Misterele celui mai celebru dramaturg din istorie

Atunci când spui „bedroom”, „eyeball” sau „lonely”, vorbești limba lui Shakespeare. Literal. (Sunt câteva dintre cuvintele asociate cu opera sa). William Shakespeare, care a folosit peste 20.000 de cuvinte diferite în piesele și poemele sale, este creditat cu prima atestare scrisă a peste 1.700 de termeni în limba engleză, adică primele apariții documentate ale acestor cuvinte în texte tipărite, chiar dacă unele dintre ele ar fi putut circula oral înainte de a fi consemnate în scris. Nimeni nu a influențat engleza mai mult decât acest bărbat din Stratford-upon-Avon, care a murit în 1616, la 52 de ani, lăsând în urmă 38 de piese, 154 de sonete și un imperiu lingvistic care încă ne formează conversațiile zilnice.

Conform concordanțelor realizate de cercetătorul Marvin Spevack, opera completă a lui Shakespeare conține exact 884.647 de cuvinte și 118.406 de rânduri. Cifrele variază ușor în funcție de edițiile luate în calcul. Unii specialiști contestă dacă anumite piese aparțin integral lui Shakespeare ori sunt colaborări, dar magnitudinea rămâne impresionantă. Jason Kottke, un cercetător care a analizat statistic vocabularul shakespearian, estimează că dramaturgul cunoștea aproximativ 66.534 de cuvinte, ceea ce înseamnă că stăpânea o parte substanțială din vocabularul englez al epocii sale.

• Hamnet: povestea pe care Shakespeare nu a scris-o
• Milano–Cortina 2026: 15 fapte fascinante despre Jocurile Olimpice de Iarnă care încep pe 6 februarie în…

Cea mai lungă piesă din canonul shakespearian este Hamlet, cu 4.167 de rânduri în ediția critică publicată de biblioteca Folger Shakespeare. Este drama care conține celebrul monolog „To be or not to be” și care explorează trădarea, nebunia și răzbunarea timp de aproape patru ore de spectacol. La polul opus se află The Comedy of Errors, cu doar 1.898 de rânduri, o comedie alertă despre gemeni separați la naștere, plină de confuzii identitare și situații comice. Diferența dintre cele două piese depășește cu mult dublul numărului de versuri.

Prima piesă pe care Shakespeare a scris-o? Probabil una dintre cele trei părți ale lui King Henry VI (Partea 1, 2 sau 3), compuse între 1589 și 1591, când dramaturgul avea doar 25-27 de ani. Ultima sa lucrare este The Two Noble Kinsmen, pe care a co-scris-o cu John Fletcher în jurul anului 1613. Fletcher tocmai devenea succesorul lui Shakespeare ca dramaturg principal al companiei King’s Men, iar colaborarea lor marchează încheierea carierei celei mai prolifice minți literare din istoria teatrului.

Dar Shakespeare nu a scris doar 38 de piese. A existat și o a 39-a, complet pierdută. The History of Cardenio este o piesă pierdută despre care se știe că a fost interpretată de King’s Men, o companie teatrală din Londra, în 1613, atribuită lui William Shakespeare și John Fletcher într-o înregistrare din Stationers’ Register din 1653. Piesa era bazată pe un episod din Don Quijote al lui Miguel de Cervantes, care fusese tradus în engleză de Thomas Shelton în 1612. Manuscrisul original nu a supraviețuit, iar ceea ce știm despre Cardenio vine din fragmente dubioase și adaptări ulterioare controversate.

În 1727, dramaturgul Lewis Theobald a prezentat la Drury Lane Theatre o piesă numită Double Falsehood, afirmând că se bazează pe trei manuscrise originale ale lui Cardenio. Acele manuscrise au dispărut misterios, lăsând cercetătorii să se întrebe dacă Theobald spunea adevărul sau perpetua o înșelătorie ingenioasă. În 2010, profesorul Brean Hammond de la Universitatea din Nottingham a publicat Double Falsehood în seria Arden Shakespeare, exprimându-și convingerea că Shakespeare a fost co-dramaturg cu Fletcher. Totuși, chiar și Hammond admite că Double Falsehood este o piesă defectuoasă, probabil modificată masiv pentru gusturile publicului din secolul al XVIII-lea.

Mai fascinantă decât numărul de piese este moștenirea lingvistică a lui Shakespeare. Dramaturgul a introdus sau creat aproximativ 1.700 de cuvinte – de la „alligator” până la „zany”. Unele le-a inventat adăugând prefixe sau sufixe: de exemplu, în Romeo și Julieta, a adăugat prefixul „un” la „comfortable” pentru a crea „uncomfortable”. Pe altele le-a împrumutat din alte limbi sau le-a combinat într-un mod unic pentru a exprima exact ceea ce dorea să transmită.

Cuvântul „addiction” (dependență) apare pentru prima dată în Henry V, deși Shakespeare îl folosea cu sensul de „înclinație” sau „tendință”, nu în sensul modern de dependență patologică. „Eyeball” (glob ocular), un termen atât de evident încât pare imposibil să nu fi existat dintotdeauna, este documentat pentru prima dată în The Tempest. „Lonely” (singur) apare în Coriolanus. „Generous” (generos) în sensul modern de „amabil și darnic” vine din Julius Caesar. „Fashionable”” (la modă) apare în Troilus and Cressida.

Edmund Weiner, editor adjunct al Oxford English Dictionary, explică contextul: în perioada modernă timpurie, vocabularul englezesc s-a extins enorm. Scriitorii dezbăteau dacă să împrumute cuvinte din latină pentru concepte noi ori să creeze termeni englezești prin compunerea unor cuvinte deja existente. Shakespeare le făcea pe ambele, cu o libertate și o creativitate care transformau teatrul într-un laborator lingvistic.

Totuși, cercetătorii contemporani au descoperit că unele cuvinte atribuite inițial lui Shakespeare pot fi găsite și în texte anterioare sau contemporane lui, ceea ce sugerează că nu toate au fost neapărat create de el, ci doar consemnate pentru prima dată în opera sa. Istoricul Jonathan Hope subliniază că editorii victorieni care au lucrat la prima ediție a Oxford English Dictionary au acordat o atenție disproporționat de mare textelor shakespeariene, folosindu-le mai des ca surse și exemple în dicționar decât pe cele ale altor autori. Astfel, Shakespeare primește adesea credit pentru prima utilizare a unor cuvinte care pot fi găsite la alți scriitori. Dar chiar și recalibrând cifrele, influența lui rămâne colosală.

Pe lângă cuvinte, Shakespeare ne-a lăsat și expresii întregi pe care le folosim zilnic fără să ne gândim la originea lor: „break the ice” (a sparge gheața), „cruel to be kind” (în sensul, adaptat, că uneori „bunătatea cere duritate”, „in stitches” (a se prăpădi de râs), „green-eyed monster” (monstrul cu ochi verzi – cu referire la gelozie). Fiecare expresie vine dintr-o piesă specifică, integrată organic în dialog, și a supraviețuit patru secole pentru că exprima perfect o emoție sau situație universală.

Cifrele despre Shakespeare ne impresionează, dar ceea ce este cu adevărat uluitor este că această operă uriașă, care conține aproape 900.000 de cuvinte și peste 100.000 de rânduri, a fost scrisă într-o carieră de doar 20–25 de ani. Între 1596 și 1597, de exemplu, Shakespeare a compus The Merchant of Venice, A Midsummer Night’s Dream, Richard II, Romeo and Juliet și câteva sonete. Într-un singur an. Unii cercetători susțin că probabil a scris un număr similar de piese care s-au pierdut, lucrări despre care nu vom mai afla niciodată.

Atunci când citești Shakespeare astăzi, ai nevoie adesea de traduceri în engleză modernă pentru a înțelege pe deplin nuanțele. Dar publicul contemporan al lui Shakespeare nu avea această problemă, deoarece limbajul era proaspăt, inventiv, vibrant. Shakespeare nu pare doar un geniu al limbii, ci o prezență aproape nepământeană: un om care a trăit cu ambiții neobișnuit de vaste și cu o pasiune pentru cuvinte atât de intensă încât încă ne vorbește, peste veacuri, ca și cum ar fi știut dinainte cum aveam să gândim, să iubim și să suferim.

Surse:

https://www.shakespeare.org.uk/explore-shakespeare/shakespedia/shakespeares-words/

https://en.wikipedia.org/wiki/The_History_of_Cardenio

https://www.folger.edu/explore/shakespeares-works/frequently-asked-questions/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cine a fost soția lui Shakespeare? Întrebările la care istoria nu poate răspunde

Richard Burbage, primul actor al pieselor lui Shakespeare

Test de cultură generală. Cum a murit Shakespeare?

Leonard Whiting, Romeo al lui Franco Zeffirelli. „Lăsați-l pe băiatul care a învățat lumea să iubească să învețe lumea să îl iubească pe Shakespeare”