O întâlnire străveche a Soarelui cu alte două stele a schimbat pentru totdeauna Sistemul Solar

Încărcătura electrică enigmatică a norilor de gaz interstelar poate fi explicată prin trecerea a două stele fierbinți și strălucitoare în apropierea Soarelui.

„Aproape”, în acest caz, este un termen relativ chiar și după standardele astronomice, având în vedere că aceste stele nu s-au aflat niciodată la câteva sute dintre cele mai apropiate vecine stelare ale noastre. Cu toate acestea, dacă un nou studiu are dreptate, acestea au lăsat o urmă în vecinătatea Sistemului Solar.

• Ce se află în interiorul găurilor negre? Iată noua ipoteză propusă de cercetători!
• Un studiu major asupra bolii Parkinson dezvăluie diferențe semnificative între bărbați și femei

Spațiul dintre stele nu este în totalitate gol, conținând gaz difuz și praf. Unele pete relativ concentrate din sectorul nostru al galaxiei sunt cunoscute sub numele de „nori interstelari locali” și au o lățime de aproximativ 30 de ani-lumină. Dincolo de ei se află o zonă cunoscută sub numele de „bula fierbinte locală”, unde vidul spațiului este și mai aproape de un vacuum adevărat, despre care se crede că este produsul unei serii de explozii de supernove suficient de puternice pentru a împinge majoritatea gazului din zonă, scrie IFLScience.

Încercând să explice această geografie galactică mixtă, profesorul Michael Shull și coautorii au ajuns la concluzia că majoritatea meritelor, sau vinei, ar trebui să le revină celor două stele, pe care le cunoaștem sub numele de Epsilon și Beta Canis Majoris. Acestea sunt a doua și a patra cele mai strălucitoare stele din constelația dominată de Sirius.

„Dacă vă gândiți la acum 4,4 milioane de ani, aceste două stele ar fi fost de la patru până la șase ori mai strălucitoare decât este Sirius astăzi, de departe cele mai strălucitoare stele de pe cer”, a spus Shull într-o declarație.

O întâlnire cosmică îndepărtată

Asta în ciuda faptului că fiecare era de aproximativ patru ori mai îndepărtată decât Sirius la cea mai apropiată lor abordare, atât de masive și luminoase sunt cele două.

Astăzi, Epsilon Canis Majoris se află la 400 de ani-lumină de Pământ, iar Beta Canis Majoris la 500 de ani-lumină. Cu toate acestea, avem o idee destul de clară despre mișcările lor prin galaxie și despre mișcarea Sistemului Solar. Între acum 4 și 5 milioane de ani, căile lor s-au intersectat suficient de mult încât au fost la doar 30-35 de ani-lumină distanță.

Acest lucru explică un mister de lungă durată despre norii interstelari locali: ionizarea lor.

Fiind stele de tip B, această pereche este de aproximativ patru ori mai fierbinte decât Soarele și de zeci de mii de ori mai luminoasă. Stelele mai fierbinți emit mai multă radiație la lungimi de undă mai scurte, inclusiv raze X și UV de înaltă frecvență, ambele fiind capabile să ionizeze gazul.

Un mister de lungă durată despre norii interstelari

Ionizarea este un proces temporar; în cele din urmă, atomii captează alți electroni pentru a-și neutraliza sarcina. Cu toate acestea, în imensitatea spațiului, acest proces este lent, astfel încât norii păstrează o mare parte din ionizarea indusă în urmă cu mai puțin de cinci milioane de ani.

Cu mase de aproximativ 13 ori mai mari decât Soarele, cei doi giganți depășesc cu mult pragul de opt mase solare la care stelele își încheie viața ca supernove. Până când vor exploda peste câteva milioane de ani, distanța va fi și mai mare.

În schimb, trecerea lor a oferit Pământului o anumită protecție, ionizarea însemnând că norii locali absorb mai multă radiație cosmică decât ar avea loc în mod normal.

Studiul a fost publicat în The Astrophysical Journal.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Inteligența Artificială a creat prima simulare a Căii Lactee cu 100 de miliarde de stele

Primele stele au apărut într-un Univers „preîncălzit”, arată un studiu surprinzător

Moment fără precedent în astronomie: Ce s-a observat în jurul unei stele neutronice?

Astronomii ar fi găsit primele stele ale Universului