Home » Cultură » Imhotep, primul architect egiptean, pionier al medicinei și zeitate venerată

Imhotep, primul architect egiptean, pionier al medicinei și zeitate venerată

Imhotep, primul architect egiptean, pionier al medicinei și zeitate venerată
„Invocație către Imhotep”. Credit foto: Ernest Board/CC BY 4.0/Wikimedia
Publicat: 19.04.2025

În inima Egiptului antic, în mijlocul nisipurilor aurii și al misteriosului Nil, a trăit una dintre cele mai cunoscute figuri mistice ale perioadei care a dăinuit acum mai bine de 3000 de ani – Imoteph. Erudit, preot, arhitect și înzestrat cu calități vindecătoare, Imoteph a trăit în secolul al 27-lea î.Hr, servind, de asemenea, ca vizir la curtea lui Djoser (faraon egiptean antic al celei de-a treia dinastii din timpul Vechiului Regat și fondatorul acestei epoci).

Imoteph a fost primul egiptean creditat ca fiind arhitectul care a proiectat Piramida în trepte a lui Djoser la Saqqara, lângă Memphis, considerată una dintre primele structuri monumentale din Egipt și un precursor al piramidelor cu laturi netede de mai târziu. Piramida în trepte este o minune arhitecturală semnificativă, caracterizată prin designul său unic, cu șase trepte și care se ridică până la o înălțime de aproximativ 60 de metri. Ea deține distincția de a fi cel mai vechi monument de piatră cioplită cunoscut care mai există și astăzi. Imhotep s-a îndepărtat de mormintele tradiționale de tip mastaba (în formă dreptunghiulară, cu laturi înclinate și un acoperiș plat) și a introdus o nouă formă arhitecturală care va evolua mai târziu în adevărata formă de piramidă.

Complexul Piramidei în trepte era alcătuit din mai multe elemente, inclusiv un templu mortuar, curți, o cameră funerară subterană și o serie de structuri asemănătoare cu mastabele, suprapuse pentru a crea trepte care duc spre cer. Utilizarea de către Imhotep a unor blocuri de piatră de diferite dimensiuni și forme a permis o mai mare stabilitate și înălțime a structurii.

Imhotep s-a născut într-o perioadă tumultoasă din istoria Egiptului, când societatea egipteană era în plin proces de dezvoltare. A fost unul dintre puținii oameni care au reușit să-și depășească statutul social inițial modest pentru a deveni una dintre cele mai influente figuri ale vremii sale.

Referințele contemporane, limitate la două inscripții care îi menționează numele și titlurile în legătură cu Djoser și cu succesorul său Sekhemkhet, ambii din cea de-a treia dinastie din Vechiul Regat (2686-2613 î.Hr.), îl numesc pe Imhotep purtător al sigiliului regal și marele dintre văzători (preot al templului din Heliopolis), precum și supraveghetor al sculptorilor. Nu există nicio mențiune explicită a rolului său de arhitect al complexului piramidal al lui Djoser. Cu toate acestea, prezența numelui și a titlurilor sale pe soclul unei statui a acestui rege este o dovadă a poziției sale înalte în cadrul curții regale. Amplasarea originală a acestei statui în complexul funerar al regelui, plus titlurile legate de construcție și sculptură, indică un rol istoric de proiectant al primei structuri monumentale din piatră a Egiptului.

Și în ciuda lipsei de informații generoase și reale despre viața sa, realizările lui Imhotep au lăsat o impresie atât de puternică, încât memoria lui nu doar că a supraviețuit, dar a devenit o legendă în mileniile care au urmat morții sale. Imhotep a fost enumerat printre înțelepții trecutului, fiind remarcat și ca fiind cel mai vechi dintre ei. În alte surse, este menționat că Imhotep s-a ocupat cu scrisul, fiind venerat ca patron al scribilor, mai târziu, fiind considerat chiar fiul zeului Ptah.

De asemenea, Imhotep a fost descris și ca un magician puternic la curtea regală a lui Djoser, călătorind în Asiria pentru a recupera cele 42 de membre ale lui Osiris și intrând într-o luptă magică împotriva unei vrăjitoare asiriene.

Pe lângă realizările sale arhitecturale, Imhotep a fost venerat și pentru contribuțiile sale la medicină. Este considerat unul dintre primii medici cunoscuți din istorie și a fost divinizat în perioadele ulterioare ca zeu al vindecării. Cunoștințele și practicile medicale ale lui Imhotep au fost consemnate pe papirusuri și inscripții antice, oferind informații despre medicina egipteană antică.

Expertiza medicală a lui Imhotep cuprindea diverse domenii, inclusiv chirurgia, obstetrica, stomatologia, farmacologia și sănătatea publică. A dezvoltat tratamente pentru diferite afecțiuni, a efectuat proceduri chirurgicale și a pus accentul pe măsurile de sănătate preventivă. Abordarea holistică a medicinii lui Imhotep a integrat credințele spirituale cu aplicațiile practice, reflectând interconectarea dintre corp, minte și spirit în practicile de vindecare ale egiptenilor antici.

Se spune că a extras medicamente din plante și a tratat boli precum apendicita, guta și artrita. La Memphis, era slujit de propria preoție și era considerat un intermediar între oameni și zei. Se credea că îi putea ajuta pe oameni să rezolve dificultățile din viața de zi cu zi și să vindece problemele medicale.

Rolul de zeu local la Memphis

În Memphis, Imhotep era venerat ca o divinitate locală, cu propria preoție dedicată slujirii sale, dar și pentru rolul său de intermediar între oameni și zei. Oamenii credeau că invocând numele lui Imhotep, îi puteau cere ajutorul pentru rezolvarea problemelor zilnice și pentru vindecarea afecțiunilor medicale.

Se credea că Imhotep poseda abilități supranaturale care le transcendeau pe cele ale muritorilor obișnuiți, oamenii apelând la el pentru îndrumare, protecție și binecuvântări în diferite aspecte ale vieții lor.

Cunoscut inițial ca muritor, abia după cucerirea Egiptului de către persani, în 525 î.Hr., Imhotep a fost ridicat la rangul de zeitate cu drepturi depline, înlocuindu-l pe Nefertem în marea triadă din Memphis, alături de Ptah și Sekhmet.

În perioada greco-romană, cultul lui Imhotep a atins apogeul. Templele care îi erau dedicate în Memphis și pe insula Philae erau frecventate de oameni care căutau remedii pentru diverse afecțiuni. Se credea că, rugându-se și dormind în aceste temple, bolnavii puteau primi îndrumare divină de la Imhotep prin intermediul viselor lor.

Imhotep este unul dintre puținii muritori egipteni care au atins divinizarea totală, fiind venerat nu numai în antichitate, ci și de medicii moderni. Sir William Osler, de exemplu, un renumit practician britanic din secolul al XIX-lea, l-a considerat pe Imhotep ca fiind prima figură proeminentă din medicină a antichității.

Nu se cunosc date exacte, dar s-a scris că Imhotep a murit probabil în timpul domniei ultimului rege al celei de-a treia dinastii, Huni.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Imhotep

https://www.bbc.co.uk/history/historic_figures/imhotep.shtml

Vă mai recomandăm să citiți și:

Hatshepsut, femeia faraon care a domnit ca bărbat. Unul dintre cei mai prolifici constructori din Egiptul Antic

Balene în Egipt? O descoperire care rescrie istoria. Comorile mai puțin știute ale țării faraonilor

S-ar părea că piramidele egiptene antice nu erau doar pentru elite

Arheologii au găsit o statuetă cu o familie de zei și alte bijuterii vechi de 2.600 de ani din Egiptul antic

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum a ajuns lumea să mănânce fără să coboare din mașină? Istoria neașteptată a restaurantelor drive-thru
Cum a ajuns lumea să mănânce fără să coboare din mașină? Istoria neașteptată a restaurantelor drive-thru
De ce continuăm să facem lucruri despre care știm că ne fac rău? Creierul preferă adesea recompensa de acum
De ce continuăm să facem lucruri despre care știm că ne fac rău? Creierul preferă adesea recompensa de acum
Când au început oamenii să vorbească? Ce pot spune cercetătorii despre originea limbajului
Când au început oamenii să vorbească? Ce pot spune cercetătorii despre originea limbajului
Ce miros aveau parfumurile egiptenilor acum 3.500 de ani? Cercetătorii încearcă să le recreeze
Ce miros aveau parfumurile egiptenilor acum 3.500 de ani? Cercetătorii încearcă să le recreeze
Donald Trump s-a autointitulat „cel mai bun președinte” din istoria SUA
Donald Trump s-a autointitulat „cel mai bun președinte” din istoria SUA
Surpriza dintr-o grădină de lângă Strasbourg: Ce fel de păianjen și-a făcut apariția?
Surpriza dintr-o grădină de lângă Strasbourg: Ce fel de păianjen și-a făcut apariția?
Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau lucruri proaste
Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau ...
De ce uneori copiii încalță pantofii părinților?
De ce uneori copiii încalță pantofii părinților?
Un îndulcitor folosit în alimente, guma de mestecat și pasta de dinți ar putea crește riscul de AVC
Un îndulcitor folosit în alimente, guma de mestecat și pasta de dinți ar putea crește riscul de AVC
Statele Unite au încheiat „cel mai mare acord petrolier din istoria lumii”, a anunțat Donald Trump
Statele Unite au încheiat „cel mai mare acord petrolier din istoria lumii”, a anunțat Donald Trump
Un vaccin deja în circulație ar putea funcționa și împotriva demenței, au descoperit cercetătorii
Un vaccin deja în circulație ar putea funcționa și împotriva demenței, au descoperit cercetătorii
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine