Casa lui Iacob Lahovary, generalul vizionar pasionat de dueluri la priveghiul căruia au venit inclusiv viitorul rege Ferdinand şi ambasadorul otoman

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Casa de pe strada Ion Movilă, numărul 5, reprezintă o reînviere a „rădăcinilor sănătoase ale unui arbore rupt de furtună”, după cum afirma arhitectul Ion Mincu într-un articol al revistei „Arhitectura”. Având 132 de ani, faţada casei prezintă elemente unei arhitecturi populare foarte vechi, cu ceramică smălţuită şi colorată, coloane din lemn şi arce în acoladă frântă. Totodată, specificul caselor româneşti din secolul XV este redat de către pridvorul proiectat deasupra unei intrări false în pivniţa casei.

Unele dintre elementele decorative ale casei amintesc şi de arhitectura din Italia, Franţa şi Istanbul, locuri pe care Ion Mincu le vizitase în anii de studenţie. Printre materialele utilizate în construirea casei regăsim cărămidă, tencuială cu mortar de var, lemn şi tablă.  Abia sosit în ţară, Mincu apelează la câteva fotografii ale pictorului I.Al. Paraschivescu-Alpar (1857-1901) şi la câteva case de munte şi mănăstiri pe care le vizitase.

„Când a venit la mine generalul Lahovary şi mi-a cerut să-i fac o locuinţă în stil românesc […] – ce mult s-a identificat cu neamul românesc acest om cu origină străină – în mintea mea era ceva vag în ce privea materialul deoarece de abia sosisem în ţară. Câteva mănăstiri văzute, ceva case de munte, ceva fotografii luate de la pictorul Alpar şi atâta tot. Am căutat s-o aduc la cea mai tipică şi mai simplă expresie, mai ales că dimensiunile reduse permiteau aşa ceva. Am întrebuinţat policromia, care este în firea românului şi pentru aceasta am recurs, din motive de durabilitate şi frumuseţe, la faianţă”, după cum prezenta Spiridon Cegăneanu „mărturisirile lui Ion Mincu”, în articolul cu acelaşi nume publicat în revista „Arhitectura”, nr. 1/1925. 

Casa Lahovary

Din articol mai aflăm faptul că în această construţie se regăsesc elemente calitative ale arhitecturii populare, ce fac ca locuinţa să „degajeze din ea o atmosferă românească”, după cum afirma chiar Ion Mincu. 

După anul 1990, interiorului clădirii îi sunt adăugate elemente ce afectează estetica locuinţei. După ce a fost în proprietatea lui Iacob Lahovary pentru o lungă perioadă de timp, devine în 2003 pavilion al Secţiei de Maternitate a Spitalului Cantacuzino având aceeaşi funcţie şi în prezent. 

Generalul vizionar „pasionat” de dueluri

Iacob Lahovary s-a născut pe 16 ianuarie 1846 la Bucureşti într-o familie de origine grecească cu patru fraţi şi două surori. Doi dintre fraţii săi Alexandru Lahovary (1841-1897) şi Ion Lahovary (1844-1915) au fost miniştrii de Externe, făcând parte din Partidul Conservator. 

Iacob Lahovary urmează Şcoala de ofiţeri din Bucureşti (1859-1864), apoi Şcoala Politehnică şi Şcoala de stat major de la Paris (1864-1870), în cele din urmă devenind licenţiat în matematici la Sorbona în 1870.  Se căsătoreşte iniţial cu Elena Kretzulescu de care divorţează în 1883 şi se recăsătoreşte cu Alexandrina Cantacuzino. Din prima căsătorie se naşte Elena, iar din a doua doi băieţii Iacob şi Leon. 

Având funcţia de şef al secţiei de operaţii de la Marele Cartier General participă la Războiul pentru Independenţă (1877-1978). Pe câmpul de luptă este avansat la gradul de locotenent-colonel. După o carieră militară triumfătoare marcată de victoriile de la Vidin şi Plevna, Lahovary îşi îndreaptă atenţia către cariera politică. 

Generalul Iacob Lahovary

Din 1891, conduce Ministerul de Război şi aduce îmbunătăţiri considerabile armatei. A reorganizat infanteria pentru a putea avansa mai uşor pe front şi a adus în ţară cele mai performante puşti ale vremii, Mannlicher calibru 6 mm. Tot el înfiinţează prima herghelie militară din România. Din 1904 devine ministru al Afacerilor Străine până când moare, în 1907. Iacob Lahovary a fost un diplomat abil şi respectat, astfel că la priveghiul lui a venit inclusiv Munir Paşa, ambasadoul otomanilor împotriva cărora luptase în urmă cu 30 de ani.

Iacob Lahovary avea un temperament aprig, care reieşea în duelurile iscate de la mici polemici puse pe seama unor jocuri de cărţi sau a vreunui  articol din presa vremii. Dintre acestea îl putem aminti pe cel ce a început în Cazinoul din Constanţa, pe 30 iulie 1895, în timpul unui joc de cărţi dintre Alexandru Catargiu, Iacob Lahovary şi tânărul Filitis. Scandalul a fost iscat de faptul că Al. Catargiu a uitat să fixeze miza, generalul acuzându-l că trişează. După câteva insule specifice vremii, de tipul „sichimea”, Lahovary îl loveşte pe Catargiu cu dosul palmei peste obraz, însă sunt despărţiţi în scurt timp de către celelalte persoane din cameră. Toată disputa s-a încheiat cu un duel, în care niciunul dintre gloanţe nu şi-a atins ţinta, iar în cele din urmă cei doi şi-au strâns mâna. În urma publicării articolului „Părerea unui militar”, scris de locotententul Ionuţ Niculescu în Gazeta Poporului din 5 august 1895, este declanşat un alt scandal. De această dată, Lahovary îl provoacă la duel pe Niculescu şi este împuns în piept la al patrulea asalt, însă rămâne în viaţă şi de această dată.

Pe generalul Iacob Lahovary l-a răpus, însă, în 8 februarie 1907, la vârsta de 61 de ani, un cancer la intestinul gros. Senatul a decretat doliu naţional, iar pe străzi a apărut drapelul îndoliat. Take Ionescu, ce avea să devină prim-ministrul României, îi dictează secretarului său articolul ce avea să prezinte viaţa regretatului Lahovary, în care se spunea că „ţara întreagă” îl regreta. La înmormântarea lui a participat şi prinţul Ferdinand, viitorul rege al României, iar regina Elisabeta a României, soţia regelui Carol I, a depus o jerbă din liliac şi trandafiri.

În anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, Descopera.ro te invită să cunoşti, prin intermediul campaniei „Case de poveste”, istoria unor clădiri impresionante şi a oamenilor ei.