Elizabeth Ann, prima clonă de dihor cu picioare negre, își caută acum un partener

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Elizabeth Ann, prima clonă de dihor cu picioare negre, este pe cale de a scrie istorie. Animalul a împlinit primul an de viață și se află acum la vârsta de la care se poate reproduce.

Dacă prima clonă de dihor cu picioare negre va da naștere unor pui sănătoși, reușia va pune bazele pentru salvarea speciei aflată pe cale de dispariție.

Cercetătorii recunosc că vor trebui să aleagă cu mare atenție partenerul femelei, aceștia urmărind în primul rând ca partenerul să fie tandru.

Dihorul cu picioare negre (Mustella nigripes) nu este cunoscut pentru calmitatea sa. Elizabeth Ann, de exemplu, mârâie la îngrijitori dacă aceștia se apropie prea mult. Însă specia are mare nevoie de gene noi, iar Elizabeth le poate oferi; asta dacă va supraviețui procesului de împerechere.

O clonă de dihor cu picioare negre care își va salva specia

„Împerecherea la dihorii cu picioare negre poate deveni destul de dură și nu vrem ca Elizabeth să pățească ceva. Ea este prețioasă”, spune Oliver Ryder, director de conservare genetică la Grădina Zoologică din San Diego.

„Avem nevoie de un mascul care a mai produs pui, deci nu este infertil, o problemă care afectează mulți dintre masculii de dihor cu picioare negre de astăzi”, a adăugat Ryder.

Dihorul cu picioare negre este un prădător cu greutate mică, lung de 60 de centimetri, cu pete negre pe față, picioare și coadă. A locuit cândva în zone vaste din Marile Câmpii ale SUA prădând în special câini de preerie (un fel de veveriță subterană). Însă specia dihorilor cu picioare negre a fost distrusă atunci când agricultura a luat amploare, iar 1970 s-a crezut că specia a dispărut.

Apoi, în 1981, John Hogg, un fermier din Wyoming, a auzit sunete ciudate pe proprietatea sa și a descoperit o colonie de dihori cu picioare negre. De atunci, biologii au folosit aceste animale pentru a încerca să restabilească specia pe teritoriul Statelor Unite.

Cu toate acestea, doar șapte dintre dihorii găsiți în ferma lui Hogg au putut să se înmulțească. Prin urmare, populația de dihor cu picioare negre este puternic consangvinizată, fiecare animal având o relație de rudenie cu celelalte similară cu cea dintre un frate și un văr primar. Mutațiile dăunătoare afectează acum populația reproducătoare.

O mare nevoie de gene proaspete de dihor

Există o mare nevoie de gene proaspete de dihor și acestea pot fi furnizate de Elizabeth Ann. Animalul este produsul țesuturilor care fuseseră luate de la o femelă numită Willa cu zeci de ani în urmă. Celulele ei au fost conservate la Frozen Zoo din San Diego, o unitate de depozitare în care materialele genetice (ADN, spermatozoizi, ouă, embrioni și țesuturi vii) de la animalele pe cale de dispariție sunt stocate în azot lichid.

În urmă cu câțiva ani, s-a decis să fie folosită aceeași tehnologie care a fost folosită în Scoția pentru a o crea pe oaia Dolly în 1996 pentru a produce o clonă a lui Willa. Celulele ei au fost folosite pentru a genera embrioni care au fost implantați în trei femele de dihor domestic.

Două dintre sarcini au eșuat, în timp ce a treia mamă surogat a avut un urmaș născut mort… și pe Elizabeth Ann, care acum se bucură de o dietă cu hamsteri în casa ei din Colorado.

Cât de importantă este această clonă de dihor cu picioare negre?

În mod esențial, ADN-ul ei conține diferite versiuni ale genelor care predomină în dihorii consangvini ai programului de reproducere, iar acest lucru a stârnit speranța că descendenții ei ar putea îmbunătăți în mod semnificativ viabilitatea genetică a dihorilor cu picior negru.

După cum a spus Ryder, „Elizabeth Ann este un tezaur de diversitate genetică, din punctul nostru de vedere”.

Cercetătorii plănuiesc să creeze un alt lot de dihori cu picior negru clonați, cu același scop: să stimuleze diversitatea genetică a speciei și să oprească declinul reproductiv al acesteia, informează The Guardian.

Povestea pe care o spune această clonă de dihor cu picioare negre are implicații importante pentru toate speciile aflate pe cale de dispariție, a adăugat Ryder.

„Ar trebui să stocăm acum celule de la tot felul de animale pe cale de dispariție, deoarece pierdem biodiversitate, iar fondurile genetice ale animalelor sălbatice se micșorează. Cel puțin, dacă avem celule, am putea, în viitor, să facem pentru alte specii ceea ce sperăm să facem pentru dihorul cu picior negru cu Elizabeth Ann”, a concluzionat Ryder.

Vă recomandăm să citiți și:

Studiu fără precedent. Peste 9.000 de specii de copaci așteaptă să fie descoperite

Viermele cu cap de ciocan, specia cu nume inspirat de pandemie

Ce muzică preferă, de fapt, vacile?

Studiile genetice arată că există două specii de panda roşu