Cum a trăit Marea Unire un diplomat din România. Regina Maria l-a considerat „un adevărat prieten”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Unul dintre străinii care au trăit și au contribuit la unirea tuturor românilor în anul 1918 a fost contele de Saint-Aulaire, ambasadorul Franței în România. Contele nu a fost doar un simplu martor, a fost unul dintre personajele politice importante care s-au implicat activ pentru ca românii să își desăvârșească visul național.

Saint-Aulaire a fost liantul dintre guvernul român și aliați, de multe ori a susținut interesele României mai puternic decât unii oameni politici români. De aceea, mărturia lui despre evenimentele din noiembrie și decembrie 1918 este extrem de valoroasă pentru conturarea peisajului în care s-a produs Marea Unire.

La 9 noiembrie 1918, armata aliată de la Dunăre, sub comanda generalului francez Henri Mathias Berthelot, a trecut fluviul în trei locuri în amonte de Giurgiu, pentru a face joncțiunea cu Armata Română, căreia fostul şef al Misiunii Militare Franceze în România îi dăduse întâlnire printr-un vibrant mesaj radiodifuzat.

Evenimentele se succed cu repeziciune

La 3 noiembrie, la Bucureşti, răspândindu-se vestea că sosesc trupele franceze, populația aclamă Franţa şi cântă Marseilleza sub ferestrele generalului german Mackensen.

Proclamarea stării de asediu şi executarea a numeroși ostatici au restabilit provizoriu ordinea. În acest timp, la insistențele ambasadorului francez, regele Ferdinand îl demite pe prim-ministrul filo-german Alexandru Marghiloman și îl numește în locul său pe generalul Constantin Coandă.

Pe 10 noiembrie, regele ordonă remobilizarea armatei, iar guvernul român înaintează un ultimatum trupelor germane pentru a părăsi teritoriul României. A doua zi, pe 11 noiembrie, România reintră în război.

„În aceeaşi zi de 10 noiembrie, ziua celei de-a doua mobilizări, o mulțime mai numeroasă şi mai entuziastă ca la prima mobilizare din 1916 năpădi imensa curte a Conservatorului-Legaţie (din Iași, n.r.) şi se revărsă pe străzile vecine, aclamând Franţa şi cântând Marseilleza.

Am fost obligat să apar la balcon şi să reînnoiesc, fără autorizația guvernului meu, angajamentele alianței noastre. Această mulțime, neputând să prevadă armistițiul care s-a încheiat a doua zi pe Frontul de Vest, acceptă cu bucurie, după atâtea sacrificii, alte sacrificii noi. Ea ilustra acest loc comun că îţi iubești cu atât mai mult patria, ca şi vreo altă ființă, cu cât suferi mai mult pentru ea”, scria în memoriile sale ambasadorul francez.

Regele și regina se reîntorc în București după doi ani de exil

Cum regele Ferdinand și regina Maria încă se aflau la Iași, iar Armata Română era în plin proces de remobilizare, generalul Berthelot a așteptat până la 18 noiembrie/1 decembrie Familia Regală, pentru a defila împreună în București. Era momentul victoriei pentru România și aliați.

„În mod foarte delicat, Berthelot, sosit la porțile Bucureștiului în fruntea armatei eliberatoare, așteptă ca să intre, la 1 decembrie, înapoierea regelui şi reginei pentru a-i asocia, împreună cu câteva regimente româneşti, la onoarea acestei zile istorice.

De acord cu mine, Berthelot invită chiar şi contingente engleze să defileze între soldații regelui Ferdinand şi soldații noștri. În fruntea cortegiului, pe cai minunați, călăreau regele, regina în uniformă de colonel de roșiori şi generalul Berthelot, într-un uragan de aclamații frenetice, sub o ploaie de flori. Pe tot parcursul, la ferestre şi balcoane, fluturau drapele româneşti şi franceze, printre care câteva drapele englezești, italiene şi americane erau arborate la vedere, din ordinul prefectului de poliție”, preciza Saint-Aulaire.

1 decembrie la București și la Alba Iulia

Ziua în care regele Ferdinand și regina Maria s-au întors în București nu a fost aleasă întâmplător. În aceeași zi, la o distanță de câteva sute de kilometri, la Alba Iulia avea loc marea Adunare a românilor din Transilvania care urma să decidă unirea provinciei cu România.

„Seara a avut loc în Sala Tronului un mare banchet. În prezența tuturor oficialităților civile şi militare, a miniștrilor (ambasadori, n.r.) Aliaţi, a misiunilor militare aliate şi a bucovinenilor care veniseră să remită Regelui Actul Unirii. Știam că la Alba Iulia, în același ceas, trebuia să se proclame şi unirea Ardealului şi așteptam dintr-un minut într-altul telegrama din partea fraților noștri ardeleni”, își aducea aminte I.G. Duca.

Contele de Saint-Aulaire a jucat un rol important și în susținerea României la Conferința de Pace de la Paris, unde s-a ratificat unirea românilor. De altfel, rolul lui în istoria României a fost apreciat și de Regina Maria:

„A împărțit, ca un adevărat prieten, speranțele, neliniștile, lipsurile inerente zilelor de pribegie a căror pecetie arzătoare a fost păstrată în inimile noastre. D. de Saint-Aulaire ne-a dovedit că era adevăratul prieten în vremurile de restriște.

A cunoscut suferința noastră supremă, mizeria noastră de neînchipuit. A cunoscut frământarea așteptării, speranțele dezamăgite, cererile zadarnice de ajutor. A ştiut, de asemenea, cât de credincioasă a rămas România cea torturată, în ciuda unui nenoroc covârșitor. Am fost printre aceia care au văzut pe d. de Saint-Aulaire la lucru. Am fost din aceia pe care glasul şi strângerea-i de mână i-a îmbărbătat…”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”

Regele Ferdinand către ambasadorul francez: „Puteţi să contaţi pe armata mea”

Dobrogea, între România și Bulgaria la finalul Primului Război Mondial

Misiunea secretă pe care a îndeplinit-o un diplomat român la cererea primului-ministru francez: „Vei pleca cu pașaport francez şi uniformă franceză”