Home » Știință » Când se sperie cu adevărat oamenii. Concluzia neaşteptată a studiului

Când se sperie cu adevărat oamenii. Concluzia neaşteptată a studiului

Publicat: 03.05.2017
Chiar dacă oamenii susţin că înţeleg valoarea datelor proprii, în realitate nu le apreciază decât atunci când le pierd. Aceştia resimt o transpiraţie rece atunci când rămân fără datele pe care anterior le-au considerat ”neimportante”.

Un studiu arată că oamenii sunt surprinzător de afectaţi şi de pierderea unor informaţii considerate mai puţin importante. De exemplu, perspectiva pierderii datelor de contact este cea mai stresantă dintre toate, ajungând în top trei cele mai neplăcute tipuri de informaţii care ar putea fi pierdute, în ciuda faptului că acestea au fost clasate, în general, mult mai jos, după criteriul  ”importanţei” lor., relatează Gandul.

Astfel, studiul a arătat contradicţiile dintre importanţa pe care oamenii o acordă datelor şi neplăcerea experimentată atunci cand îşi pierd informatiile care, la început, nu le-au părut atât de valoroase.

Psihologii de la Universitatea Wuerzburg au măsurat reacţiile fizice ale oamenilor la pierderea datelor, într-o serie de trei experimente. Dacă psihologii se aşteptau să vadă reacţii mai puternice la pierderea informaţiilor importante, ei au fost suprinşi să afle că participanţii au arătat semne de îngrijorare şi atunci când au pierdut date neimportante.

Pe parcursul testărilor, psihologii au măsurat, printre altele, modificările glandelor sudoripare ale pielii. Dacă era de aşteptat ca pe utilizatori să îi treacă toate transpiraţiile atunci când credeau că au pierdut informaţii importante, surpriza a fost că nivelul de stres nu a scăzut foarte mult atunci când au aflat că şi-au pierdut şi informaţiile neimportante. 

Citeşte continuarea pe Gândul.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif

Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic

Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate

Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic

Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?

Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării

Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce

Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător

România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică

Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou

Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat

Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!

De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?

Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?

Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)

O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia

Greutatea în plus ți-ar putea îmbătrâni creierul mai rapid, avertizează un studiu

De ce costă atât de mult ședințele de psihoterapie și unde pot găsi oamenii ajutor gratuit sau la preț redus?