Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Ce este un barbar?

Ce este un barbar?

Ce este un barbar?
Publicat: 19.05.2018
Cuvântul barbar, în existenţa sa de peste trei milenii, şi-a modificat sensul într-o aşa manieră încât sensul de astăzi mai are doar puţin de-a face cu sensul original.

Cuvântul „barbar” derivă din grecescul βάρβάρος, care era folosit acum 3.200 de ani când micenienii controlau o mare parte din Grecia, conform istoricului Juan Luis Garcia Alonso, profesor la Universitatea Salamanca.

Cuvântul era scris pe tăbliţe de lut găsite la Pylos, un mare oraş micenian din peninsulă. „În colecţia de la Pylos am găsit că acest cuvânt era aplicat oamenilor din afara oraşului”, a menţionat Alonso.

Mai mulţi cercetători au susţinut că „bar-bar” poate fi o încercare de a imita limba de neînţeles a străinilor, scrie Live Science.

„Din perioada arhaică (acum 2.700 de ani), nu există niciun dubiu că unul dintre înţelesurile importante ale cuvântului ţinea de limbă: barbarii erau cei care nu vorbeau greacă”, a afirmat Konstantinos Vlassopoulos, profesor de istorie şi arheologie la Universitatea Creta în cartea sa intitulată „Greeks and the Barbarians” (Cambridge University Press, 2013).

Oamenii care nu vorbeau greceşte puteau fi prietenoşi sau ostili. Perşii care au invadat Grecia erau consideraţi barbari în scrierile lui Herodot din secolul al V-lea î.e.n.

Semnificaţiile în Imperiul Roman

Semnificaţia cuvântului „barbar” se va schimba atunci când romanii l-au folosit pentru a se referi la toţi străinii, în special varietatea mare de oameni care se aflau la graniţele imperiului.

Aceşti barbari nu reprezentau însă o entitate unită. Unii atacau Imperiul Roman, în timp ce alţii erau aliaţi cu Roma. Erau numeroase grupuri, iar alianţele lor se puteau schimba odată cu trecerea timpului.

Cel mai faimos barbar al acelei perioade a fos Attila Hunul, care conducea un imperiu vast format din mai multe grupuri barbare. La început, s-a aliat cu Roma, dar mai târziu, în domnia sa, a devenit inamicul Imperiului Roman.

Aşadar, cuvântul nu era peiorativ pentru toţi din Imperiul Roman. În jurul anului 440 e.n., preotul creştin Salvian a scris că „aproape toţi barbarii, cel puţin cei care erau din aceeaşi naţie şi rasă, se iubeau, în timp ce romanii se persecutau unii pe alţii”.

Sensul astăzi

Printre cercetătorii de astăzi şi în înţelegerea generală a termenului, definiţia barbarului devine şi mai vagă. „Dacă există o caracteristică pe care civilizaţiile o au în comun, este nevoia ideologică de a se apăra nu doar împotriva propriilor duşmani, ci şi împotriva duşmanilor civilizaţiei, adică ‘barbarii’”, scrie Nicola Di Cosmo de la Institute for Advanced Study în cartea sa „Ancient China and Its Enemies: The Rise of Nomadic Powers in East Asian History” (Cambridge University Press, 2002). ”Opoziţia între civilizaţii şi inamicii lor poate fi recunoscută ca fiind una dintre temele recurente pe care le întâlnim în istoria lumii”.

Spre exemplu, chinezii foloseau termeni care pot fi traduşi ca „barbari” pentru a-i descrie pe cei cu care luptau împotrivă.

Unii oameni îi consideră pe vikingi ca fiind un popor barbar, deşi aceştia aveau tehnologie de navigaţie mult mai avansată decât regatele creştine, ceea ce le-a permis scandinavilor să colonizeze regiuni îndepărtate.

De asemenea, „barbar” sau „barbaric” mai înseamnă şi metodele inumane precum unele tratamente medicale din trecut, spre exemplu, operaţie fără anestezie.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Erau cu adevărat vikingii barbari? Iată 7 mituri despre vikingi şi adevărul din spatele lor

Ideologia din spatele nudurilor ”ruşinoase” din Grecia Antică

Zece moduri ciudate şi controversate în care culturile din trecut vedeau sexualitatea umană. Pedofilia era încurajată în multe societăţi antice

Arheologii greci susţin că au descoperit dovezile primului eveniment datat cu exactitate din istoria Atenei, ”Conspiraţia lui Cylon” – FOTO

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic
O baterie care se încarcă în doar 3 minute ar putea schimba viitorul energiei
O baterie care se încarcă în doar 3 minute ar putea schimba viitorul energiei
Nobilul german cu un aer de „dandy” care a devenit unul dintre cei mai iubiți regi ai României
Nobilul german cu un aer de „dandy” care a devenit unul dintre cei mai iubiți regi ai României
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”
Balenele cu cocoașă din largul coastei New York-ului, în pericol din cauza navelor
Balenele cu cocoașă din largul coastei New York-ului, în pericol din cauza navelor
Lumea se apropie cu pași repezi de războiul pentru resursele de apă
Lumea se apropie cu pași repezi de războiul pentru resursele de apă
Un fenomen ascuns la interiorul atomilor ar putea explica misterioasele raze gamma
Un fenomen ascuns la interiorul atomilor ar putea explica misterioasele raze gamma
O erupție solară tocmai a scos la iveală un punct vulnerabil în previziunile privind vremea spațială
O erupție solară tocmai a scos la iveală un punct vulnerabil în previziunile privind vremea spațială
O descoperire extrem de rară: Fosila unei creaturi marine, de 450 de milioane de ani, ascunde țesuturi încă moi
O descoperire extrem de rară: Fosila unei creaturi marine, de 450 de milioane de ani, ascunde țesuturi încă moi