Home » Știință » Cât de important este VO2, indicatorul care ne arată cât de bine folosim oxigenul

Cât de important este VO2, indicatorul care ne arată cât de bine folosim oxigenul

Publicat: 28.06.2023

În timpul efortului fizic, respirația este importantă, însă se pare că nu toți respirăm la fel. Așa este, și pentru această activitate, există indicatori.

VO2 max a fost studiat pentru prima oară în anii 1920 de către oamenii de știință, care au observat că nivelul consumului de oxigen crește odată cu viteza alergătorului până la o anumită limită, apoi se oprește. Din acest punct, organismul trebuie să se bazeze pe alte surse de energie și nu poate susține acel efort pentru prea multă vreme.

Numărul fiecăruia dintre noi este indicat de acel vârf: maximul de oxigen (O2) măsurat în funcție volum (V) pe care corpul îl poate susține în timpul efortului fizic.

Ce este, de fapt, VO2?

VO2 este, în numeroase ocazii, interpretat drept un indicator al sistemului cardiorespirator în timpul exercițiilor fizice, de aceea literatura de specialitate și studiile în domeniu îl folosesc drept o măsură a eficienței. Drept urmare, au apărut și numeroase planuri de antrenamente menite să îmbunătățească VO2 max, notează The Guardian.

Totuși, este destul de complicat să măsori cu acuratețe nivelul de VO2 max.

În prezent, multe dispozitive portabile, cum ar fi ceasurile inteligente, pot oferi utilizatorului astfel de date prin evaluarea vitezei de alergare și a bătăilor inimii. Cea mai fidelă valoare ar putea fi obținută prin folosirea unei măști din cauciuc profesională atunci când sportivul este pe banda de alergat sau pe bicicleta de fitness.

Acea mască permite măsurarea amestecului de gaze pe care le inspiră și expiră, în final rezultând o imagine asupra consumului de oxigen.

Vestea proastă: exercițiile nu pot îmbunătăți cu mult nivelul VO2

O valoare de 58.7ml/kg/min este destul de bună, deși aceasta diferă de la un individ la altul. Totuși, ce arată, de fapt, aceste cifre? O persoană sedentară, atunci când inspiră-expiră, înregistrează un scor situat între 35 țo 40. Deci cu cât mai mare valoare, cu atât mai bine.

„Este o cantitate incredibilă de dovezi care indică faptul că VO2 max poate prevedea riscul de boli cardiovasculare. Mai mult decât atât, asocierea VO2 max cu mortalitatea este mai puternică decât alți indicatori, cum ar fi nivelul de colesterol sau de glucoză din sânge. Deci VO2 max este o evaluare a modului în care funcționează întregul corp”, a explicat Brady Holmer, atlet de performanță.

Studiile recente arată că valorile sunt, în general, genetice: unii oameni au o cifră mai mare, alții mai mică, iar exercițiile fizice în acest sens pot doar să crească rezultatul cu maximum 10%. Instructorii de fitness sunt de părere că exercițiile fizice mai reduse în intensitate ar putea ajuta.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Iată exercițiile fizice care ard cele mai multe calorii!

Exercițiile fizice ne protejează creierul, indiferent de vârsta la care începem să facem mișcare

Un studiu dovedește că exercițiile fizice ar trebui să fie tratamentul principal în tratarea depresiei

Șase minute de exerciții intense zilnic ar putea întârzia apariția Alzheimer

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii