Cea mai veche baterie funcționează neîntrerupt de peste 180 de ani

Sunetul blând al Clopotului Electric Oxford abia se aude, dar ceea ce îi lipsește în volum, compensează prin durabilitatea bateriei sale. Clopotul sună din 1840, fiind unul dintre cele mai îndelungate experimente științifice din lume, deși ce l-a menținut în funcțiune atât de mult timp rămâne un mister. Ce secrete ascunde cea mai veche baterie?

Profesorul de fizică Reverend Robert Walker, de la Universitatea Oxford (Anglia) a achiziționat clopotul în 1840, iar acum acesta poate fi găsit în Laboratorul Clarendon al universității, încapsulat în spatele a două straturi de sticlă.

• ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
• Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente

Parțial datorită locației sale și parțial datorită tipului de baterii pe care se presupune că funcționează, clopotul este cunoscut și sub numele de „Clarendon Dry Pile” (bateriile uscate Clarendon); bateriile uscate sunt un tip timpuriu de baterie format din stive de discuri metalice.

Un motiv pentru care cea mai veche baterie a funcționat atât de mult timp este faptul că clopotul nu necesită multă energie și nici nu pierde multă energie.

Cea mai veche baterie funcționează de aproape două secole

„În timp ce se mișcă înainte și înapoi, ce se întâmplă este că micuța pendulă de plumb atinge cei doi clopoței de pe fiecare parte. Și se încarcă și se descarcă continuu. O mică cantitate de sarcină curge între cele două capete și singura pierdere, practic, este rezistența aerului”, a explicat dr. Robert Taylor.

S-ar putea, de asemenea, să aibă legătură cu compoziția bateriilor, dar aici intervine misterul: deși oamenii de știință au câteva idei rezonabile, nimeni nu știe exact din ce sunt făcute. Se numesc „dry pile” deoarece seamănă cu cele realizate de preotul și fizicianul italian Giuseppe Zamboni.

Sursa: YouTube

Pila Zamboni consta în „aproximativ 2000 de perechi de discuri de folie de staniu lipite de hârtie impregnate cu sulfat de zinc și acoperite pe cealaltă parte cu dioxid de mangan”. Bateriile de la Oxford sunt, de asemenea, sigilate cu un înveliș exterior considerat a fi sulf, ceea ce le face să arate mai degrabă ca niște lumânări, notează IFL Science.

Cu siguranță nu sunt lumânări, altfel clopotul nu ar funcționa, dar dacă cineva ar deschide bateriile, ceea ce ar strica evident experimentul, nu putem ști sigur ce se află în interiorul lor și astfel cum contribuie acest lucru la longevitatea lor.

Chiar și această baterie se va termina la un moment dat

O altă opțiune este pur și simplu să așteptăm până când bateriile se epuizează în cele din urmă. Clopotul a avut o durată de funcționare impresionantă, dar acea durată ar putea ajunge curând la sfârșit.

„Va continua să funcționeze pentru încă aproximativ cinci sau zece ani, având în vedere faptul că a încetinit vizibil în ultimii 40 de ani. Motivul pentru care se va opri este că va rămâne fără energie”, a spus Taylor.

„Toate bateriile se epuizează în cele din urmă”, concluzionează el.

Vă recomandăm să citiți și:

De ce există atât de multe tipuri de baterii?

Cercetătorii de la Harvard au creat lichidul „inteligent”

Oamenii de știință au creat o șosetă electronică care detectează stilul de mers nesănătos

Un dispozitiv montat direct în sutien ar putea detecta cancerul de sân