Cum să scapi de senzația de gol când auzi sau citești un anumit nume

Ai derulat feed-ul de pe una dintre rețelele tale de socializare și, din senin, ai dat peste o poză. Sau poate ai auzit pe cineva rostind un anumit nume într-o conversație. Poate doar ai văzut un profil, o siluetă pe stradă care ți-a amintit de cineva. Și, brusc, se instalează senzația aceea: un gol în stomac, o fulgerare rece care parcurge coloana vertebrală, un val de anxietate care îți schimbă brusc și total starea de spirit.

De ce răspundem atât de intens la un simplu nume sau la o imagine?

• O întâlnire străveche a Soarelui cu alte două stele a schimbat pentru totdeauna Sistemul Solar
• Albert Einstein a avut dreptate: Timpul se scurge mai repede pe planeta Marte!

Neuroștiința explică acest fenomen prin modul în care creierul procesează emoțiile intense. Când o persoană a avut un impact profund asupra noastră – fie prin durere, traumă, iubire intensă ori conflicte nerezolvate – creierul nostru codifică acea experiență într-o rețea neuronală intensă. Amigdala, centrul emoțiilor, asociază numele, fața sau orice amintire cu acea stare emoțională. Astfel, contactul cu orice element legat de acea persoană declanșează o reacție automată, aproape instinctivă.

Studii în domeniul psihologiei traumei arată că reacțiile fiziologice – accelerarea bătăilor inimii, senzația de gol în stomac, anxietatea bruscă – sunt rezultatul activării sistemului simpatic, care pregătește corpul pentru luptă sau fugă. Practic, creierul tratează acea amintire ca pe o amenințare reală, chiar dacă pericolul nu mai există.

De ce persistă aceste reacții ani după?

Aici intervine memoria emoțională. Spre deosebire de amintirile obișnuite, cele încărcate emoțional au o cale preferențială în creier. Ele nu se estompează la fel de ușor, mai ales dacă experiența a fost extrem de dureroasă sau confuză, nu a existat o închidere (relația s-a terminat brusc, fără explicații), persoana respectivă a avut o influență majoră asupra identității noastre.

În plus, evitarea constantă a oricărei amintiri legate de acea persoană poate perpetua ciclul. Psihologii numesc acest lucru efectul rebound: cu cât încerci să nu te gândești la ceva, cu atât creierul îl aduce în prim-plan.

Cum scăpăm de aceste senzații?

Rescrie povestea – terapia cognitiv-comportamentală sugerează reinterpretarea narativă. În loc să vezi persoana ca o sursă de durere, încerci să integrezi experiența ca pe o lecție. Scrie o scrisoare (pe care nu o trimiți) în care detaliezi ce ai învățat din acea relație.

Iată un exemplu concret de scrisoare terapeutică, scrisă pentru eliberare, nu pentru trimitere:

Dragă X,

Scriu asta nu pentru că aștept un răspuns, ci pentru că am nevoie să pun punct la ce a fost. Și să înțeleg de ce a durut atât. Când ne-am întâlnit, credeam că (specifică ce sperai/ce reprezenta persoana). Dar timpul mi-a arătat că (descrie realitatea – de ex.: „tu nu puteai oferi stabilitatea pe care o căutam” sau „eu proiectam în tine o salvare pe care tu nu o puteai oferi”).

Am învățat că nu pot schimba oamenii doar pentru că îi iubesc mai mult decât se iubesc ei pe ei înșiși. Că așteptările neexprimate devin resentimente tăcute (sau altă lecție relevantă) și că lipsa de răspunsuri este, de fapt, un răspuns.

Mă doare să recunosc că (admitere vulnerabilă – ex.: „am ignorat semnalele pentru că teama de singurătate era mai puternică”). Dar și asta face parte din vindecare.

Nu îți urez nimic rău, dar nici nu te mai port în suflet ca pe o rană deschisă. Am păstrat (ex.: „amintirea melodiilor pe care dansam” ori „încrederea că pot iubi profund” și am lăsat în urmă (ex.: „iluzia că dragostea trebuie să doară”).

Acest drum nu mai e despre tine. E despre cum eu am să mă ridic din ce am trăit.

Cu recunoștință pentru lecții (dar nu și pentru răni),
(Numele tău)

Dezactivează reflexul emoțional – tehnici precum expunerea graduală funcționează: expune-te în mod controlat la amintiri (poze, locuri), până când creierul învață că nu mai e pericol. Taie legătura subconștientă – dacă vezi numele și simți anxietatea, oprește-te. Respiră adânc și repetă: Această persoană nu mai are putere asupra mea. Reacția asta e doar un reflex. Schimbă asocierea – cauți o imagine sau un sunet care să declanșeze amintiri? Asociază-le cu altceva. Ascultă o melodie nouă când te gândești la ea, creează o conexiune diferită. Eliberează energia blocată – uneori, corpul reține trauma. De asemenea, mișcările fizice (sport, dans, box) pot elibera tensiunea.

Când nu e doar despre o persoană, ci despre ce reprezintă ea

Anxietatea la vederea numelui sau a imaginii cuiva nu este întotdeauna legată de individul în sine, ci de ceea ce simbolizează el: o perioadă vulnerabilă, o versiune a ta pe care ai uitat-o, o teamă profundă (de abandon, de insuficiență). Recunoașterea acestui lucru poate diminua puterea pe care o mai are asupra ta.

Și nu trebuie neapărat să uiți. Nu trebuie să te prefaci că nu ai simțit nimic. Dar poți să transformi acea senzație cutremurătoare într-o simplă amintire – un semnal că ai trecut peste o provocare dificilă și ai ieșit din ea viu. Altfel spus, numele lui sau al ei nu mai sunt echivalente cu pericolul, ci cu o lecție căreia tu i-ai supraviețuit.  Și, într-o zi, vei realiza că numele acela nu mai are gustul acru al anxietății. Va fi doar un cuvânt. Iar poza va fi doar o poză.

Surse:

https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0960982206001461

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK207191/

https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0921800923003130

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK537102/

https://www.affairrecovery.com/newsletter/wayne/toxic-mix-gaslighting-and-infidelity

https://www.jpain.org/article/S1526-5900(16)30126-2/fulltext

Vă recomandăm să citiți și:

Teama ascunsă într-o prietenie: De ce credem că cei apropiați sunt supărați pe noi?

Nivelurile scăzute de acizi grași omega la femeile cu Alzheimer ridică noi semne de întrebare

Peste 400 de gene legate de îmbătrânirea accelerată, descoperite de cercetători

De ce te poți simți rău după un pui de somn și care ar fi soluția