„Capcana balcanică”, Hitler și invadarea Uniunii Sovietice

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

În încercarea de a îl opri pe Hitler, premierul britanic Winston Churchill a dorit să creeze un front balcanic care trebuia să cuprindă Iugoslavia, Grecia și Turcia. În acest context, trupele britanice au debarcat în Grecia la începutul lunii martie 1941. Decizia de a trimite trupe britanice în Grecia în acel moment al războiului rămâne și astăzi extrem de dezbătută. Adversarii acestei idei susțin că britanicii au pierdut prin trimiterea trupelor în Grecia șansa de a valorifica înfrângerea italienilor din Cyrenaica înainte ca ajutorul german dat italienilor în Africa să sosească. Pe de altă parte, susținătorii deciziei lui Churchill consideră că trimiterea trupelor britanice în Grecia a contribuit la întârzierea invadării Rusiei de către Germania nazistă, cu toate consecințele ce au survenit.

La 2 martie 1941 începea „Operaţiunea Lustre”, ce viza transportarea trupelor britanice spre Grecia. Nu mai puțin de 26 de transportoare de trupe au ancorat în portul Piraeus.

• Cercetătorii tocmai au confirmat prima dovadă a dinozaurilor în Antarctica
• Cele mai vechi rămășițe umane din Antarctica au peste 200 de ani și o origine necunoscută

Până pe 14 aprilie, mai mult de 62.000 de soldaţi ai Commonwealthului (britanici, australieni, neozeelandezi, etc) au fost transportați în Grecia. Aceste trupe aveau să devină cunoscute ca „Forţa W”, după numele comandantului lor, Henry Maitland Wilson.

Nu puțini sunt cei care susțin că trimiterea forțelor generalului Wilson în Grecia, deşi s-a soldat cu o evacuare pripită, a fost justificată deoarece a determinat o amânare cu mai multe săptămâni a invadării Rusiei de către Germania nazistă.

„Șansa extraordinară de a valorifica înfrângerea italienilor în Cyrenaica a fost sacrificată”

Cei care s-au împotrivit deschis trimiterii trupelor britanice în Grecia au susținut că a fost un joc politic și militar extrem de riscant.

„Adversarii acestei aventuri apreciate drept un riscant joc politic, o serie de militari buni cunoscători ai situației din Mediterana, au condamnat-o categoric. Printre ei generalul de Guingand, ulterior şeful-statului major al lui Montgomery, care făcea parte din Statul Major Unit de la Cairo, s-a dovedit cel mai înverșunat.

Toți susțin că șansa extraordinară de a valorifica înfrângerea italienilor în Cyrenaica și de a captura orașul Tripoli înainte de sosirea ajutorului german a fost sacrificată pentru a disloca în Grecia niște forțe, care nu aveau nici o șansă de a salva țara de la o invazie germană. Opinia a fost confirmată de evenimente.

În trei săptămâni, Grecia a fost cotropită şi englezii alungați din Balcani, în vreme ce forțele împuținate rămase în Cyrenaica n-au putut face față efectivelor germane din Afrika Korps, cărora li se dăduse posibilitatea să debarce la Tripoli. Aceste înfrângeri au costat Anglia – pierderea prestigiului şi a perspectivelor – şi au accelerat nenorocirile și suferințele poporului grec”, scrie istoricul Liddell Hart.

Hitler stabilește data pentru invadarea URSS-ului

Cei care susțin ideea că trimiterea trupelor britanice în Grecia a întârziat campania germanilor din URSS aduc drept argument hotărâtor faptul că Hitler ordonase inițial încheierea pregătirilor pentru atacarea sovieticilor până la 15 mai. A revenit la sfârșitul lunii martie asupra acestei date și a amânat-o cu aproape o lună, iar apoi a amânat-o din nou fixând-o la 22 iunie.

Feldmareșalul von Rundstedt a declarat că pregătirile Grupului de Armate Sud pe care îl conducea au fost împiedicate de întârzierea refacerii divizilor blindate care au fost folosite în campania din Balcani.

Și feldmareșalul von Kleist a susținut același lucru: „Este adevărat că în comparație cu puterea noastră (a germanilor, n.r.) globală forțele folosite în Balcani nu erau mari, însă numărul tancurilor fost ridicat.

Majoritatea tancurilor pe care le-am folosit în ofensiva împotriva frontului rusesc din sudul Poloniei participaseră la ofensiva din Balcani și necesitau reparații capitale, iar echipajele aveau nevoie de odihnă. O bună parte dintre ele înaintaseră în sud până în Peloponez și trebuiseră să străbată și drumul înapoi”.

Lovitura de stat din Iugoslavia

Totuși, nu intervenția britanicilor în Grecia a fost motivul predominant care l-a determinat pe Hitler să amâne invadarea Uniunii Sovietice. Hitler luase în calcul o astfel de variantă. Ceea ce l-a determinat să amâne ofensiva împotriva sovieticilor a fost neașteptata lovitură de stat din 27 martie, care a răsturnat guvernul iugoslav, ce angajase țara pe un un curs pro-german.

„Vestea l-a înfuriat atât de tare pe Hitler încât în aceeași zi a hotărât să pună la cale o ofensivă zdrobitoare împotriva Iugoslaviei.

Forțele suplimentare, terestre și aeriene, necesare unei asemenea lovituri însemnau mult mai mult decât cele pentru întreaga campanie din Grecia, ceea ce l-a determinat pe Hitler să ia decizia complexă și fatidică de a amâna atacul asupra Rusiei”, consideră istoricul Liddell Hart.

Și a mai fost un alt factor, mai puțin studiat de către istorici, vremea. Primăvara anului 1941 a fost atipică din punct de vedere meteorologic, cu extrem de multe ploi care au îngreunat deplasarea forțelor blindate.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Elon Musk a distribuit și apoi a șters imediat un mesaj despre Stalin și Hitler

Jurnalul pierdut al iubitei engleze a lui Adolf Hitler, dezvăluit după 80 de ani

Discursul istoric al lui Churchill, Hitler și invadarea Norvegiei

Campioana Gretel Bergmann, refuzată de Hitler la Jocurile Olimpice din 1936 de la Berlin