata o consecinta evolutiva accidentala, care a devenit posibila prin evolutia paralela a unei subcategorii de comportamente instinctive si a anumitor trasaturi cerebro-mentale.  A accepta concluziile inevitabile ale evolutionismului darwinian implica acceptarea ideii ca responsabilitatea morala nu poate fi atribuita unei religii, unei ideologii sau acelei instante, si mai misterioase, numite natura.

Pentru un darwinist nu poate exista nici o „teologizare“ a moralei, nici o ideologizare, ci doar o naturalizare, de fapt o biologizare a capacitatii morale. Rezulta de-aici ca doar omul este responsabil de judecatile sale morale si de comportamentele sale; doar omul este fauritorul sistemelor lui morale, chiar daca aceasta capacitate nu e decat un rezultat accidental al evolutiei. In ceea ce priveste diferenta profunda si substantiala dintre comportament si judecata morala asupra comportamentului, multi filosofi, in decursul istoriei gandirii occidentale, au ajuns la rezultatul obtinut de Darwin. Cu circa doua secole inainte de acesta, reflectand filosofic asupra fenomenologiei comportamentelor si asupra judecatilor morale aplicate acestora, Michel de Montaigne, in ale sale Eseuri, arata ca acelasi comportament ar putea face subiectul mai multor judecati morale diferite. De asemenea, la doar la cativa ani dupa publicarea Declinului omului, Friedrich Nietzsche afirma in a sa Genealogie a moralei ca orice judecata morala are o istorie lunga si ca, pentru a-i intelege adevaratul statut, trebuie sa cunoastem circumstantele umane si sociale care au generat-o. Este evident ca nici Montaigne si nici Nietzsche nu si-au concentrat atentia asupra radacinilor biologice ale facultatilor morale. In schimb, ei au incercat sa arate, fiecare in felul sau, relatiile de reciprocitate dintre judecatile morale si geneza acestora in cadrul circumstantelor umane. Si totusi, ambele tentative ale filosofilor se bazeaza pe acceptarea implicita a faptului ca exista o diferenta profunda intre comportament si judecata morala aplicata acestuia. Exact una dintre concluziile lui Darwin.