Home » D:News » Cinci obiceiuri la fel de nesănătoase ca fumatul

Cinci obiceiuri la fel de nesănătoase ca fumatul

Cinci obiceiuri la fel de nesănătoase ca fumatul
Publicat: 18.11.2015
Toata lumea vorbeşte despre pericolele pe care le presupune fumatul, însă ţigările nu sunt cel mai mare sau, cel puţin, nu sunt singurul rău din viaţa noastră. Există o mulţime de activităţi periculoase de care ar trebui să ţinem cont dacă vrem să fim sănătoşi.

Vă prezentăm în continuare câteva sfaturi pentru a rămâne sănătoşi sau cel puţin pentru a evita anumite afecţiuni:

1. Protejaţi-vă de soare! Poate cauza cancer de piele

Deşi cancerul de piele poate fi tratat dacă este descoperit la timp, foarte multe persoane mor din cauza melanomului în fiecare an. Singura modalitate de a preveni apariţia cancerului de piele este să folosiţi creme de protecţie solară tot timpul. Crema trebuie aplicată dimineaţa pe pielea care va fi expusă la soare şi cel puţin încă o dată pe parcursul zilei.

2. Nu renunţaţi la sport din cauza lenei

Cu toate că de multe ori v-aţi simţi mult prea obosiţi, trebuie să fiţi conştienţi că lipsa exerciţiilor fizice din obiceiurile zilnice sau săptămânale ar putea fi la fel de nociv ca fumatul. Cercetătorii de la spitalul Brigham and Women’s Hospital au descoperit că lipsa exerciţiilor este cauza a 1 din 10 decese timpurii, care este aproape egal cu numărul deceselor cauzate de fumat.

3. Nu lăsaţi greutatea să scape de sub control

Două-trei kilograme în plus nu înseamnă nimic grav, dar atunci când lăsaţi kilogramele să se acumuleze necontrolat, riscul de deces creşte exponenţial. Potrivit expertilor, persoanele care devin obeze înainte de vârsta de 15 ani au şanse duble de a muri mult mai repede decât cei care nu au probleme cu greutatea. Acest risc creşte o dată cu greutatea. O alimentaţie sănătoasă vă poate salva viaţa.

4. Nu staţi excesiv de mult în faţa televizorului
 
Limitarea timpului petrecut în faţa televizorului nu este doar o regulă pentru copii, ci şi pentru adulţi. În timp ce copiii nu ar trebui să se uite la televizor mai mult de două ore pe zi, cercetările spun că în cazul celor mari programul nu trebuie să depăşească patru ore. Studiile arată că mai mult de patru ore pe zi la televizor creşte riscul unui atac de cord şi al unui accident vascular cerebral.
 
5. Nu dormiţi nici prea mult, dar nici prea puţin
 
Somnul îndelungat este la fel de nociv ca somnul puţin. Dacă cel din urmă duce la creşterea în greutate şi la sporirea nivelului de stres, cam acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul în care dormiţi excesiv. Studiile arată că prea mult somn creşte riscul de deces din cauza unui atac de cord. Un somn bun nu trebuie sa dureze sau să fie mai scurt de 6-7 ore pe noapte. Dacă dormiţi în mod regulat mai mult de 9 ore pe zi aţi putea avea probleme de sănătate.
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu o sondă NASA
Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu o sondă NASA
De ce europenii au încetat să construiască morminte megalitice acum 5.000 de ani?
De ce europenii au încetat să construiască morminte megalitice acum 5.000 de ani?
Oamenii de știință s-au înșelat! Cât de mult contează genele cu adevărat?
Oamenii de știință s-au înșelat! Cât de mult contează genele cu adevărat?
O gaură neagră s-a trezit după 100 de milioane de ani și a erupt ca un vulcan cosmic
O gaură neagră s-a trezit după 100 de milioane de ani și a erupt ca un vulcan cosmic
Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani
Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani
Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor
Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor
Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute pentru carne?
Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute ...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea în greutate
O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea în greutate
Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili
Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili
Un nou telescop a detectat zeci de asteroizi în apropierea Pământului
Un nou telescop a detectat zeci de asteroizi în apropierea Pământului
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?