Home » Știință » Luna noastră se alătură unei alinieri rare de cinci planete pe cerul dimineții. Iată cum putem privi spectacolul ceresc

Luna noastră se alătură unei alinieri rare de cinci planete pe cerul dimineții. Iată cum putem privi spectacolul ceresc

Luna noastră se alătură unei alinieri rare de cinci planete pe cerul dimineții. Iată cum putem privi spectacolul ceresc
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 23.06.2022

Vara a sosit oficial în emisfera nordică, iar jumătate din Sistemul Solar pare că vrea să sărbătorească. Pentru tot restul lunii iunie, pasionații de astronomie vor putea observa cinci planete care se vor alinia pe cer, înainte de răsăritul soarelui, fiind vorba de Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn.

În mod remarcabil, planetele vor apărea în ordinea distanțelor față de Soare, Mercur fiind vizibil cel mai aproape de orizont în timp ce restul planetelor se vor aranja pe cerul de sud și est.

Începând cu joi, 23 iunie, și până sâmbătă, 25 iunie, Luna Pământului se va alătura alinierii de planete, astfel creând un spectacol excepțional de rar. Potrivit Space.com, o aliniere de acest fel nu a mai avut loc din data de 5 martie 1864, adică acum 158 de ani.

Evenimentul astronomic începe la scurt timp după miezul nopții

Deși această aliniere de cinci planete a fost vizibilă pentru mare parte din luna iunie, spectacolul ceresc se va intensifica considerabil în ultimele săptămâni ale lunii. Evenimentul astronomic începe la scurt timp după miezul nopții, atunci când Saturn devine vizibil cu ochiul liber, fiind urmat de Jupiter, Marte și Venus. Cu aproximativ 30 de minute înainte de răsărit, Mercur se alătură petrecerii, astfel că alinierea epică este completă.

Din data de 23 și până pe 25 iunie, Luna noastră se va strecura între Venus și Marte.

Cum să observați cel mai bine alinierea planetelor cu Luna?

Pentru a observa cel mai bine alinierea, privitorii ar trebui să găsească un loc cu o priveliște clară asupra orizontului spre est. Sunt recomandate, de asemenea, echipamente precum binoclu sau telescop. Dacă ratați alinierea din acest an, să știți că nu veți mai avea ocazia să vedeți cele cinci planete aliniate în această ordine până în anul 2040.

Odată cu sfârșitul lunii iunie, planetele vor începe treptat să se separe, Saturn, Marte, Jupiter și Venus apărând tot mai depărtate pe cer, potrivit NASA. În septembrie, Venus și Jupiter nu vor mai fi vizibile la orele dimineții pentru majoritatea privitorilor, așadar ați face bine să profitați de aceste zile și să priviți spre cer!

Vă mai recomandăm să citiți și:

O aliniere rară de cinci planete are loc în aceste zile. Tot ce trebuie să știm

Sistemul Solar are două planuri de aliniere în jurul Soarelui

Un potențial semnal extraterestru vine din direcția unei planete asemănătoare Pământului, spun cercetătorii chinezi

„Marea conjuncție” dintre Jupiter și Saturn. Imagini spectaculoase cu întâlnirea celor două planete

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman
Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman
Albert Einstein a avut dreptate: Timpul se scurge mai repede pe planeta Marte!
Albert Einstein a avut dreptate: Timpul se scurge mai repede pe planeta Marte!
Cel mai bătrân strămoș al rechinilor înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Cel mai bătrân strămoș al rechinilor înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului
Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului
Cum îi sprijinim pe cei care au pierdut pe cineva drag ori sunt la final de viață? Ghid empatic, bazat pe psihologie
Cum îi sprijinim pe cei care au pierdut pe cineva drag ori sunt la final de viață? Ghid empatic, bazat pe psihologie
Gardieni, creatori și simboluri ale puterii: Dragonii nu au fost întotdeauna personaje negative
Gardieni, creatori și simboluri ale puterii: Dragonii nu au fost întotdeauna personaje negative
Ce se întâmplă cu creierul atunci când lucrezi în echipă?
Ce se întâmplă cu creierul atunci când lucrezi în echipă?
Locul în care trăiești influențează ce greutate ai, arată un nou studiu
Locul în care trăiești influențează ce greutate ai, arată un nou studiu
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se supuneau legii
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se ...
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026