Home » Istorie » Lipsa contactului cu lumina Soarelui poate ucide, dezvăluie mumia unui copil

Lipsa contactului cu lumina Soarelui poate ucide, dezvăluie mumia unui copil

Lipsa contactului cu lumina Soarelui poate ucide, dezvăluie mumia unui copil
Foto: Nerlich et al., Frontiers, 2022
Publicat: 28.10.2022

Timp de secole, cripta uneia dintre cele mai vechi familii aristocratice din Austria a păstrat un secret tragic: un băiat, în vârstă de nu mai mult de un an sau doi, care nu a murit din cauza lipsei de hrană sau a vreunei răni. Acest copil mumificat a murit din cauza faptului că pielea sa nu a avut contact cu lumina solară.

Copilul de sex masculin a fost găsit mumificat într-o criptă de familie rezervată conților de Starhemberg, fiind îngropat acolo undeva între mijlocul secolelor al XVI-lea și al XVII-lea. Trăsăturile lui minuscule sunt ofilite, dar detaliate, corpul său fiind încă învelit într-o îmbrăcăminte elaborată de mătase.

Cu toate acestea, în ciuda faptului că a trăit o viață de privilegii, scurta lui existență nu a fost în mod clar una sănătoasă, scrie Science Alert.

Un copil mumificat ne dezvăluie viața sugarilor aristocrați din secolele trecute

O autopsie virtuală, cu ajutorul tomografiei, a acestui copil mumificat a scos la iveală malformații ale coastelor care seamănă cu semnele clasice de malnutriție, în special cu deficitul de vitamina D. Cunoscută sub numele de rahitism, această afecțiune tinde să ducă la o înclinare a picioarelor, o trăsătură care nu era evidentă în oasele băiatului.

Încercând să găsească și alte cauze potențiale ale morții, cercetătorii au luat în considerare o a doua posibilitate: cantități scăzute de vitamina C, care au ar fi dus la scorbut. Deși deformațiile coastelor nu sunt identice la ambele boli, asemănările au fost suficiente pentru ca cercetătorii să investigheze în continuare.

De ce avem nevoie de soare?

Analiza țesutului adipos a arătat că băiatul cu vârsta cuprinsă între 10 și 18 luni era supraponderal pentru vârsta lui, cel puțin în comparație cu alți sugari ai vremii. Drept urmare, cercetătorii bănuiesc că copilul a fost bine hrănit în viața sa de patrician, ceea ce face ca deficiența de vitamina C să fie mai puțin probabilă.

Vitamina D, pe de altă parte, nu este absorbită din alimente în cantități semnificative, ci mai degrabă este produsă în piele prin reacții chimice care depind de radiațiile ultraviolete (UV), sugerând că copilul a fost subnutrit sever nu din cauza lipsei de hrană, ci prin lipsa luminii solare.

Substanța chimică este absolut crucială în construirea oaselor în copilărie, explicând anomaliile osoase. De asemenea, îi permite organismului să absoarbă mai bine calciul și fosforul de-a lungul vieții.

Acest copil mumificat fusese bine hrănit, dar asta nu a fost suficient

„Combinația dintre obezitate și o deficiență severă de vitamine poate fi explicată doar printr-o stare nutrițională în general ‘bună’, împreună cu o lipsă aproape completă de expunere la soare”, explică patologul Andreas Nerlich, de la Universitatea din München. Germania.

Deși rahitismul nu este neapărat o condamnare la moarte, o privire asupra plămânilor copilului a scos la iveală semne de pneumonie letală, o infecție frecventă la sugarii cu deficiențe de vitamina D.

A durat până în secolul al XIX-lea și a fost nevoie de o pandemie de rahitism pentru ca oamenii de știință să descopere că expunerea la soare este necesară pentru formarea oaselor, mult prea târziu pentru a-l ajuta pe copilul Starhemberg.

De ce se fereau aristocrații de soare?

Acest copil mumificat găsit în Austria este doar un copil dintr-o singură familie dintr-o parte a Europei, dar având în vedere cât de puține înmormântări de sugari au fost găsite atât de bine conservate, descoperirea este o perspectivă interesantă asupra condițiilor de viață ale copiilor nobili din secolele al XVI-lea și al XVII-lea.

În acea perioadă, aristocrații evitau adesea soarele pentru a-și păstra pielea albă ca de porțelan, un semn de rang înalt în cea mai mare parte a societății europene. Numai țăranii și muncitorii se „îmbăiau” în soare.

În Italia, multe schelete de copii nobili îngropate în Capelele Medici din Florența în timpul secolelor al XVI-lea și al XVII-lea prezintă, de asemenea, semne de rahitism, inclusiv o înclinare a membrelor. Cercetătorii din spatele unui studiu din 2013 susțin că întârzierea prelungită în furnizarea de cantități adecvate de alimente solide care ar furniza cantități mici de vitamina D la sugari ar putea crește riscul de rahitism.

Primul născut

Nu este clar dacă bebelușul găsit în cripta austriacă a fost înțărcat sau a mâncat alimente grase bogate în vitamina D. Ceea ce se știe este că a fost bine hrănit și îngrijit. De fapt, nivelul său ridicat de grăsime corporală este probabil ceea ce i-a păstrat rămășițele atât de bine conservate. Există chiar și unele dovezi recente că deficiența de vitamina D este legată de obezitatea infantilă, ridicând semne de întrebare cu privire la rolul pe care l-ar fi putut avea dieta sa privilegiată în cadrul bolii.

Având în vedere faptul că pruncul a fost îngropat într-o haină funerară de mătase și era singurul copil din cripta familiei, cercetătorii bănuiesc că acesta a fost primul născut, probabil pe nume Gundaker, Gregor sau Reichard, judecând după arborele genealogic. Din păcate, sicriul său nu purta o inscripție.

„Acesta este doar un caz, dar deoarece știm că ratele de deces timpuriu al sugarilor erau în general foarte mari la acea vreme, observațiile noastre ar putea avea un impact considerabil în reconstrucția generală a vieții copiilor chiar și în clasele sociale superioare”, admite Nerlich.

Studiul a fost publicat în Frontiers.

Vă recomandăm să citiți și:

Cărturarul francmason care îi învăţa pe tineri carte gratuit

O ancoră antică a fost găsită pe fundul Mării Nordului. Cât de veche este?

Cacao, alimentul sacru al mayașilor, nu era destinat exclusiv elitelor

Orașele mayașe, contaminate cu mercur. Descoperirea tulburătoare făcută de arheologi

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce a renunțat actorul Martin Freeman la vegetarianism după 38 de ani?
De ce a renunțat actorul Martin Freeman la vegetarianism după 38 de ani?
Dorothy Dandridge, primul star de culoare de la Hollywood. „Nu pot juca în rolul unei sclave”
Dorothy Dandridge, primul star de culoare de la Hollywood. „Nu pot juca în rolul unei sclave”
Planeta Marte ar fi fost „locuibilă” în trecutul îndepărtat, a descoperit roverul Curiosity al NASA
Planeta Marte ar fi fost „locuibilă” în trecutul îndepărtat, a descoperit roverul Curiosity al NASA
O nouă erupție puternică pe suprafața Soarelui! Semnalele radio din Pacific au fost perturbate
O nouă erupție puternică pe suprafața Soarelui! Semnalele radio din Pacific au fost perturbate
Max Planck, creatorul Teoriei Cuantice. „Nu cunoașterea adevărului, ci succesul care însoțește căutarea lui este ceea ce îl îmbogățește pe om și îi aduce fericirea”
Max Planck, creatorul Teoriei Cuantice. „Nu cunoașterea adevărului, ci succesul care însoțește căutarea lui este ...
Cum pot duce sărbătorile la conflicte în familie? Sfaturile unui psiholog
Cum pot duce sărbătorile la conflicte în familie? Sfaturile unui psiholog
Parola prea ușoară care a fost interzisă de Guvernul Marii Britanii
Parola prea ușoară care a fost interzisă de Guvernul Marii Britanii
Meteorologii anunță că vremea va fi schimbătoare în luna mai
Meteorologii anunță că vremea va fi schimbătoare în luna mai
Au trecut 505 ani de la moartea marelui Leonardo da Vinci. Moştenirea lui este încă vie şi admirată de o lume întreagă
Au trecut 505 ani de la moartea marelui Leonardo da Vinci. Moştenirea lui este încă vie şi admirată de o lume întreagă
Ce mai înseamnă Paștele pentru români și cum vor petrece cei mai mulți sărbătorile pascale?
Ce mai înseamnă Paștele pentru români și cum vor petrece cei mai mulți sărbătorile pascale?
47 de copii migranți au dispărut în Europa în fiecare zi începând cu anul 2021
47 de copii migranți au dispărut în Europa în fiecare zi începând cu anul 2021
Câți dintre români cred că România are o problemă cu tutunul?
Câți dintre români cred că România are o problemă cu tutunul?
Unde aleg românii să plece de Paște?
Unde aleg românii să plece de Paște?
Nebuloasa Cap de Cal, observată în detalii fără precedent cu Telescopul Webb
Nebuloasa Cap de Cal, observată în detalii fără precedent cu Telescopul Webb
El Niño se va transforma în La Niña, iar 2024 ar putea fi cel mai cald an înregistrat vreodată
El Niño se va transforma în La Niña, iar 2024 ar putea fi cel mai cald an înregistrat vreodată
„Vezică biliară de porțelan”, găsită într-un mormânt vechi de 100 de ani
„Vezică biliară de porțelan”, găsită într-un mormânt vechi de 100 de ani
Enzimele descoperite în bacteriile intestinale pot schimba grupele de sânge ale unui donator
Enzimele descoperite în bacteriile intestinale pot schimba grupele de sânge ale unui donator
Oamenii de știință au creat o celulă cerebrală funcțională din sare și apă
Oamenii de știință au creat o celulă cerebrală funcțională din sare și apă