În ambele cazuri, aceste deşeuri ajung să reprezinte o problemă majoră, constituind un pericol pentru sateliţii şi intrumentele ştiinţifice de care s-ar putea ciocni şi, de asemenea, pentru astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională sau care se află în rachetele spaţiale care părăsesc Terra. De aceea, Departamentul Canadian al Apărării şi Forţele Armate Canadiene au făcut public faptul că sunt în căutarea unor soluţii pentru curăţarea de deşeuri a orbitei terestre, notează Futurism.
Printre cerinţele formulate de către canadieni se numără eficienţa economică şi, evident, capacitatea metodei sau metodelor de a „culege” de pe orbită deşeuri de mărimi variabile. Anunţul oficialilor canadieni este deschis aplicanţilor până pe data de 9 septembrie a acestui an.
Pentru cei interesaţi, o idee care a fost deja descalificată este cea a unui „harpon spaţial”, această posibilitate a fost deja testată şi militarii canadieni nu au calificat-o ca fiind eficientă.
„Prototipul nostru are o idee care sună bine, în teorie”, explică astrofizicianul canadian Jesse Rogerson. El a exlicat şi de ce ideea harponului nu este practică: „(n.r. harponul) nu poate fi construit pe scară largă. Astfel, dacă vrem să coborâm de pe orbită sute de mii, milione de deşeuri, ne trebuie o metodă mult mai bună”.
Citeşte şi:
În Japonia va fi amplasat un radar cu scopul urmăririi deşeurilor spaţiale