Cum a ajuns apa pe Lună și unde o găsim?

Pe măsură ce omenirea își imaginează că va trăi în afara planetei – pe Lună, Marte sau chiar mai departe – problema susținerii vieții se învârte în jurul necesităților fizice de oxigen, hrană și apă.

Știm că există apă pe Lună, dar cum o găsim? Este în cratere? În regiunile umbrite? La poli? Știind unde să caute, astronauții au cele mai mari șanse de a reuși să trăiască pe Lună, un lucru care, până acum, a rămas de domeniul science-fiction-ului.

• Astronomii au descoperit un sistem binar rar în care o stea orbitează în interiorul altei stele
• Un experiment pare să confirme un efect prezis acum 66 de ani

Cercetătorii de la University of California San Diego (SUA) ar putea contribui la transpunerea SF-ului în realitate, oferind o speranță pentru viitoarele misiuni spațiale, inclusiv programul Artemis a NASA, care urmărește explorarea și, eventual, locuirea pe Lună.

Printre cercetători se numără echipa tată-fiu formată din Mark Thiemens, profesor distins de chimie și biochimie la UC San Diego, și Maxwell Thiemens, cercetător la Vrije Universiteit Brussel, care este, de asemenea, absolvent al Scripps Institution of Oceanography.

În 1967, Harold Urey, laureat al Premiului Nobel, și James Arnold – ambii membri ai Facultății de Chimie din cadrul Universității din San Diego – au fost printre primii care au primit eșantioane selenare de la Apollo 11. Urey a fost unul dintre primii oameni de știință care a teoretizat existența apei pe Lună, în special în regiunile umbrite permanent de la polii Lunii.

O baghetă pentru a ghida viitoarele misiuni spațiale

Pe Pământ, civilizațiile umane apar adesea în apropierea corpurilor de apă și nu ar fi diferit în spațiu. Pe Lună, este important să cunoaștem originea surselor de apă, deoarece aceasta le va oferi astronauților indicații cu privire la locurile cele mai prudente pentru amplasarea bazelor și a habitatelor.

Pentru a afla originea apei de pe Lună, Morgan Nunn Martinez a extras cantități foarte mici din rocile selenare colectate în cadrul misiunii Apollo 9 din 1969. Poate părea puțin plauzibil să obții apă dintr-o rocă, dar este posibil prin „eliberare termică”, un proces prin care probele selenare au fost încălzite la 50, 150 și 1.000 de grade Celsius. După cum s-a dovedit, aceste roci erau surprinzător de „umede”.

Temperaturile cele mai scăzute au eliberat moleculele de apă ușor legate – acele molecule care sunt atașate de alte molecule (în acest caz, roca selenară) printr-o atracție slabă. La 1.000 de grade Celsius, au fost eliberate moleculele de apă strâns legate, care sunt mai adânc încorporate în rocă, scrie EurekAlert.

Prin acest proces, moleculele de apă gazoasă sunt colectate, apoi purificate astfel încât să rămână doar oxigenul. Echipa a măsurat apoi compoziția a trei izotopi diferiți de oxigen.

Izotopii sunt atomi ai aceluiași element care au un număr diferit de neutroni, ceea ce le modifică masa – cu cât sunt mai mulți neutroni, cu atât atomul este mai greu. Aceste măsurători sunt deosebit de utile în determinarea originii și vârstei unei substanțe.

Originea apei de pe Lună

Datele cercetătorilor au arătat că cea mai mare parte a apei selenare provine probabil de pe Lună însăși sau din impactul cometelor. Contrar credinței populare, vânturile solare nu au contribuit semnificativ la rezervele de apă ale lunii.

„Ceea ce este frumos la această cercetare este că folosim cele mai avansate măsurători științifice și susține ideile de bun simț despre apa selenară – o mare parte din ea a fost acolo de la început și o cantitate mai mare a fost adăugată de aceste impacturi de comete înghețate”, a declarat Maxwell Thiemens. Deși nu a fost unul dintre punctele principale ale lucrării, cercetătorii au măsurat, de asemenea, probe de pe Marte. Dacă programul Artemis al NASA este capabil să colonizeze cu succes oamenii pe Lună, ar fi de bun augur pentru misiunea finală de a locui pe Marte.

„Acest tip de muncă nu a mai fost făcut până acum și credem că poate oferi NASA indicii valoroase despre locul unde se află apa pe Lună”, a declarat Mark Thiemens. „Scopul real al Artemis este de a ajunge pe Marte. Cercetările noastre arată că, probabil, pe Marte există cel puțin la fel de multă apă ca pe Lună, dacă nu chiar mai multă”, concluzionează cercetătorii.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Luna Pământului ar fi putut avea inele asemănătoare cu Saturn, sugerează un nou studiu

Este Luna o bucată din Pământ? Iată ce spun cele mai noi cercetări!

Noi experimente răstoarnă planurile de colonizare ale planetei Marte! Ce s-a descoperit în solul de pe Lună?

Test de cultură generală. Luna este planetă?