Cum te poate predispune saliva la îngrăşare şi obezitate? O nouă descoperire inedită despre corpul uman

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Fiecare om posedă un număr variabil de copii ale genei care sintetizează amilaza salivară, iar acele variaţii pot merge de la una la 20 de copii.

Persoanele cu cel mai mic număr de copii ale genei amilazei salivare (şi care au, astfel, puţină amilază în sânge) prezintă un risc de 10 ori mai mare de a deveni obeze, a afirmat o echipă internaţională de cercetători, coordonată de Philippe Froguel, profesor la CNRS, Institut Pasteur din Lille şi la Imperial College din Londra.

Fiecare copie lipsă a acestei gene creşte cu 20% riscul de obezitate, afirmă autorii studiului, apărut în revista Nature Genetics. Studiul demonstrează pentru prima dată legătura genetică între digestia glucidelor complexe şi obezitate.

Cerealele, pâinea, pastele, orezul, cartofii şi legumele uscate conţin amidon, denumit „zahăr lent”.

De la apariţia agriculturii, în urmă cu 10.000 de ani, numărul de copii ale genei AMY1 care administrează această enzimă salivară, situată pe cromozomul 1, a crescut la specia umană, înzestrându-le pe persoanele care secretă cantităţi mari de amilază salivară cu un avantaj nutriţional selectiv.

Aproximativ un miliard de persoane sunt în prezent supraponderale. Sedentarismul şi alimentaţia dezechilibrată fac parte dintre elementele care favorizează obezitatea, dar există şi factori genetici care predispun la obezitate. Aproximativ 5% dintre persoanele obeze sunt purtătoare ale unei mutaţii pe una dintre genele care controlează apetitul, suficient de puternică pentru declanşa obezitatea. Studii recente au identificat 70 de gene ale obezităţii comune, însă impactul lor este slab şi nu explică decât o mică parte a riscului genetic (4%). Regiunea din genom care conţine gena AMY1 explică aproape 10% din riscul genetic.

Două ipoteze au fost formulate pentru a explica acest rol favorizant al obezităţii al deficienţei în amilază salivară. Masticaţia alimentelor şi digestia lor parţială în gură ar putea avea un efect hormonal ce declanşează un nivel mai mic al saţietăţii la persoanele cu mai puţină amilază. Potrivit celeilalte ipoteze, slaba digestie a amidonului ar putea modifica flora intestinală şi, astfel, să contribuie indirect la obezitate sau chiar la diabet, aşa cum sugerează primele studii realizate pe persoane cu salivă bogată sau săracă în amilază. Persoanele cu puţină amilază salivară au astfel o glicemie anormal de ridicată atunci când mănâncă amidon.

Aceste rezultate deschid noi perspective de prevenţie şi tratament în cazul obezităţii, care vor ţine cont de digestia alimentelor şi transformarea lor în tractul intestinal.

Surse: Mediafax, AFP, Imperial College London