Fosilele „aurii” din șisturile Posidonia dezvăluie originile unei conservări excepționale

Atunci când vine vorba de fosile, nu totul este așa cum pare. Un studiu recent condus de cercetători de la Universitatea Texas din Austin (UT), SUA și alți colaboratori a descoperit că multe dintre fosilele din șisturile Posidonia din Germania nu își obțin strălucirea din pirită, cunoscută în mod obișnuit sub denumirea de „aurul prostului”, despre care s-a crezut mult timp că a fost sursa strălucirii. 

În schimb, nuanța aurie provine dintr-un amestesc de minerale care sugerează condițiile în care s-au format fosilele.

• România, într-un coșmar strategic și militar
• Strategiile complexe din zona Balcanilor: România, victimă în planurile rusești

Cercetarea a fost publicată în Earth Science Reviews.

Descoperirea este importantă pentru înțelegerea modului în care fosilele, care se numără printre cele mai bine conservate specimene din lume de viețuitoare marine din Jurasicul timpuriu, au ajuns să se formeze, precum și pentru rolul pe care oxigenul din mediu l-a avut în formarea lor.

Fosilele, alcătuite majoritar din minerale de fosfat

„Atunci când mergi prin cariere, amoniții aurii ies la iveală din plăcile negre de șist. Dar, în mod surprinzător, ne-am străduit să găsim pirita în fosile. Chiar și fosilele care păreau aurii sunt conservate ca minerale fosfatice cu calcit galben. Acest lucru schimbă dramatic viziunea noastră asupra acestui celebru depozit de fosile”, a declarat Rowan Martindale, coautor al studiului și profesor asociat la UT Jackson School of Geosciences, potrivit EurekAlert.

Fosilele din șistul Posidonia datează de acum 183 de milioane de ani și includ specimene rare cu corpuri moi, cum ar fi embrioni de ihtiozaur, calamari și homari. Cercetătorii au pus zeci de mostre sub microscoape electronice de scanare pentru a le studia compoziția chimică, astfel încât să afle mai multe despre condițiile de fosilizare care au dus la o conservare atât de rafinată.

Cercetătorii au descoperit că, în fiecare caz, fosilele erau alcătuite în principal din minerale de fosfat, chiar dacă roca neagră de șist din jur era presărată cu grupuri microscopice de cristale de pirită.

Mediul de fosilizare

Faptul că pirita și fosfatul se găsesc în locuri diferite pe specimene este important, deoarece dezvăluie detalii cheie despre mediul de fosilizare. Pirita se formează în medii anoxice (fără oxigen), dar mineralele fosfatice au nevoie de oxigen. Cercetarea sugerează că, deși terenul pentru fosilizare este pregătit de fundul anoxic al unei mări, ținând la distanță putrezirea și prădătorii, a fost nevoie de un puls de oxigen pentru a conduce reacțiile chimice necesare pentru fosilizare.

„S-a crezut mult timp că anoxia cauzează conservarea excepțională, dar nu ajută în mod direct. Ajută la crearea unui mediu propice unei fosilizări mai rapide, ceea ce duce la conservare, dar oxigenarea este cea care îmbunătățește conservarea”, a declarat coautorul Sinjini Sinha, doctorand la Jackson School.

Se pare că oxigenarea, fosfatul și mineralale însoțitoare au îmbunătățit, de asemenea, strălucirea fosilei.

Vă mai recomandăm și:

Fosilele dezvăluie dinozaurii din Patagonia preistorică

Evoluția viermilor de mare, explicată de o fosilă antică

Cercetătorii brazilieni au descoperit roci din plastic pe o insulă îndepărtată

Cercetătorii au găsit fosila unui dinozaur cu tot cu piele