Home » Știință » Grăsimea corporală ar putea fi influențată de luna în care ai fost conceput

Grăsimea corporală ar putea fi influențată de luna în care ai fost conceput

Publicat: 13.04.2025

Se pare că sezonul în care ai fost conceput ar putea avea un impact surprinzător asupra modului în care funcționează metabolismul tău în prezent. Cel mai mare studiu de acest gen a descoperit că persoanele concepute în lunile reci stochează grăsimea diferit față de cele concepute în lunile calde.

Într-un studiu realizat pe 356 de bărbați tineri și sănătoși, cercetătorii din Japonia au constatat că cei concepuți în sezonul rece prezentau o activitate mai mare a țesutului adipos brun. Acest tip de grăsime arde energie, menține corpul cald și ajută la reglarea glicemiei.

Pe lângă activitatea crescută a grăsimii brune, participanții prezentau un consum energetic mai mare, indice de masă corporală (IMC) mai scăzut și mai puțină grăsime viscerală (în jurul organelor), ceea ce indică o sănătate metabolică generală mai bună.

În rândul persoanelor supraponderale sau obeze, activitatea țesutului adipos brun este adesea scăzută.

Pentru a valida rezultatele, cercetătorii au analizat un al doilea grup de 286 de adulți (bărbați și femei), de vârste diferite. Și în acest caz, au fost identificate asocieri modeste, dar semnificative între concepția în lunile reci și o activitate crescută a grăsimii brune, IMC mai scăzut, mai puțină grăsime viscerală și circumferință abdominală mai mică.

Concepția contează mai mult decât nașterea

Modelele statistice sugerează că activitatea crescută a grăsimii brune (BAT) este factorul care determină celelalte beneficii metabolice. De exemplu, IMC-ul singur nu a fost direct corelat cu sezonul concepției. Deși studiul nu a găsit o legătură între luna nașterii și sănătatea metabolică, a găsit o legătură între sezonul concepției (cu 266 de zile înainte de naștere) și aceste rezultate.

Rezultatele sugerează că frigul ar putea influența expresia genetică a spermatozoizilor sau ovulelor, iar aceste modificări pot fi transmise mai departe urmașilor în momentul fertilizării, scrie ScienceAlert.

Autorii, conduși de cercetătorul biomedical Takeshi Yoneshiro de la Universitatea din Tokyo, cred că acest lucru ar putea reprezenta o formă de adaptare predictivă la frig, transmisă intergenerațional, pentru a ajuta urmașii să supraviețuiască mai bine în climat rece.

Studiile anterioare pe șoareci au arătat că expunerea la frig înainte de concepție poate duce la metabolism mai activ al urmașilor, probabil din cauza unor modificări epigenetice ale spermei.

Când aceste constatări au fost aplicate oamenilor, s-a observat că persoanele concepute în lunile reci aveau cu 3,2% mai multe șanse să aibă țesut adipos brun activ, în timp ce cele concepute în lunile calde aveau mai puține astfel de șanse.

Un impact surprinzător asupra modului în care funcționează metabolismul

În studiul japonez recent, participanții au fost expuși la o temperatură de 19°C timp de 2 ore. Activitatea metabolică și a grăsimii brune a fost măsurată înainte și după expunerea la frig. Cei concepuți în emisfera nordică între 1 ianuarie – 15 aprilie și 17 octombrie – 31 decembrie au prezentat o activitate mai mare a grăsimii brune, față de cei concepuți în intervalul cald 16 aprilie – 16 octombrie.

Echipa a analizat și condițiile meteorologice reale în perioada concepției și a constatat asocieri similare cu temperaturile medii diurne.

Yoneshiro și colegii săi subliniază nevoia de a înțelege cum sunt stocate și moștenite amintirile celulare, pentru a înțelege cum factorii de mediu — precum frigul, exercițiile fizice sau alimentația — pot influența fertilitatea și sănătatea generațiilor următoare.

„Sănătatea părinților și expunerea lor la factori de mediu în momentul concepției, dar și în timpul sarcinii și al alăptării, devin factori-cheie în sănătatea viitorilor copii și în riscul prenatal de boli complexe”, scrie epigeneticianul Raffaele Teperino de la Helmholtz Munich, într-o recenzie independentă a studiului.

Studiul a fost publicat în revista Nature Metabolism.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Un expert dezvăluie 3 pași simpli prin care să-ți accelerezi metabolismul

Ce efect au modificările metabolismului asupra apariției bolilor?

Cea mai proastă băutură pentru metabolism. Cât de des o consumi?

Legătura neștiută dintre ritmul circadian, metabolism și dependență

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului