Prima pagină Stiinta

Inventatorii de boli

Cecilia Stroe | 01.13.2009 | ● Vizualizări: 610
Inventatorii de boli     no tags + zoom
Galerie foto (1)

In prezent, o buna parte din cercetarea medicala la nivel mondial nu ar putea supravietui daca nu ar exista finantarile industriei farmaceutice. Aflata in solda marilor concerne, stiinta acuza insa toate simptomele unei boli incurabile, ingrijindu-se mai mult de exigentele comerciale ale finantatorului decat de soarta bolnavilor aflati in asteptarea unor tratamente salvatoare. O situatie devenita “moneda curenta” mai ales in Statele Unite si in Europa, unde enormele interese ale industriei farmaceutice (primul sector industrial in SUA) fac inevitabil scurt-circuitul dintre stiinta si profit.

Boli create de marketing?

In ultimii ani, marile concerne farmaceutice si-au perfectionat o noua si extrem de eficienta metoda de a-si extinde pietele de desfacere. In loc sa promoveze medicamentele ca tratamente pentru boli au inceput sa promoveze boli menite a se “mula” pe produsele  din portofoliu. In consecinta, noile afectiuni au nume rasunatoare si abrevieri pe cat de indescifrabile pe atat de amenintatoare. Astfel, o banala arsura este fara doar si poate "gastro-esophageal reflux disease" (boala de reflux gastroesofagian) sau GERD; impotenta este "erectile dysfunction" (disfunctie erectila) sau ED; durerile premenstruale sunt "premenstrual dysphoric disorder" (tulburare disforica premenstruala) sau PMMD; pana si timiditatea a devenit "social anxiety disorder" (dereglare de anxietate sociala). Toate chestii lesne de identificat la oameni in cele din urma sanatosi, adica o piata cu un potential imens de crestere.  O dereglare numita “deficienta motivationala", o obscura disfunctie sexuala feminina si  un sindrom al picioarelor care nu stau locului (restless legs sindrom) sunt trei dintre cele mai “creative” noi afectiuni, si in ele piata farmaceutica si-a pus multe sperante. Sunt exemple incontestabile ale asa-numitului “disease mongering”, adica a abilitatii marketingului de a crea boli pentru a vinde produse farmacologice deja existente pe piata. Asta cu toate ca prima dintre ele ar putea fi la fel de bine lene, disfunctia sexuala respectiva o simpla oboseala, doar in cazul celei de-a treia, ce-i drept, exista multiple posibilitati.

Denuntul a fost lansat in paginile revistei Plos Medicine de Ray Moynihan si de specialistul in farmacologie australian David Henry, implicati de ceva vreme intr-o campanie de sensibilizare a comunitatii stiintifice cu privire la “bolile inventate”. Fenomenul de "disease-mongering" este si subiectul a trei carti recent aparute, trei solide dosare de acuzare a industriei farmaceutice, ale caror titluri vorbesc de la sine: doua semnate de Melody Petersen, fosta reporter la New York Times : “Our Daily Meds: How the Pharmaceutical Companies Transformed Themselves into Slick Marketing Machines”, “Hooked the Nation on Prescription Drugs” si “Shyness: How Normal Behavior Became a Sickness” de Christopher Lane. De asemenea, pe parcursul anului trecut, numeroase publicatii printre care New York Times, The Journal of American Medical Association, Nature sau The New England Journal of Medicine au dedicat temei o serie de articole, unul mai elocvent decat altul.

Restless legs sindrom:

Shoppingul - boala psihica, sindromul frigiderului si dereglarea de semafor

DSM (“Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder”), nomenclatorul bolilor psihice publicat din 1952 incoace de Asociatia Americana de Psihiatrie este dintotdeauna considerat un fel de biblie a psihiatriei mondiale, instrument de referinta pentru sute de mii de specialisti din lumea intreaga. Noua versiune, la care se lucreaza de ani buni si care va fi publicata in  2011, a starnit deja controverse. Motivul? Pentru prima oara, lucrarea va cuprinde printre cazurile de dereglare psihica si asa-numitul “shopping dezinhibat”, raportul obsesiv cu mancarea si problemele legate de identitatea sexuala. Semn, oare, al unei profunde transformari a timpurilor sau al unei extrem de flexibile capacitati a psihiatriei de a interpreta informatii aflate in cele mai ascunse cotloane ale psihicului societatii actuale? Doar un lucru este sigur: in vreme ce in ultima editie a manualului, publicata in 2000, erau citate 283 de tipuri diferite de dereglari psihiatrice, in prima, aparuta in 1952, aceastea erau doar o treime. Sa fi crescut oare numarul afectiunilor psihice sau capacitatea omului de a le recunoaste? Potrivit psihiatrului brazilian Theodor Lowenkron, coordonator al lucrarilor la manual, riscul este “o excesiva psihiatrizare a diferitelor categorii diagnosticate”. Altfel spus, tot mai multe alterari de moment ale comportamentului oamenilor sunt definite drept dereglari psihiatrice.  

Mai in gluma mai in serios, avand in vedere ca fantezia industriei farmaceutice in materie este tot mai dezlantuita si nu da semne ca va seca prea curand, un scriitor pe nume Mike Adams a sugerat si alte comportamente umane “anormale” care ar putea fi transformate cu usurinta in indicatori ai unor noi boli. Cum ar fi, de exemplu, neincrederea persistenta in guvern si in fortele de ordine (dereglare dezbatuta in mod real de comunitatea psihiatrilor), dereglarea de bronzare – care-i face pe unii sa se bronzeze “compulsiv”,  dereglarea de limbaj afectat (ii ataca in special pe medici, facandu-i sa utilizeze termeni de neinteles in vorbirea curenta), boala frigiderului (a celor care stau in fata frigiderului deschis minute in sir uitandu-se inauntru) sau dereglarea de semafor, o dereglare de comportament de care sufera acei soferi care, atunci cand semaforul arata culoarea rosie,  avanseaza lent in asteptarea verdelui. 

Legaturi bolnavicioase

Nimeni nu stie exact la cat se ridica sumele de bani pe care companiile farmaceutice le baga in buzunarele doctorilor, dar potrivit unei estimari aparute recent in presa americana (realizata pe baza raporturilor anuale ale celor 9 cele mai mari companii de medicamente din Statele Unite), s-ar ridica la zeci de miliarde de dolari anual. Doar asa a reusit industria farmaceutica sa controleze felul in care medicii evalueaza si prescriu produsele ei, afectand rezultatele studiilor clinice si cercetarii, felul in care este practicata medicina si chiar definitia a ceea ce inseamna o boala, prin legaturile ei “nepotrivite” cu cercetatori si profesori de la scoli de medicina de prestigiu. Inainte ca un nou medicament sa poata intra pe piata, producatorul lui trebuie sa sponsorizeze testele clinice pe subiecti umani pentru a dovedi autoritatii in domeniu - Food and Drug Administration (FDA) in Statele Unite - ca acesta este sigur si eficient (de obicei comparatia se face cu un produs placebo). Rezultatele tuturor testelor sunt trimise la  FDA, iar daca unul sau doua dintre ele este pozitiv (adica isi dovedeste eficienta fara efecte colaterale grave), medicamentul este de obicei aprobat, chiar daca celelalte trials au fost negative. Un medicament este aprobat doar pentru o utilizare specifica (de exemplu tratarea cancerului) si este ilegal ca o companie farmaceutica sa-l promoveze pentru vreo alta afectiune. 

Dar medicii pot prescrie medicamente aprobate dupa bunul plac. In mod legal. Dupa ce un medicament este lansat pe piata, companiile continua sa sponsorizeze teste clinice, uneori pentru a primi aprobarea FDA de a-l folosi si pentru alte boli, alteori pentru a demonstra un avantaj in fata competitorilor; de cele mai multe ori doar ca o scuza pentru a-i “motiva” pe medici sa-l  prescrie pacientilor. Intrucat companiile farmaceutice nu au acces direct la cobai umani, ele trebuie sa-si externalizeze testele clinice catre scolile de medicina, unde cercetatorii folosesc pacienti din spitalele universitare si clinici, sau catre companii de cercetare private (CROs). Desi CROs lucreaza de obicei mai rapid, sponsorii prefera de cele mai multe ori scolile de medicina, in parte pentru ca cercetarea este luata aici mai in serios, dar in principal pentru ca acest lucru le faciliteaza accesul la profesori-doctori foarte influenti, lideri de opinie; adica la cei care scriu carti de medicina si articole in revistele de specialitate, redacteaza coduri de buna practica si recomandari de tratament, stau la prezidiul sedintelor FDA sau ale altor asociatii profesionale si iau cuvantul la nenumaratele meetings si dineuri, organizate in fiecare an pentru a-i invata pe medicii din spitale cum sa prescrie medicamente.

Clauza de confidentialitate

Atunci cand studiaza un medicament la comanda unei companii, un cercetator semneaza un Secrecy Agreement, prin care se angajeaza ca va face doar ceea ce doreste sponsorul si nimic altceva. Ca nu va divulga informatii si nu va publica nimic fara a fi autorizat de finantator. Acesta din urma poate decide sa amane publicarea descoperirii unui medicament nou din ratiuni pur comerciale (in asteptarea brevetarii lui, de exemplu) sau poate decide sa nu publice deloc datele experimentului in cazul in care rezultatele sunt negative. Cu cateva zeci de ani in urma, scolile de medicina nu aveau legaturi foarte stranse cu industria farmaceutica. O cercetare recenta a dat insa la iveala faptul ca aproximativ doua treimi din centrele academice medicale din Statele Unite detin actiuni la companii care sponsorizeaza studii clinice in cadrul aceleiasi institutii.

Exista mai multe modalitati de a manipula testele clinice. De exemplu, medicamentul sponsorului poate fi comparat cu altul administrat intr-o doza atat de mica incat cel al finantatorului va parea cu siguranta mai puternic. Sau un medicament menit a fi prescris persoanelor varstnice poate fi testat pe tineri, astfel incat efectele secundare sa nu fie  evidente. In esenta, un test clinic poate demonstra exact ce vrea autorul sa demonstreze, de aceea este fundamental ca autorii lor sa fie cu adevarat “dezinteresati”.