Home » Știință » Ai tatuaj sau vrei să-ţi faci unul? Acestea sunt efectele cernelii asupra organismului

Ai tatuaj sau vrei să-ţi faci unul? Acestea sunt efectele cernelii asupra organismului

Ai tatuaj sau vrei să-ţi faci unul? Acestea sunt efectele cernelii asupra organismului
Publicat: 17.09.2017
Pentru prima dată, ştiinţa a confirmat că nanoparticulele din tatuaje pot ajunge în nodulii limfatici, pigmenţii şi impurităţile deplasându-se prin corp.

Deşi cea mai mare parte din cerneală rămâne între dermă şi epidermă, o porţiune din rest ajunge să fie înlăturată de sistemul imunitar, iar conform echipei de cercetători de la European Synchrotron, acest aspect ar putea reprezenta o problemă, pentru că nu se ştie ce poate face corpului, mai ales în cazul în care sistemul imunitar este slăbit.

Astfel, compoziţia pigmenţilor poate avea un efect nebănuit asupra corpului. Spre exemplu, poate conţine impurităţi, conservanţi sau contaminanţi precum nichelul, cobaltul, cromul sau manganul, relatează Science Alert.

De asemenea, reacţiile alergice la tatuaje nu sunt neobişnuite.

„Ştiam deja că pigmenţii de la tatuaje pot ajunge la nodulii limfatici datorită dovezilor vizuale: aceştia adoptă culoarea pigmenţilor. Este un răspuns al corpului pentru a curăţa locul de intrare al tatuajului”, precizează Bernhard Hesse, unul dintre membrii echipei. „Ce nu ştiam este că aceştia o fac sub formă de nanoparticule, care nu au acelaşi comportament ca microparticulele. Şi aceasta este problema: nu ştim cum nanoparticulele reacţionează”, adaugă acesta.

Totuşi, tatuajele nu sunt neapărat dăunătoare. Studii anterioare au arătat că mai multe tatuaje duc la un sistem imunitar întărit, pentru că aceste particule îl antrenează să răspundă mai eficient.

Mă mult decât atât, studiul poate ajuta la determinarea efectelor altor substanţe, precum cosmeticele şi loţiunile de plajă, care, la fel ca mulţi pigmenţi ai tatuajelor, conţin dioxid de titan.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Tatuajele cu biosenzori, invenţia ce poate îmbunătăţi viaţa diabeticilor. Cum funcţionează dispozitivul

Cum arată tatuajele oamenilor de ştiinţă? Marile lor pasiuni le-au imprimat pe piele

Ce se întâmplă cu pielea ta în timpul realizării unui tatuaj? (VIDEO)

Tatuajele pot provoca o serie de boli care pot fi letale

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cât costă și cum funcționează gadgetul pentru dependenții de rețele sociale?
Cât costă și cum funcționează gadgetul pentru dependenții de rețele sociale?
Peste 17,5 milioane de conturi de Instagram au fost compromise într-un atac masiv de hacking
Peste 17,5 milioane de conturi de Instagram au fost compromise într-un atac masiv de hacking
Explicații de la Guvern: de ce au crescut impozitele pe proprietate și mașini în 2026?
Explicații de la Guvern: de ce au crescut impozitele pe proprietate și mașini în 2026?
Meghan Markle și Prințul Harry se întorc împreună în Marea Britanie pentru prima dată după patru ani
Meghan Markle și Prințul Harry se întorc împreună în Marea Britanie pentru prima dată după patru ani
Un exemplar rar de benzi desenate cu Superman, vândut la licitație cu o sumă colosală
Un exemplar rar de benzi desenate cu Superman, vândut la licitație cu o sumă colosală
De ce nu este bine să ne încălzim cu aragazul?
De ce nu este bine să ne încălzim cu aragazul?
Primele declarații făcute de Nicolas Maduro din închisoare
Primele declarații făcute de Nicolas Maduro din închisoare
O descoperire unică, veche de 9.500 de ani, dezvăluie o perspectivă rară asupra ritualurilor străvechi
O descoperire unică, veche de 9.500 de ani, dezvăluie o perspectivă rară asupra ritualurilor străvechi
Coioții iubesc o singură dată: ce au descoperit oamenii de știință despre monogamie și doliu în lumea animală
Coioții iubesc o singură dată: ce au descoperit oamenii de știință despre monogamie și doliu în lumea animală
Analizele ADN arată cine ar fi fost ultimul șaman siberian
Analizele ADN arată cine ar fi fost ultimul șaman siberian
Carolina Herrera: povestea creatoarei care a transformat eleganța clasică într-un brand global
Carolina Herrera: povestea creatoarei care a transformat eleganța clasică într-un brand global
Venezuela, văzută prin oamenii care i-au modelat istoria: 11 personalități esențiale
Venezuela, văzută prin oamenii care i-au modelat istoria: 11 personalități esențiale
De ce dormitul mai mult în weekend poate fi sănătos?
De ce dormitul mai mult în weekend poate fi sănătos?
De ce oamenii care sforăie nu se trezesc din cauza propriului zgomot?
De ce oamenii care sforăie nu se trezesc din cauza propriului zgomot?
ADN-ul lui Leonardo da Vinci ar putea fi încorporat în arta sa, iar oamenii de știință cred că au reușit să îl extragă
ADN-ul lui Leonardo da Vinci ar putea fi încorporat în arta sa, iar oamenii de știință cred că au reușit să îl extragă
Sute de stele din apropierea Pământului ar putea susține viața
Sute de stele din apropierea Pământului ar putea susține viața
Cum a ajuns un român să fie condamnat degeaba la închisoare în Belgia?
Cum a ajuns un român să fie condamnat degeaba la închisoare în Belgia?
Ce pot face românii cu brazii de Crăciun?
Ce pot face românii cu brazii de Crăciun?