Cel mai vechi ihtiozaur cunoscut de știință, găsit pe o insulă îndepărtată din Oceanul Arctic

Oasele descoperite pe insula Spitsbergen din Oceanul Arctic sugerează că reptile marine antice, cunoscute sub numele de ihtiozauri, au cutreierat oceanele Pământului mai mult timp decât am crezut.

Datând din urmă cu 250 de milioane de ani, rămășițele reprezintă cele mai vechi dovezi ale ihtiozaurilor văzute vreodată. Mai mult, specia reprezentată era deja mare și bine adaptată la viața marină.

• România, într-un coșmar strategic și militar
• Strategiile complexe din zona Balcanilor: România, victimă în planurile rusești

Acest lucru sugerează că cercetătorii ar putea revizui cronologia ihtiozaurilor. Este posibil ca aceștia să fi apărut înainte de extincția în masă de la sfârșitul Permianului, care a avut loc în urmă cu 251,9 milioane de ani, mai degrabă decât să fi evoluat ca urmare a acestui eveniment, așa cum s-a sugerat.

Studiul care descrie noua descoperire a fost publicat în Current Biology.

Cum au evoluat ihtiozaurii din creaturi terestre în reptile marine?

„Aceste tetrapode maritime pioniere pot fi acum reformulate în mod fezabil ca supraviețuitori ai extincției în masă în loc de succesori ecologici în cadrul primelor comunități de prădători marini din Mezozoic”, a scris o echipă de paleontologi, condusă de Benjamin Kear, de la Universitatea Uppsala din Suedia, potrivit Science Alert.

Ihtiozaurii au fost un grup de animale care semănau foarte mult cu delfinii zilelor noastre, dacă delfinii ar fi fost reptile acvatice gigantice în loc de mamifere. Aceștia au evoluat din creaturi terestre care s-au întors în mare în Triasicul timpuriu și au prosperat până în Cretacicul târziu, atunci când schimbările climatice și lentoarea de adaptare au pus capăt timpului lor în urmă cu aproximativ 95 de milioane de ani.

În ciuda originii lor terestre, reptilele s-au adaptat rapid la viața în apă, astfel că picioarele s-au transformat în înotătoare, botul li s-a alungit, le-au crescut mai mulți dinți cu care să prindă pești, iar oasele lor au devenit spongioase, precum cele ale cetaceelor moderne.

Fosile ale cozii de ihtiozaur, descoperite în strate de milioane de ani

Arhiva fosilă este bogată în rămășițele de ihtiozauri și oferă paleontologilor multe informații, astfel încât să le urmărească cronologia. Această arhivă a sugerat anterior că ihtiozaurii au apărut după extincția în masă de la sfârșitul Permianului, în urmă cu aproximativ 249 de milioane de ani.

Apariția unor noi forme și funcții nu este neașteptată în urma unei extincții în masă. Nișele ecologice se golesc și lasă organismelor supraviețuitoare șansa de a se schimba și de a le ocupa. Pentru o vreme, ihtiozaurii au fost printre cei mai eficienți prădători care înotau în oceanele lumii.

Totuși, un afloriment stâncos din Spitsbergen ar putea schimba această poveste originală. Acolo, în valea cunoscută sub numele de Flowerdalen, eroziunea a sculptat munții pentru a scoate la iveală roca care, acum milioane de ani, a reprezentat fundul unei mări, cu un catalog fosilizat al creaturilor care au trăit acolo – amfibieni, celacanți, rechini și pești.

În 2014, arheologii au dezgropat câteva elemente de interes și le-au trimis la Universitatea Uppsala pentru identificare și analiză, conform EurekAlert.

Printre acestea se aflau elemente pe care nimeni nu se aștepta să le vadă în strate fosile, vechi de 250 de milioane de ani: 11 vertebre articulate ale cozii de la un ihtiozaur adult.

Fosilele semănau cu oasele unor ihtiozauri care au apărut mult mai târziu în istorie, cu o compoziție de tetrapod marin spongios. De asemenea, acestea au indicat că animalul era destul de mare și de bine format.

Ihtiozaurii s-ar fi strecurat în oceane înainte de marea extincție din Permian

Cu alte cuvinte, acesta era deja bine adaptat la viață ca reptilă marină la mai puțin de două milioane de ani de la ultimele zile ale extincției în masă de la sfârșitul Permianului. Având în vedere că se credea că reptilele marine au avut nevoie de 1,7 până la 17,7 milioane de ani ca să se schimbe, ihtiozaurii s-ar fi infiltrat în oceanele lumii cu mult timp înainte de cea mai mare extincție din istoria Pământului. Odată ce extincția în masă de la sfârșitul Permianului a distrus aproximativ 81% din speciile marine ale planetei, ihtiozaurii erau deja pregătiți să preia conducerea.

„Propunem că aceste reptile marine au evoluat cel mai probabil înainte de extincția în masă de la sfârșitul Permianului”, au scris cercetătorii, „dar au suferit o diversificare oportunistă a nișei trofice și o diferențiere ecologică în habitatele dominate de amfibieni în ape mai puțin adânci față de habitatele dominate de ihtiozauri în ape mai adânci, în timpul dispersiei incipiente a tetrapodelor oceanice în Triasicul timpuriu”.

Paleontologii vor căuta mai departe în Spitsbergen și în alte părți pentru a vedea dacă pot găsi mai multe dovezi pentru această cronologie revizuită a ihtiozaurilor.

Vă mai recomandăm și: 

Mercurul, cheia în elucidarea celui mai mare eveniment de extincție de pe Pământ

„Gorgonele” au supraviețuit extincției Permian-Triasic, dar nu pentru mult timp. Ce arată noile cercetări?

Un ou fosilizat în interiorul altui ou fosilizat, o premieră pentru dinozauri și reptile

Peste 20% dintre speciile de reptile se află în pericol de dispariție