The Naked Gun 2025: comedie, nostalgie și un val de critici din partea creatorului original

Atunci când The Naked Gun (2025) a ajuns în cinematografe la finalul verii, publicul a avut parte de o surpriză: Liam Neeson, actor asociat în mod tradițional cu thrillerul și filmele de acțiune, s-a dovedit neașteptat de confortabil în pielea unui detectiv serios prins în coregrafii comice și situații absurde.

Alături de el, Pamela Anderson a oferit poate cel mai carismatic și autoironic rol din ultimii ani, într-o producție care promitea să readucă pe marele ecran umorul dezlânat ce a definit trilogia originală cu Leslie Nielsen.

• Micile ritualuri care aprind spiritul Crăciunului
• Arta mesei festive sau când adevărata sărbătoare începe cu rolul gazdei

Doar că, odată trecut entuziasmul inițial, rebootul a reaprins o discuție mult mai veche: poate fi reprodusă o formulă comică emblematică, creată într-o epocă în care parodia cinematografică avea alt ritm, altă libertate și altă complicitate cu publicul?

Un film bine primit de public, dar contestat de vocea care a definit originalul

Regizat de Akiva Schaffer și produs, printre alții, de Seth MacFarlane, filmul a pornit cu recenzii decente. Presa l-a numit „o doză rară de comedie necomplicată”, iar box office-ul a depășit 57 de milioane de dolari la nivel global, un rezultat respectabil pentru un titlu comic.

Însă, la 14 noiembrie 2025, creatorul stilului care a făcut celebră seria, David Zucker, a rupt tăcerea într-un interviu acordat revistei Woman’s World. Tonul lui a fost direct: „Au încercat să copieze stilul nostru, dar au eșuat complet.”

Zucker, împreună cu frații săi Jerry și Jim Abrahams, sunt considerați arhitecții spoof-ului modern, genul care îmbină absurdul, parodia și comedia fizică într-un ritm impecabil. Ei se află în spatele succeselor Airplane!, Top Secret! și, desigur, The Naked Gun. Iar pentru ei, stilul nu e un șablon, este rezultatul unui simț al ritmului comic greu de înlocuit.

Am făcut parodiile să pară simple. Evident, atât de simple încât acum toată lumea crede că le poate reproduce. Seth MacFarlane a încercat, dar nu a prins deloc spiritul original.

A continuat cu o observație și mai sensibilă: „Au încercat să-l înlocuiască pe Leslie Nielsen. Nu poți să faci asta. Nimeni nu poate.”

Zucker a refuzat chiar invitația de a viziona un early cut. Nu aș fi putut ajuta cu nimic. Nu era genul de film pe care l-aș fi făcut.

Un alt punct sensibil pentru regizor este bugetul de aproximativ 42 de milioane de dolari. Pentru el, această cifră reprezintă un non-sens creativ:

„Comediile nu ar trebui să coste atât. Spectacolul tehnic excesiv contrazice chiar esența umorului. Noi am avut 15 milioane în 1988 – echivalentul a 41 de milioane astăzi – dar am făcut totul cu altă logică. Acum pare că s-a investit mai mult în artificii vizuale decât în spiritul comediei”, mai spune Zucker, critica lui nefiind doar un semn al unei nostalgii, cât mărturia unei filosofii a convingerii sale că umorul trebuie filmat economic, precis și fără exces tehnic.

Neeson și Anderson, un duo care a surprins pe toată lumea

Chiar și în contextul acestor critici, un lucru rămâne incontestabil: funcționarea neașteptat de naturală a duetului Neeson–Anderson. Neeson, cu gravitatea lui clasică, își asumă autoironia fără nicio ezitare, în vreme ce Anderson, într-o revenire spectaculoasă, tratează comedia cu disciplină aproape dramatică, ceea ce, paradoxal, funcționează perfect.

Regizorul Akiva Schaffer a povestit că multe dintre glume au necesitat adaptări de ultim moment, inclusiv renunțarea la un segment muzical inspirat de Super Mario Bros. din cauza licențelor. Rezultatul improvizat ar fi ieșit chiar mai amuzant decât varianta originală.

În culise, zvonurile despre o chimie reală între cei doi actori au alimentat campania de promovare. People, Marie Claire, NY Post și alte publicații au relatat că relația profesională s-a transformat într-una personală, discretă, începută în timpul filmărilor. Și indiferent cât e adevăr și cât e marketing, dinamica lor pe ecran e autentică, plină de ritm și surprinzător de firească.

Merită văzut filmul? Dacă mizăm doar pe verdictul lui David Zucker, probabil că nu. Dacă ne uităm la reacția publicului, probabil că da. Iar dacă luăm filmul exact pentru ceea ce este, o comedie amplă, autoironică, un omagiu jucat pe bune, nu o replică perfectă, atunci răspunsul e și mai nuanțat.

„The Naked Gun” (2025) nu îl înlocuiește pe Leslie Nielsen. Nici nu încearcă, de fapt. Dar reușește, dincolo de imperfecțiuni, să reamintească publicului de ce parodia poate fi, totuși, o experiență colectivă savuroasă într-o sală de cinema.

Surse:

https://www.marieclaire.com/celebrity/liam-neeson-pamela-anderson-dating-intrigued-smitten-naked-gun/

https://ew.com/naked-gun-director-akiva-schaffer-liam-neeson-pamela-anderson-dirty-flirts-11787768

https://nypost.com/2025/08/07/entertainment/pamela-anderson-liam-neeson-had-immediate-chemistry-on-naked-gun-set/

https://www.hollywoodreporter.com/movies/movie-news/original-naked-gun-director-slams-liam-neeson-reboot-1236428243/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cozi la toaleta bărbaților: fenomenul neașteptat declanșat de un film de aproape trei ore

The Flicker, istoria filmului experimental al lui Tony Conrad (1966)

Prin dunele timpului: roman, filme și viitorul saga

Povestea statuetei lui Pazuzu, legenda care a inspirat cel mai teribil film de groază din istorie