Home » D:News » Rusia vrea să-şi construiască propria staţie spaţială

Rusia vrea să-şi construiască propria staţie spaţială

Rusia vrea să-şi construiască propria staţie spaţială
Publicat: 16.12.2014
Agenţia spaţială rusă de stat ia în considerare ideea de a-şi construi propria staţie spaţială, a declarat, luni, şeful Roscosmos, subliniind că tensiunile internaţionale afectează cooperarea spaţială, transmite Reuters.

Un astfel de proiect ar rivaliza cu Staţia Spaţială Internaţională (ISS), un laborator orbital în a cărui construcţie şi operare sunt implicate 16 naţiuni, inclusiv Rusia şi Statele Unite ale Americii.

Moscova şi-a exprimat îndoiala asupra viitorului pe termen lung al ISS, în condiţiile în care relaţiile administraţiei de la Kremlin cu cea de la Washington s-au deteriorat din cauza situaţiei din Ucraina.

„Confirm că luăm în considerare o astfel de opţiune. Aceasta este o direcţie de dezvoltare posibilă”, a transmis RIA, citându-l pe şeful Roscosmos Oleg Ostapenko, care ar fi răspuns astfel la o întrebare referitoare la planurile Rusiei de a-şi dezvolta propriul avanpost orbital.

Ostapenko a declarat că o staţie spaţială care ar aparţine doar Rusiei ar putea deveni o parte importantă a misiunilor ruseşti către Lună.

Reuters comentează că nu este clar încă modul în care un astfel de proiect va fi finanţat, având în vedere că experţii în economie se aşteaptă ca Rusia să intre în recesiune în 2015, iar criza economică este agravată de sancţiunile impuse de Occident din cauza politicii Rusiei privind criza din Ucraina.

Administraţia de la Washington doreşte să păstreze ISS funcţională până cel puţin în 2024, cu patru ani mai mult decât scopul iniţial.

Un oficial rus a declarat în luna mai că Moscova va respinge cererea americanilor de a prelungi operarea ISS, un proiect în valoare de 100 de miliarde de dolari.

Staţia spaţială rusească Mir, lansată de Uniunea Sovietică în 1986, a funcţionat până în anul 2001, iar preşedintele rus Vladimir Putin încearcă în prezent să reformeze industria spaţială rusă, cândva pionieră în explorarea spaţială, după ani de tăieri bugetare şi o lipsă din ce în ce mai mare de specialişti care au dus, în ultimii ani, la o serie de lansări eşuate foarte scumpe şi jenante.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Un mecanim italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanim italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață
Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață
Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată
Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată
Roca din care a fost construit Sfinxul ascundea un crocodil vechi de 45 de milioane de ani
Roca din care a fost construit Sfinxul ascundea un crocodil vechi de 45 de milioane de ani
Remediile din orice bucătărie care pot calma tusea fără medicamente
Remediile din orice bucătărie care pot calma tusea fără medicamente
O femeie de 100 de ani mănâncă acest fruct în fiecare dimineață
O femeie de 100 de ani mănâncă acest fruct în fiecare dimineață
Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare
Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare
Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat
Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat
Un nou tip de asfalt ar putea rezista până la 20 de ani. Ce ingredient special folosește?
Un nou tip de asfalt ar putea rezista până la 20 de ani. Ce ingredient special folosește?
Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile
Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile
13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?
13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?