Cum să fii un om mai bun? Mic ghid de bunăvoință pentru vremuri iritate și agitate

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

„A fi drăguț nu înseamnă doar bune maniere, ci felul în care alegem să-i tratăm pe ceilalți atunci când nu suntem obligați s-o facem”, scrie Time într-un material despre un tip de comportament care, deși pare simplu, a devenit tot mai greu de practicat într-un spațiu social marcat de grabă, distragere permanentă și o tensiune de fond care se revarsă adesea în interacțiunile cotidiene. Ideea de „a fi un om plăcut” nu mai ține atât de formulele învățate în copilărie, când ni se spunea să fim politicoși și să spunem „mulțumesc”, cât de o serie de alegeri mărunte, repetate zi de zi, care schimbă aproape insesizabil felul în care arată viața dintre oameni.

Psihologii și cercetătorii care studiază comportamentul prosocial, adică acele acțiuni voluntare și pozitive făcute pentru a-i ajuta pe alții, fără a urmări un avantaj direct, spun că bunăvoința nu este un ornament moral, ci un mecanism strâns legat de felul în care funcționează creierul uman. Emiliana Simon-Thomas, directoare științifică la Greater Good Science Center din cadrul Universității Berkeley, explică faptul că oamenii sunt construiți să simtă o satisfacție reală atunci când contribuie la starea de bine a altcuiva, pentru că aceste gesturi activează aceleași circuite cerebrale asociate cu recompensa și plăcerea. În același timp, relațiile sociale mai calde și mai sigure întăresc sentimentul de apartenență și reduc starea de tensiune cu care mulți merg zilnic prin lume.

Una dintre cele mai simple strategii este să cauți în mod deliberat ceva familiar la fiecare persoană pe care o întâlnești. Poate fi un detaliu de îmbrăcăminte, un gest, o intonație sau o expresie care îți amintește de tine sau de cineva apropiat. Atunci când mintea găsește o punte, chiar și una minusculă, devine mai greu să-l tratezi pe celălalt ca pe un obstacol sau ca pe un adversar anonim.

Un alt gest cu efecte mai mari decât te-ai aștepta este să oferi ceva, fără să aștepți nimic imediat în schimb. Psihologul Lara Aknin, de la Simon Fraser University, care studiază legătura dintre generozitate și fericire, spune că ajutorul poate lua forme extrem de diverse: timp, atenție, un sfat, o masă gătită pentru cineva, o donație, o prezență discretă. În acest context, contează mai puțin amploarea gestului și mai mult intenția de a contribui la viața altcuiva.

Ascultarea reală rămâne una dintre cele mai rare forme de politețe modernă. Amanda Cooper, profesoară de comunicare la University of Connecticut, subliniază că a asculta presupune un efort activ: să lași telefonul, să-ți orientezi corpul și atenția către celălalt, să nu pregătești mental răspunsul înainte ca interlocutorul să-și termine ideea. Limbajul corpului, contactul vizual și simplul fapt de a nu te fragmenta între mai multe activități transmit un mesaj clar: „ce spui contează”.

În aceeași logică intră și obiceiul de a pune întrebări bune și de a reveni asupra lor. Întrebările deschise, la care nu știi deja răspunsul, creează spațiu pentru ca omul din fața ta să se simtă văzut și recunoscut. Cooper atrage atenția că, deși schimbul de povești personale este important, conversațiile devin mai calde atunci când curiozitatea nu este mereu deturnată spre propria experiență, ci rămâne, măcar pentru o vreme, orientată spre celălalt.

Zâmbetul este una dintre cele mai vechi și mai rapide forme de semnal social, dar funcționează doar atunci când este autentic. Oamenii tind să se sincronizeze emoțional, iar un zâmbet sincer are șanse mari să fie întors. Simon-Thomas spune că aceste micro-momente creează o stare difuză de siguranță și cooperare, chiar și între necunoscuți, persoane care, cel mai probabil, nu se vor mai întâlni niciodată.

Există și acele situații banale care adună laolaltă frustrarea mai multor oameni: cozi care nu se mai termină, trenuri întârziate, ghișee blocate, trafic oprit sau blocat. În astfel de momente, o remarcă ușor autoironică sau o glumă spusă pe un ton blând poate schimba vizibil atmosfera, poate scoate oamenii din starea de încrâncenare și îi poate face, pentru câteva minute, să se simtă de aceeași parte a problemei.

De asemenea, folosirea numelui cuiva are un efect aproape disproporționat. Creierul uman reacționează puternic la auzul propriului nume, iar acest detaliu transmite recunoaștere și respect. Amanda Cooper povestește că își amintește și astăzi un profesor celebru care i-a spus pe nume la o a doua întâlnire, un gest mărunt, dar care i-a rămas în memorie ca dovadă de atenție reală.

În final, poate cel mai dificil exercițiu rămâne acela de a-i accepta în spațiul tău social (la muncă, în familie, în conversațiile inevitabile ale vieții) pe oamenii care gândesc diferit. Emiliana Simon-Thomas descrie acest lucru ca pe o formă avansată de maturitate relațională. Și anume, capacitatea de a construi relații funcționale fără a cere, de fiecare dată, acord total. Nu înseamnă să renunți la propriile convingeri și nici să le diluezi, ci să poți identifica puncte minime de înțelegere care fac posibilă coexistența fără conflict permanent. Iar în multe situații, acest tip de bunăvoință nu presupune să convingi pe cineva, ci să suspende, măcar pentru moment, impulsul de a avea ultimul cuvânt.

Sursa:

https://time.com/7344397/how-to-be-nicer-person/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum să ai o zi eficientă făcând mai puțin, nu mai mult

Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile

Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?

Cuvintele care vindecă: cum să vorbești ca să fii auzit, respectat și înțeles