Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani

Natura extrem de lipicioasă a resturilor gastrice regurgitate de animale precum dragonii de Komodo face ca acestea să reziste săptămâni întregi, chiar și în condiții de ploaie. În cazuri foarte rare, astfel de mase pot fi acoperite de noroi și impregnate cu minerale, transformându-se în fosile, la fel ca rămășițele animalelor moarte. Aceste fosile poartă numele de regurgitalite și reprezintă descoperiri neobișnuite și valoroase, deoarece oferă dovezi directe ale comportamentului animalelor. Ce a dezvăluit cea mai veche vomă fosilizată?

O fosilă descrisă recent a stabilit un nou record: este cea mai veche vomă fosilizată terestră cunoscută până în prezent. Ea surprinde „prânzul” unui prădător care a trăit acum 290 de milioane de ani, cu aproximativ 50 de milioane de ani înainte de apariția dinozaurilor.

• Maria Antoaneta: regina controverselor, între mit, ură și realitate
• Primul mare asasinat din istoria Americii: preşedintele Abraham Lincoln, omorât de un actor

Autorul studiului, Arnaud Rebillard, doctorand la Museum für Naturkunde Berlin (Germania), a declarat pentru IFL Science că este vorba despre „un fenomen extrem de rar”. Descoperirea oferă o perspectivă directă asupra interiorului unui prădător antic.

Ce informații oferă cea mai veche vomă fosilizată?

Se crede că voma fosilizată ar fi fost eliminată de unul dintre doi prădători carnivori, rude timpurii ale mamiferelor: Dimetrodon sau Tambacarnifex. Fosila a fost descoperită în zona Bromacker din UNESCO Global Geopark Thuringia Inselsberg, regiune unde a trăit Dimetrodon teutonis, cea mai mică specie de Dimetrodon identificată până acum, cu o lungime de sub un metru. Sinapsidele, grupul din care făceau parte aceste animale, nu puteau selecta hrana la fel de eficient ca oamenii, astfel că multe dintre elementele înghițite nu puteau fi digerate. În loc să consume energie pentru a procesa materialele dure, acestea le regurgitau.

Printre resturile eliminate se pot afla blană, țesuturi keratinizate și, bineînțeles, oase. Modul în care sunt dispuse oasele într-o astfel de fosilă îi ajută pe cercetători să stabilească dacă este vorba despre o regurgitalită sau despre un coprolit, adică excrement fosilizat. În coprolite, oasele sunt de obicei foarte fragmentate și încorporate în masa fecală fosilizată. În schimb, regurgitalitele conțin adesea oase mai bine păstrate, uneori articulate, vizibile la suprafață.

Acesta a fost primul indiciu că fosila din Turingia este o regurgitalită. Un alt criteriu important este conținutul de fosfor.

„În coprolite, oasele sunt digerate destul de intens, iar toate bacteriile care se formează și există în timpul fosilizării fac ca, practic, totul să se transforme în fosfor în interior”, a explicat Rebillard. În schimb, „în cazul regurgitalitelor, din cauza digestiei mai reduse, observăm de obicei o lipsă sau aproape o absență a fosforului”, a adăugat el.

Fosila analizată prezintă aproape deloc fosfor în matricea din jurul oaselor, confirmând ipoteza. De asemenea, conține resturile a trei animale diferite, ceea ce face improbabilă varianta unei simple acumulări de oase aduse într-o galerie fosilizată.

Ce s-ar mai putea ascunde în situl unde a fost făcută descoperirea?

Totul indică faptul că aceasta este una dintre cele mai vechi regurgitalite descoperite vreodată și, spre deosebire de puținele exemple mai vechi, aceasta provine dintr-un mediu terestru. „Mediile terestre nu sunt, de obicei, cele mai favorabile pentru fosilizare, în comparație cu lacurile, mările sau oceanele. Este foarte important să avem această fereastră către una dintre cele mai timpurii rețele trofice terestre pe care le cunoaștem astăzi”, a spus Rebillard.

„În acest mic grup pe care îl poți ține în mâini, ai trei animale despre care poți spune literalmente că au existat cu adevărat în același loc și exact în același timp. Să ai o asemenea rezoluție temporală pentru un mediu vechi de aproape 300 de milioane de ani este absolut nebunesc și ne va aduce o mulțime de date noi despre paleoecologia existentă atunci”, a adăugat el.

Echipa intenționează să revină în zonă pentru a căuta și alte bromalite (rămășițe fosilizate provenite din sistemul digestiv, n.r.), inclusiv coprolite. „Să le avem pe ambele din aceeași locație ar fi extrem de valoros”, a concluzionat Rebillard.

Studiul a fost publicat în revista Scientific Reports.

Vă recomandăm să citiți și:

Galen din Pergamon: medicul gladiatorilor care a pus bazele neurologiei moderne

ADN-ul antic dezvăluie că ultimii vânători-culegători ai Europei au supraviețuit mai mult timp decât se credea

ADN-ul antic a rezolvat un mister vechi de 12.000 de ani al unei boli genetice rare

Acum 2.000 de ani, figurina unui bătrân cu riduri inspira teamă în rândul populației