Prima pagină Stiinta

Scurta istorie a celor mai bizare tehnici de resuscitare

Cecilia Stroe | 03.23.2010 | ● Vizualizări: 785
Scurta istorie a celor mai bizare tehnici de resuscitare     moarte, resuscitare, medicina, miracole anatomie, metode de resuscitare, galvani, morti + zoom
Galerie foto (9)

Se poate spune ca, mult inainte de modernele proceduri de resuscitare cardiorespiratorie, medicii nu precupeteau cu adevarat niciun efort in incercarea de a-i readuce inapoi pe cei trecuti in lumea de dincolo.

Intre pumni, ace si zei – lupta cu moartea

Facand o trecere in revista a celor mai eroice si, de multe ori,teribil de nechibzuite astfel de indeletniciri, nu putem sa nuadmitem ca, pe cat de alarmante si nedemne ne-ar putea ele parea laora actuala, exista totusi ceva imbucurator in inventivitatea lor.La urma urmelor,nuexista nimic demn in moartea in sine: moartea e nedreapta, cruda,si de multe ori degradanta. Prin urmare, desi ne putemconsidera norocosi ca traim in epoca defibrilatoarelor si ainjectiilor cu epinefrina, chiar si aceste instrumente ale stiinteimoderne nu o pot amana decat o mica fractiune de timp; si dinaceasta perspectiva, este aproape o consolare sa aflam ca pana laele omul le-a incercat intr-adevar pe toate.

Pe parcursul unei bune bucati din istoria umana, oricecaz reusit de resuscitare era pus pe seama nu a iscusintei omului,ci a interventiei divine. Cine altcineva ar fi putut sa-lscape pe "osandit" din stransoarea ghearelor de otel ale Mortii?Paradoxal insa, inventivitatea umana in materie tot a atins culmilebizareriei, in istorie existand de la practici care-i transformaupe cei cu un picior in groapa intr-un soi de pernite de ace si panala "administrarea" de pumni in fata, ambeletehnici de resuscitare documentate in texte antice.

Nu risti, nu castigi!

Oricine destul de ghinionist incat sa cada intr-o starede inconstienta in Evul Mediu ar fi fost biciuit in repetateranduri cu urzici de vreun bun samaritean in incercarea de a-lflagela intru inviere.

Apoi, au existat in Antichitate si "specialisti" convinsi defaptul ca trupurile reci ale mortilor puteau fi reinviateprin incalzire, mai precis prin aplicarea unor tratamentetermice externe: cenusa sau taciuni fierbini sau chiar excremente(aburinde!) erau ingramadite pe pieptul inert al decedatului cuscopul de a-i reda caldura vietii.

Poate parea cam lipsit de sens sa incerci sa readuci o persoanala viata prin proceduri care singure i-ar putea veni de hac, darprobabil ca a existat unui soi de logica de genul "nu risti nucastigi" a acestor tactici stravechi. Sau poate se miza pe faptulca ori vei fi fost definitiv trecut in lumea umbrelor, cazin care faptul ca iti era prajita pielea nu te-ar fi deranjat, oriinca vei fi avut o scanteie de viata in tine, existand asadar siprobabilitatea ca aceste drastice masuri sa aibaefect.

Alte metode de resuscitare demult apuse pot fi considerate, defapt, mai mult un atentat la demnitatea celui "plecat" de peaceasta lume. Este cazul mai ales al "procedurii" deresuscitare cunoscute sub numele pe cat de sinistru pe-atat deelocvent de "fumigatie rectala cu tutun". Pana in secolulXVIII, erau deja cunoscute virtutile de excelent "intaritor" aletutunului si se credea cu tarie in capacitatea acestuia de astimula activitatea fiziologica si pe cea a sistemului nervos maiales la nivel intestinului.

Ca atare, o tehnica foarte des uzitata implica umplerea uneiperechi de foale cu fum de tutun si introducerea lor in derriere-ulvictimei in vederea aplicarii "tintite" a remediului miraculos.Atat de populara era aceasta practica incat nu a disparut decatdupa ce s-a demonstrat ca un astfel de "tratament" cu doar catevauncii de tutun aplicat pisicilor si cainilor "amutea" sarmanelecreaturi rapid, defintiv si irevocabil; experimentul a fostrealizat in 1811 de neinfricatul fiziolog si chirurg englezBenjamin Collins Brodie.

Scopul scuza mijloacele

Cam din aceeasi perioada dateaza si marturii de cocenide porumb sau ciocuri de corb utilizate in acelasi scop nobil lacopiii nascuti morti, desi primele par disproportionat demari si cele din urma disproportionat de ascutite; dar altele eraustandardele medicale ale acelor vremuri. De asemenea, alta tehnicade resuscitare a nou-nascutilor presupunea ciupitul, gadilatul,trasul de limba si rotitul acestora cu capul in jos, apucati debrate; mai exista si o alta, impresionanta prin simplitatea ei, dea le urla din toti rarunchii in urechi, doar-doar bebelusiise vor invrednici sa traga aer in piept.

Si daca pana la sfarsitul secolului XIX, uluitoarea metoda dea pune mustar la nasul copiilor pentru a-i inviaiesise deja din moda, medicii mai obisnuiau inca sa foloseasca inacest scop brandy, administrat cu ajutorul unui nebulizator cumasca aplicata pe fata copilului.

Pe masura ce stiinta anatomiei a avansat, unele tehnici deresuscitare au inceput sa ia cel putin in consideratie principiilefiziologice din spatele respiratiei: in Europa si Statele Unite, lainceputul secolului XIX, victimele innecurilor eraufrecvent legate de spinarea cailor, pusi apoi sa mearga latrap. Se spera ca viguroasa miscare de sus-jos a spinariicalului presate de torsul victimei ar fi facut plamanii acesteia sase comprime si sa se expande alternativ, fortand revenirearespiratiei. .

In aceeasi perioada, dintr-o pura intamplare,anatomistul italian Luigi Galvani va face odescoperire cutremuratoare. Potrivit versiunii populare a povestii,Galvani executa o disectie la o broasca pe o masa utilizataanterior la experimente cu electricitate statica, cand unul dintreasistentii sai (un nepot, Giovanni Aldini) a atins nervul sciaticexpus al broastei cu un bisturiu incarcat electric. Cei doi auobservat cum incep sa sara scantei, iar piciorul inert albatracianului sa zvacneasca ca si cum ar fi fost readus laviata.

In 1791, Galvani va publica "De viribus electricitatis inmotu musculari commentarius", unde isi va expuneteoria asa-numitei "electricitati animale", incununareaunor infricosatoare experimente pe caini, broaste siiepuri. Investigatiile lui Galvani, facute la un momentdat chiar si pe criminali executati, nu vor reinvia pe nimeni, darvor duce in scurt timp la inventia primei baterii;si n-o va face Galvani insusi, care nu percepea electricitatea cafiind separabila de biologie (considerand ca asa-numita"electricitate animala" era generata de muschi), ci colegul siadversarul lui intelectual, Alessandro Volta.

Se spune ca oroare si incantare deopotriva ar fi simtit unmartor ocular la incercarea de resuscitare a unui criminal condamnat care fusese spanzurat cu o orainainte. "Falcile criminalului decedat au inceput imediat satremure, muschii fetei i s-au contorsionat in cel mai odios mod cuputinta si chiar a deschis un ochi!".

Facts

  • Medicul austriac de origine ceha Peter Safar (1924-2003) esteconsiderat "parintele resuscitarii cardiopulmonare". Lucrarea lui,intitulata "ABC of resuscitation" (1957) a reprezentat principalulghid de resuscitare utilizat in medicina de urgenta timp de aproapejumatate de secol.

  • In 2005, ea a fost inlocuita de noile ghiduri: "EuropeanResuscitation Council Guidelines for Resuscitation", "InternationalLiason Committee on Resuscitation (ILCOR): 2005 InternationalConsensus Conference on Cardiopulmonary Resuscitation".

  • In 1989 a fost infiintat Consiliul European de Resuscitare,organism stiintific medical multidisciplinar, insarcinat cuelaborarea de ghiduri si standarde in domeniu.

  • Primul care a folosit defibrilarea electrica in scopul tratariiunei fibrilatii ventriculare a fost un celebru chirurg german penume Beck.

  • Resuscitarea cardiopulmonara este impartita in BLS - SuportulVital de Baza -, si ALS - Suportul Vital Avansat.

Diagnostic: Moarte

Prima definitie a comei ireversibile a fost elaborata in 1968 deun comitet creat ad-hoc la Harvard Medical School. Criteriilespecialistilor Harvard pentru confirmarea mortii cerebrale audevenit ulterior fundamentul tuturor legilor nationale in materie;ele stabilesc cand este legala intreruperea reanimarii, pacientulfiind mort din punct de vedere clinic.

Tot criteriile Harvard stau si la baza legilor existente cuprivire la transplanturi, avand in vedere ca organele unui donatornu pot fi transplantate decat dupa ce s-a declarat moarteacerebrala.

De altfel, conceptul de moarte cerebrala a fost introdusin lumea stiintifica concomitent cu primele transplanturi dinistoria medicinei (introducerea lui furniza o legitimarestiintifica efectuarii transplantului de organe), iar criticii auafirmat la acea vreme ca o problema etico-juridica a fostrezolvtata cu o presupusa definitie stiintifica.

In 1968, anul elaborarii definitiei, nu se dezvoltau numaitransplanturile: tehnicile de diagnostic facusera si ele progrese,punand la dispozitia medicilor noi instrumente pentru cunoastereamai profunda a activitatii creierului si a fazelor mortii umane.Dar in timp ce tehnicile de reanimare erau de-acum in masura sa-itina artificial pe mult mai multi pacienti in viata, o perioadamult mai lunga, aparea o noua problema: daca si cand este permis saintrerupi tratamentul unui pacient aflat in stare vegetativa.

Activitatea electrica a creierului se poate intrerupe complet sipe parcursul unei anestezii foarte profunde sau in timpul unui stopcardiac. Moartea cerebrala insa presupune oprireapermanenta a activitatii creierului.

CITESTE SI: