Home » Știință » Specialiştii au utilizat un harpon pentru a curăţa deşeurile spaţiale

Specialiştii au utilizat un harpon pentru a curăţa deşeurile spaţiale

Publicat: 20.02.2019
Un harpon lansat dintr-un satelit a capturat o bucată de gunoi spaţial, cu succes. Experimentul condus de britanici face parte dintr-un efort de curăţare a deşeurilor din orbită, la sute de kilometri deasupra solului.

Harponul cu vârful din oţel  ce nu este mai mare decât un pix a reuşit să captureze în timpul testului recent un panou de aluminiu ce nu este mai mare decât o rachetă de tenis de masă. Distanţa faţă de obiect nu a fost mai mare de 1,5 metri, dar chiar şi aşa cercetătorii au fost impresionaţi, transmite AP News.

În videoclip poate fi observat momentul în care harponul se loveşte de ţintă. Guglielmo Aglietti, din cadrul Universităţii din Surrey, a declarat că un harpon mult mai mare va fi necesar pentru a prinde un satelit real, unul în stilul „Moby Dick”. Mii de sateliţi vechi şi părţi de rachetă orbitează în jurul Pământului. Aceştia reprezintă o adevărată ameninţare pentru navele spaţiale funcţionale, inclusiv Staţia Spaţială Internaţională. 

Aceeaşi echipă a utilizat o plasă pentru a captura bucăţi de gunoi spaţial în cadrul unui test din luna septembrie. În decembrie, aceştia au urmărit cu ajutorul laserelor un  mic satelit ejectat de către nava mamă. „Suntem mulţumiţi deoarece până acum am realizat trei experimente şi toate trei au funcţionat”, a declarat Aglietti.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Călătoriile spaţiale pot fi puse în pericol din cauza gunoiului făcut de oameni – VIDEO

Un nou studiu a scos la iveală că insula de gunoi din Pacific este mult mai mare decât s-a crezut. Ar putea acoperi la un loc Franţa, Germania şi Spania

”O pungă de gunoi goală” a fost detectată pe orbita Pământului

O metodă eficientă şi inedită de a scăpa de deşeurile de plastic este furnizată de omizi

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
„Laptele auriu”, băutura recomandată pentru un somn profund și odihnitor

Cercetătorii testează pentru prima dată pe oameni o tehnică de resetare celulară

8 instrumente AI gratuite pe care le poți folosi zilnic în 2026

Supe, ciorbe, amintiri: de ce fiecare cultură are propriul bol de zeamă caldă?

Cercetătorii cred că ochii vertebratelor au fost inițial un singur ochi în vârful capului

O reptilă mumificată de acum 289 de milioane de ani ne arată de ce respirăm așa cum o facem

Cum se împerechează caracatițele: un braț care găsește și fertilizează femela

Ce se întâmplă în creierul oamenilor care folosesc Inteligența Artificială în fiecare zi?

De ce unii oameni dispar fără explicații (ghosting explicat științific)

Senzori cât un fir de păr ar putea detecta cancerul înainte să apară pe analize

Un eveniment de acum 4.200 de ani ar fi contribuit la prăbușirea Vechiului Regat Egiptean

Ce ar trebui să mâncăm la fiecare vârstă și cum se schimbă nevoile nutriționale de-a lungul vieții

De ce unii oameni reacționează mai bine la medicamentele pentru obezitate?

Antioxidantul recomandat de experți care nu ar trebui să lipsească din farfurie

Ziua din săptămână în care nu trebuie niciodată să luăm deciziile importante

12 aprilie, Ziua Mondială a Aviaţiei şi Ziua Cosmonauticii. Când omul a ajuns în spaţiu

MESAJE de PAȘTE 2026. Urări speciale pentru cei mai dragi oameni din viața ta

De ce noul Wi-Fi „super-rapid” nu este chiar așa de performant pe cât am crede?