Doi fizicieni au descris cinci cele mai oribile moduri de a muri. Cu unul ne întâlnim aproape în fiecare zi

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Vârârea capului într-un accelerator de particule

Povestea din iulie 1978 a savantului rus Anatoli Bugorski este bine cunoscută. Din greşeală acesta şi-a băgat capul într-un impuls de protoni când lucra la acceleratorul sovietic de particule Synchrotron U-7, relatează Science Alert. 

• O structură mamut descoperită în spațiul îndepărtat sfidează tot ce știm despre Cosmos
• „Soarta Pământului depinde de un echilibru delicat”: Cum ar putea supraviețui Terra după moartea Soarelui?

Bugorsky nu a simţit nicio durere pe moment şi a descris cum a văzut o străfulgerare de lumină „mai intensă decât o mie de sori”.

Acesta a pierdut auzul în urechea stângă, a început să aibă frisoane iar jumătate din faţă a paralizat. Acest accelerator era de o sută de ori mai slab ca Large Hadron Collider de la CERN şi a fost un singur impuls, în timp ce LHC este „o mitralieră”, după cum precizează Doherty şi Cassidy.

Prăbuşirea cu liftul

Deşi este un caz rar, au existat situaţii în care cablul liftului s-a rupt. 

Spre exemplu, în 1945 a existat un caz în care un bombardier B-25 a intrat în Empire State Building afectând liftul. Era o singură persoană în lift şi, deşi a căzut de la etajul 79 până jos, a supravieţuit datorită cablurilor de dedesubt care au încetinit căderea.

Dacă este însă vorba despre o cădere liberă, ei bine, cel puţin nu sta în picioare. Viteza căderii va face ca organele să continuă să cadă din inerţie, deşi corpul s-a oprit. „Stând pe spate este cea mai bună metodă de a distribui în mod egal forţele gravitaţionale în tot corpul”, sfătuiesc autorii studiului.

Căderea în Groapa Marianelor

Desigur, nu poţi ajunge la 10 kilometri adâncime de unul singur, dar poţi ajunge cu un submersibil. După cum menţionează Doherty şi Cassidy, „dacă te scufunzi la fundul Groapei Marianelor, te-ai îneca până ai atinge o adâncime zdrobitoare. Dacă te încântă o moarte mai interesantă, te poţi scufunda cu submersibilul lui James Cameron.

„Din fericire, eşti apă în cea mai mare parte, iar aceasta nu poate fi comprimată. Aşadar, ţi-ai păstra forma umană. Pungile de aer din tine, adică tractul respirator şi pieptul ar deveni o problemă. Acestea s-ar prăbuşi în interior, ceea ce ar fi fatal”, susţin oamenii de ştiinţă.

De asemenea, evenimentele post-mortem nu sunt mai plăcute, nu că ar mai conta, cel puţin pentru decedat. Însă, pentru creaturile care trăiesc acolo, cadavrul ar deveni o sursă excelentă de nutrienţi, precum viermele care devorează oasele (Osedax) care de obicei se hrăneşte cu oase de balenă.

Magnetismul

Moartea ar fi spectaculoasă în apropierea (~1,6 km) unei stele neutronice – cel mai dens obiect cunoscut din univers. Cei doi cercetători susţin că dacă radiaţia nu te omoară, forţa gravitaţiei o va face. Pentru a realiza o imagine clară asupra puterii magnetismului stelelor neutronice, cercetătorii precizează că „unele stele neutronice sunt de sute de miliarde de ori mai puternice decât cei mai puternici magneţi de pe Pământ”.

Aceştia au sugerat două scenarii separate ale morţii. Unul presupune că „atunci când capul este îndreptat spre stea, va fi atras mai mult de forţa gravitaţională decât sunt atrase picioarele, însemnând că gravitaţia va rupe corpul.

Un alt scenariu, mai spectaculos chiar, sugerează că „la aceste niveluri de magnetism, atomii vor lua forma unor tuburi mici, iar toate legăturile dintre atomii care formează moleculele corpului vor fi rupte, aşadar vei deveni o plasmă în formă umană care este trasă spre steaua neutronică”.

Căderea într-o gaură până în partea opusă Pământului

Desigur, acest scenariu este pur ipotetic, cel puţin deocamdată, dar savanţii precizează că vor fi „42 de minute de calvar”.

Aceştia precizează că datorită rotirii planetei, această gaură se poate face numai începând dintr-un pol.

„Următoarea problemă este că se face din ce în ce mai cald pe măsură ce ajungi tot mai jos, iar nucleul Pământului este mai fierbinte ca suprafaţa Soarelui. Aşadar, este nevoie de un echipament de protecţie extrem de bun”. 

Savanţii mai precizează că „va fi nevoie să scoţi aerul din tub. Presiunea şi densitatea aerului se va dubla la fiecare 4,8 km, aşadar, aerul va deveni la fel de dens ca apa”.

Doherty şi Cassidy au scris recent o carte numită And Then You’re Dead: What Really Happens If You Get Swallowed by a Whale, Are Shot from a Cannon, or Go Barreling over Niagara (Şi eşti mort: ce se întâmplă dacă eşti înghiţit de o balenă, eşti proiectat printr-un tun sau eşti cu barca deasupra cascadei Niagara).

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Dovada că există viaţă după moarte! Un grup de cercetători a găsit gene ”moarte-vii” care persistă în organism chiar şi după deces

Experienţele la limita morţii. De ce par „mai reale ca realitatea”

Descoperire şocantă: viaţa continuă în creier după ce oamenii mor

Canada a legalizat eutanasia