O mărturie neașteptată despre Ion C. Brătianu: „Trebuie să mărturisesc însă că…”

Personalitatea lui Ion C. Brătianu și-a pus puternic amprenta asupra istoriei României. De la Revoluția din 1848, la îndepărtarea lui Cuza de la conducerea țării și aducerea unui domn străin, la obținerea independenței României și apoi la modernizarea statului, liderul liberal a fost implicat în toate aceste momente deosebit de importante pentru istoria țării. A condus vreme de 12 ani, între 1876 și 1888, guvernul României. Această lungă guvernare avea să îi atragă și nenumărate antipatii. Dar cum era Ion C. Brătianu în afara vieții politice?

Adolescent fiind, atins de „virusul” socialismului, Constantin Argetoianu s-a implicat activ în protestele de stradă împotriva primului ministru Ion C. Brătianu. Lunga guvernare a lui Brătianu a dus la exasperarea opoziției politice.

• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
• Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele

După numeroase negocieri, grupările politice care doreau răsturnarea lui Brătianu de la conducerea guvernului s-au coalizat în ceea ce a rămas în istorie cunoscut drept „Opoziția unită”. Presiunile la adresa lui Brătianu au crescut treptat și au culminat cu ample demonstrații de stradă.

„Din toamna lui 1887 și până la căderea guvernului (Brătianu, n.r.), în martie 1888, m-am ținut scai de acțiunea `Opoziții Unite`. Nu mă scăldam în apele nici uneia din grupările care pornise la atac, și în apele conservatoare mai puțin decât în oricare, dar socotisem de datoria mea de viitor socialist militant `să iau armele` împotriva guvernului care reprezenta `ordinea stabilită`.

Pornit astfel dintr-o vedere pur teoretică a lucrurilor, m-am încălzit încetul cu încetul în focul luptei, până am ajuns în cele din urmă pe scările Palatului, în prima linie a frontului”, își aducea aminte Constantin Argetoianu.

Întâlnirea cu Ion C. Brătianu: „Să te faci inginer, băiete, căci viitorul e al inginerilor. Avem atât de clădit şi n-avem oameni de meserie”

Constantin Argetoianu a călătorit întâmplător într-un tren alături de Ion C. Brătianu. Călătoria i-a rămas în memorie, mai ales că a dialogat direct cu liderul liberal care l-a îndemnat să se facă inginer.

„Am cunoscut și pe Ion Brătianu, pe C. A. Rosetti, dar n-am călcat nicio dată în casele lor. Amintirea cea mai vie ce mi-a rămas de la Ion Brătianu a fost o călătorie cu dânsul de la Golești la Bucureşti. Pe vremea aceea, miniștrii nu călătoreau în vagoane speciale şi înconjurați de agenți, ca să-i păzească. Nici chiar primii-miniştri.

Veneam cu tată-meu de la Breasta, adică de la Craiova, şi la Golești s-a urcat în compartimentul nostru Brătianu, care venea de la Florica. Tot drumul n-a făcut decât glume, povestind tot felul de snoave. M-a întrebat dacă-mi plăcea la școala (…) şi dacă mă hotărâsem pentru o carieră.

`Să te faci inginer, băiete, căci viitorul e al inginerilor. Avem atât de clădit şi n-avem oameni de meserie. Numai cu brațele nu putem ajunge la nimic. Trebuie și cap, cap priceput!`. Nu știu dacă a vorbit astfel sub influența băieților lui, sau dacă aceștia au îmbrățișat câtești-trei (toți trei, n.r.) cariera inginerească sub gestiunea tatălui lor.

Între anii ’80 și ’90 (ai secolului al XIX-lea, n.r.) a fost de altminteri o pornire generală către științele exacte și școlile inginerești au cunoscut o căutare pe care n-au mai întâmpinat-o de atunci. Călătoria de două ceasuri de la Golești la Bucureşti, singura amintire personală pe care o am despre Ion Brătianu”.

„Îl uram, fiindcă aşa era `corentul`, şi fiindcă nu eram încă în stare să judec lucrurile cu o adevărată independență de judecată”

Acestă întâlnire cu Ion C. Brătianu avea să îl pună pe gânduri pe Constantin Argetoianu în privința protestelor împotriva guvernului său. Cât de legitime erau? Erau corecte? Sau era vorba de un curent politic împotriva liderului liberal?

„Dar silueta care mi se înfățișează în minte, – scria Argetoianu – când mă gândesc la dânsul (la Ion C. Brătianu), e aceea a `pelerinului pasionat` de politică, cu toiagul în mână, cu pălăria de `carbonaro`, cu mantaua lungă şi neagră ca o rasă de călugăr, bătând caldarâmul de la Ministerul de Interne la Palat, un fel de drum la Canossa al revoluționarului din 1848, aşa cum l-am întâlnit de nenumărate ori, în hoinărelile mele matinale.

Îl uram, fiindcă aşa era `corentul`, şi fiindcă nu eram încă în stare să judec lucrurile cu o adevărată independență de judecată. Trebuie să mărturisesc însă că omul era nespus de simpatic şi că cele două ceasuri pe care le-am petrecut cu dânsul în tren m-au pus pe gânduri asupra legitimității acțiunii de distrugere pornită împotriva lui.

Era glumeț şi plin de duh. Îmi reamintesc că tot în acea călătorie, memorabilă pentru un copil ca mine, s-a urcat în compartimentul nostru la Găeşti conul Pană Olănescu, un bătrân mărunt şi adus din umeri, cu un șal cadrilat în spinare.

Conul Pană era tatăl lui Costică şi al lui Grigore Olănescu, deștept şi mucalit, dar pe când băieții erau conservatori `încărnați`, dânsul simpatiza cu Brătianu. De la Găeşti şi până la Bucureşti, şi Brătianu și conul Pană au tras focuri de artificii şi am petrecut de minune”.

„Dacă aș fi rămas în Bucureşti, s-ar fi putut prea bine să mă apropii de bătrânul Brătianu”

Constantin Argetoianu mărturisește că nu i-a cunoscut pe fiii lui Ion C. Brătianu decât la Paris, pe când se afla la studii. De-a lungul vremii, Ionel Brătianu avea să fie principalul său oponent politic, mai ales după ce Argetoianu a intrat și a devenit un lider al Partidului Conservator.

Pe băieții Brătianu nu i-am cunoscut în țară. Numai din vedere, şi pe Ionel nici atât. Ne-am împrietenit – pe cât se putea împrieteni cineva cu o odraslă brătienistă – abia la Paris, în casa lui Văsescu, atașatul nostru militar în Franţa şi devotat al familiei Brătianu.

Dacă aș fi rămas în Bucureşti, s-ar fi putut prea bine să mă apropii de bătrânul Brătianu, căci politica stupidă a conservatorilor după martie 1888 m-ar fi dezgustat. Am plecat însă la Paris şi Ion Brătianu a murit pe când eram încă în Franța. Nu l-am mai văzut…”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ambasadorul francez, Brătianu și războiul

Cu cine a negociat Ionel Brătianu intrarea României în Primul Război Mondial

O relație complicată: Banatul, Brătianu și Take Ionescu

Strategia machiavelică a lui Ionel Brătianu: „I-a dus de nas pe toți”