Home » Știință » Pentru prima dată, un șoarece cu doi tați a supraviețuit până la vârsta adultă

Pentru prima dată, un șoarece cu doi tați a supraviețuit până la vârsta adultă

Publicat: 30.01.2025

Pentru prima dată, oamenii de știință au reușit să creeze un șoarece bi-paternal, adică un șoarece cu doi tați biologici, care a supraviețuit până la maturitate. Acest progres reprezintă un pas uriaș în domeniul științific, cu potențiale implicații în medicina regenerativă, conservarea speciilor și o mai bună înțelegere a reproducerii la mamifere.

Anterior, cercetătorii au reușit să obțină șoareci cu două mame, însă încercările de a face același un șoarece cu doi tați au fost mult mai dificile. Procesul presupune obținerea unui ovul din celule stem pluripotente masculine și fertilizarea acestuia cu spermatozoizii unui alt mascul. Însă dezvoltarea embrionilor se oprea prematur din cauza unui fenomen numit imprimare genomică, un mecanism prin care anumite gene materne sau paterne sunt dezactivate în timpul dezvoltării, constituind un obstacol fundamental pentru reproducerea unisexuală la mamifere.

Pentru a depăși această barieră, echipa a folosit tehnologia de editare genetică CRISPR/Cas9 pentru a modifica 20 de gene implicate în procesul de imprimare genomică.

„Aceste gene prezintă modele diferite de expresie în funcție de genomul parental și au fost considerate un obstacol major în reproducerea unisexuală. Metoda noastră ne-a permis să le modificăm și să depășim provocările care până acum împiedicau crearea șoarecilor bi-paternali viabili”, a explicat Zhi-kun Li, coautor al studiului și cercetător la Academia Chineză de Științe, pentru IFLScience.

Cercetătorii chinezi au reușit să creeze un un șoarece cu doi tați

Astfel, echipa a reușit să producă, în premieră mondială, șoareci cu doi tați care au supraviețuit până la maturitate. „Interesant este că acest rezultat nu a fost obținut prin modificarea regiunilor genomice letale, a căror alterare ar fi dus de obicei la moartea embrionilor. În schimb, am editat progresiv gene implicate în procese de supracreștere, iar prin această abordare cumulativă am reușit să generăm adulți viabili”, a adăugat Li.

Cercetătorii au mai descoperit că celulele stem embrionare modificate au prezentat o eficiență de dezvoltare mai mare în comparație cu cele nemodificate. De asemenea, șoarecii bi-paternali au avut o rată de clonare îmbunătățită față de cei sălbatici, ceea ce sugerează că noua metodologie ar putea avea aplicații practice semnificative.

„Credem că tehnicile de editare genetică pe care le-am dezvoltat pentru genele imprimate ar putea avea aplicații importante în medicina regenerativă și în cercetarea clonării, în special pentru terapiile bazate pe celule stem”, a declarat Li. Rezultatele studiului oferă dovezi puternice că anomaliile de imprimare genomică reprezintă principala barieră în reproducerea unisexuală la mamifere, deși cercetarea nu este lipsită de limitări.

Care sunt limitările unei astfel de cercetări?

Chiar dacă șoarecii bi-paternali au reușit să ajungă la maturitate pentru prima dată, mai mult de jumătate nu s-au dezvoltat complet, iar cei care au supraviețuit au avut o speranță de viață redusă și probleme de creștere. De asemenea, toți au fost sterili.

Cu toate acestea, cercetătorii sunt optimiști că metodele lor pot fi îmbunătățite pentru a depăși aceste probleme.

„Această cercetare are un caracter fundamental, iar editarea genetică de acest tip nu le este aplicabilă oamenilor. Totuși, studiul nostru oferă o mai bună înțelegere a barierelor genetice din reproducerea unisexuală la mamifere. De asemenea, are un potențial important pentru medicina regenerativă și eforturile de conservare a speciilor pe cale de dispariție. Șoarecii bi-paternali din studiul nostru nu sunt destinați să servească drept modele pentru reproducerea umană, ci oferă indicii valoroase despre reproducerea mamiferelor și imprimarea genomică”, a subliniat Li.

Studiul a fost publicat în revista Cell Stem Cell.

Vă recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. Care este cel mai scump lichid din lume?

Câinii de la Cernobîl au șocat oamenii de știință! Ce arată analizele genetice?

Animalele de companie sunt din ce în ce mai expuse la cocaină, arată un nou studiu

Cea mai veche șopârlă din lume și-a găsit, în sfârșit, locul în arborele genealogic

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Ce au oamenii în comun cu rechinii?
Test de cultură generală. Ce au oamenii în comun cu rechinii?
Vladimir Putin i-a numit „hoți” pe liderii europeni
Vladimir Putin i-a numit „hoți” pe liderii europeni
Cele mai bune destinații de iarnă cu mult Soare și bere ieftină
Cele mai bune destinații de iarnă cu mult Soare și bere ieftină
De ce prețurile petrolului din România rămân neschimbate?
De ce prețurile petrolului din România rămân neschimbate?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Care este orașul european „campion la mâncare”?
Care este orașul european „campion la mâncare”?
Marte nu mai este o prioritate pentru SUA. Unde vrea să ajungă Donald Trump mai întâi de toate?
Marte nu mai este o prioritate pentru SUA. Unde vrea să ajungă Donald Trump mai întâi de toate?
Unde este cel mai lung drum drept din Europa și cine l-a construit?
Unde este cel mai lung drum drept din Europa și cine l-a construit?
Românii și preferințele culinare: Care oraș din România este „capitala șaormei”?
Românii și preferințele culinare: Care oraș din România este „capitala șaormei”?
Evenimentele care au construit România: cum reținem istoria fără să o transformăm într-o listă de date
Evenimentele care au construit România: cum reținem istoria fără să o transformăm într-o listă de date
Sonda MAVEN se rotește neputincioasă după ce s-a pierdut contactul
Sonda MAVEN se rotește neputincioasă după ce s-a pierdut contactul
Controversele din spatele unei legende științifice. Louis Pasteur: ce ne spun caietele sale secrete despre etica științei
Controversele din spatele unei legende științifice. Louis Pasteur: ce ne spun caietele sale secrete despre etica științei
Electrocasnicele obișnuite emit particule nocive în cantități uriașe, arată un studiu
Electrocasnicele obișnuite emit particule nocive în cantități uriașe, arată un studiu
Cactusul care înflorește doar o dată pe an: o poveste despre frumusețe efemeră și misterul naturii
Cactusul care înflorește doar o dată pe an: o poveste despre frumusețe efemeră și misterul naturii
Una dintre cele mai faimoase fosile ar ascunde un membru cu totul nou al arborelui nostru genealogic
Una dintre cele mai faimoase fosile ar ascunde un membru cu totul nou al arborelui nostru genealogic
Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială
Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială
Mimica facială prezice alegerile oamenilor, arată un nou studiu
Mimica facială prezice alegerile oamenilor, arată un nou studiu
Efectul placebo și nocebo: cum așteptările noastre pot vindeca sau îmbolnăvi corpul
Efectul placebo și nocebo: cum așteptările noastre pot vindeca sau îmbolnăvi corpul