Cercetătorii încearcă să răspundă la întrebarea „De ce avem bărbie?”

Probabil că nu îi acordați prea multă atenție bărbiei, dar luați în considerare următorul aspect: este ceva cea mai distinctivă caracteristică umană. De ce avem bărbie?

Noi suntem singurele maimuțe care au bărbie și singurii oameni la care proeminența osului iese atât de vizibil sub gură. Brian Keeling este determinat să înțeleagă de ce.

• Dinți vechi de 4.000 de ani conțin cele mai vechi dovezi că oamenii mestecau nuci psihoactive
• Un misterios „dar către zei” de acum 2.500 de ani a fost, în sfârșit, identificat

Beneficiar al premiului Fulbright și doctorand în antropologie la Universitatea Binghamton (SUA), Keeling se află în prezent la Universitatea Alcalá (Spania), unde cercetează evoluția maxilarului uman. Brian Keeling, originar din Illinois, intenționează să petreacă încă un an efectuând cercetări în Spania și a venit la Binghamton pentru a studia cu profesorul Rolf Quam, obținându-și diploma de master în 2020.

„De ce unii dintre noi au un maxilar cu o bărbie proeminentă, în timp ce alții au una mai puțin vizibilă? De ce maxilarele umane moderne au tendința de a fi mai mici în comparație cu oamenii preistorici? Există o relație biomecanică care poate explica forma maxilarului nostru astăzi, și în caz afirmativ, ce poate spune aceasta despre formele maxilarului uman din trecutul îndepărtat?”, s-a întrebat el.

De ce avem bărbie?

De ce avem bărbie? Apariția bărbiei umane moderne este o întrebare veche în istoria evoluționistă, a remarcat Quam.

„Cu toate acestea, până în prezent, nu a fost dezvoltată nicio teorie convingătoare cu privire la motivul pentru care Homo sapiens a dezvoltat o bărbie. Teza de doctorat a lui Brian reprezintă o nouă încercare de a răspunde la această veche întrebare în paleoantropologie”, a spus el.

Keeling compară în principal forma maxilarului și dezvoltarea bărbiei în specia noastră cu cea a neanderthalienilor. Fețele neanderthalienilor sunt diferite de ale noastre: aveau arcade supraorbitale substanțiale, mijlocul feței proeminent și un maxilar fără bărbie osoasă. Punctele de atașare osoasă ale mușchilor noștri de mestecat sunt, de asemenea, poziționate puțin diferit față de cele ale neanderthalienilor.

„Astăzi avem o mulțime de variații în fețele noastre, motiv pentru care fiecare dintre noi este unic. Cu toate acestea, dacă ne-am pune pe toți într-un grup, diferența dintre oricare dintre noi ar părea totuși mai mică decât diferența dintre un neanderthalian și unul dintre noi”, a spus Keeling.

Diferențele dintre Homo sapiens și oamenii de Neanderthal

Speciile anterioare de strămoși umani ar fi putut utiliza maxilarele în mod diferit, acest lucru contribuind potențial la formele lor unice. O ipoteză semnificativă este că oamenii moderni nu aveau nevoie de maxilare rezistente după ce au început să-și gătească hrana. Se pare însă că și alte specii umane, inclusiv neanderthalienii, își găteau hrana, subliniază Phys.org.

Keeling intenționează, de asemenea, să-și extindă studiul către specii mai vechi decât neanderthalienii, inclusiv strămoșii neanderthalienilor, descoperiți în complexul de peșteri Sierra de Atapuerca, din nordul Spaniei.

Oamenii moderni au tendința de a avea dinți și maxilare mai mici, ceea ce ar putea contribui parțial la dezvoltarea bărbiei. „Cu toate acestea, dacă bărbia ar fi fost doar o chestiune de mărime, de ce oamenii de toate dimensiunile exprimă o varietate largă de forme ale bărbiei?”, s-a întrebat Keeling.

Comparativ cu alte specii de primate, fețele umane sunt retrase în interior, creând frunțile osoase; aceeași dezvoltare determină apariția bărbiei sau aceasta are un scop biomecanic?

Mulți neanderthalieni sufereau de boala articulației temporomandibulare

În mod interesant, cercetătorii descoperă că mulți neanderthalieni păreau să fi suferit și de boala articulației temporomandibulare (ATM), o preocupare globală în creștere în rândul oamenilor de astăzi. Se pare că își foloseau maxilarele în anumite moduri care contribuiau la asta, cum ar fi practici culturale care implicau manipularea obiectelor cu gura. Keeling este intrigat.

„Poate că, prin studierea maxilarului, putem recupera idei despre poveștile de viață pierdute în timp ale neanderthalienilor. Și ale noastre, de asemenea, deoarece specia noastră are, probabil, o istorie de peste 300.000 de ani și pare că ne amintim foarte puțin despre ea”, a spus el.

Vă recomandăm să citiți și:

Ploșnițele afectau Britania în urmă cu 1.900 de ani, dezvăluie un fort roman de lângă Zidul lui Hadrian

O plantă fosilizată de milioane de ani nu seamănă cu nimic din ce ați mai văzut

Schelete din „Epoca Întunecată”, descoperite cu găleți la picioare și inele în jurul gâtului

Peștele cu colți care a trăit într-una dintre cele mai vechi ape ale lumii