Home » Natură » Muntele care unește Mediterana cu cerul. Tahtali, gigantul calcaros al Antalyei și telecabina care cucerește norii

Muntele care unește Mediterana cu cerul. Tahtali, gigantul calcaros al Antalyei și telecabina care cucerește norii

Muntele care unește Mediterana cu cerul. Tahtali, gigantul calcaros al Antalyei și telecabina care cucerește norii
Sursa foto: Ioana Scholler/DESCOPERĂ.ro
Publicat: 09.06.2026

Undeva pe litoralul sudic de pe Coasta Turcoazului, așa cum mai este cunoscută Riviera Turcă, cei mai norocoși dintre muritori pot ajunge să privească Marea Mediterană de deasupra norilor. 

Cu o înălțime maximă de 2.365 de metri, muntele Tahtali domină peisajul din jur, de la stațiunile spectaculoase din Kemer și până la cele din Alanya. Cu siguranță, aceasta este una dintre cele mai impresionante experiențe pentru turiștii care vizitează regiunea Antalya.

Însă, locul nu impresionează doar prin natură, ci și prin istoria bogată. În lumea antică, Tahtali era numit Olympos (la fel ca multe alte vârfuri de pe Pământ) și făcea parte din vechea regiune Licia, numită astfel după un popor care s-a dezvoltat puternic prin comerț și chiar piraterie. Astăzi, Tahtali este cuprins în lanțul Munților Taurus, numiți și Munții Calcaroși sau Munții Albi, iar zona este inclusă în Parcul Național Beydağları, una dintre cele mai valoroase arii naturale protejate din sudul Turciei. Totodată, Munții Taurus reprezintă un paravan care ajută la echilibrarea și protejarea climei din Kemer.

De aici se extrage „Diamantul Turciei”

În zilele noastre, de aici se extrage marmură pătată și pietre semiprețioase, printre care și așa-numitul „Diamant al Turciei”, anume sultanitul, care își poate schimba culoarea în numai puțin de șapte nuanțe. De asemenea, de aici se mai extrage turcoaz și onyx negru. La bază, Munții Taurus sunt învăluiți de păduri de conifere, iar la mare altitudine regăsim păduri de cedru.

Deși există puțină floră și faună, aici întâlnim foarte mulți mistreți. Tocmai de aceea, deși poate părea tentant, turiștii sunt sfătuiți să nu se aventureze singuri în plimbări pe munte, ci mai degrabă să folosească serviciile specializate ale agențiilor de turism pentru excursii cu ghid.

Unul dintre cele mai lungi trasee cu telecabina din lume

Ascensiunea pe vârful Tahtali este o experiență în sine. Traseul telecabinei Olympos Teleferik este unul dintre cele mai lungi din lume și parcurge 4,3 kilometri în aproximativ 10 minute. Urcarea este lină, viteza este plăcută și oferă timp suficient pentru fotografii și filmări. Plecarea se face de la o altitudine de 726 de metri, iar pe măsură ce telecabina se apropie de vârf peisajul din jur trece printr-o transformare dramatică: pădurile se retrag încetul cu încetul lăsând loc stâncilor calcaroase. Dacă priviți cu atenție și aveți parte de puțin noroc, veți putea observa chiar și capre de munte. În urmă rămâne și Marea Mediterană, care pare să se îmbine cu orizontul.

Odată ajunși în vârf, turiștii pot remarca imediat diferența de temperatură. Dacă pe plajă aerul este fierbinte, umed și poate pentru unii puțin sufocant, pe Tahtali atmosfera este răcoroasă și plăcută. Totodată, platformele de observație aflate la propriu printre nori oferă o priveliște de 360 de grade asupra Antalyei.

În cele din urmă, poate că adevăratul farmec al muntelui Tahtali nu este înălțimea care te lasă fără cuvinte, ci faptul că, odată ajuns acolo în vârf, vei privi lumea de la picioarele tale cu alți ochi.

Notă editorială: Acest articol a fost realizat în urma unui press trip organizat cu jurnaliști români în Antalya, Turcia, în perioada 1 – 5 iunie 2026, prin amabilitatea CoralTravel, și reprezintă punctul de vedere al autorului.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. De ce turcii fac cafea la nisip?

O statuie uimitoare care o înfățișează pe Atena, descoperită în Turcia

Un templu impresionant, care ascunde o „peșteră sacră”, a fost descoperit în Turcia

O brutărie din Turcia face pâine după o rețetă veche de 5.000 de ani

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Orașul antic Side, poarta către trecut de pe Riviera Turcă
Orașul antic Side, poarta către trecut de pe Riviera Turcă
Leacul pentru căderea părului, deja cunoscut din medicina chineză antică?
Leacul pentru căderea părului, deja cunoscut din medicina chineză antică?
Insula Soarelui: Ghid complet de relaxare și descoperiri culturale în Rodos (P)
Insula Soarelui: Ghid complet de relaxare și descoperiri culturale în Rodos (P)
Un singur pahar de alcool pe zi crește riscul pentru 10 tipuri de cancer, avertizează un nou studiu
Un singur pahar de alcool pe zi crește riscul pentru 10 tipuri de cancer, avertizează un nou studiu
Masa lipsă din Calea Lactee ar putea fi ascunsă într-un roi de comete interstelare
Masa lipsă din Calea Lactee ar putea fi ascunsă într-un roi de comete interstelare
Un mare rechin alb a fost filmat pentru prima dată în Marea Mediterană
Un mare rechin alb a fost filmat pentru prima dată în Marea Mediterană
Scaunele din avioane vor fi din ce în ce mai incomode iar motivul este simplu
Scaunele din avioane vor fi din ce în ce mai incomode iar motivul este simplu
Anunțul făcut de o mare companie low-cost! Ce vor primi pasagerii la bordul avioanelor?
Anunțul făcut de o mare companie low-cost! Ce vor primi pasagerii la bordul avioanelor?
Moartea împăratului care ar fi incendiat oraşul celor şapte coline
Moartea împăratului care ar fi incendiat oraşul celor şapte coline
De ce râsul este mai important pentru dezvoltarea creierului decât am fi crezut?
De ce râsul este mai important pentru dezvoltarea creierului decât am fi crezut?
Bitcoin a pierdut aproape jumătate din valoare! De ce se grăbesc investitorii să vândă?
Bitcoin a pierdut aproape jumătate din valoare! De ce se grăbesc investitorii să vândă?
Arheologii au găsit bere veche de mii de ani în apropiere de Marele Zid Chinezesc
Arheologii au găsit bere veche de mii de ani în apropiere de Marele Zid Chinezesc
Motivul simplu pentru senzația de balonare de dimineață, explicat de un nutriționist
Motivul simplu pentru senzația de balonare de dimineață, explicat de un nutriționist
Oamenii de știință au inversat anxietatea prin repararea unui mic circuit cerebral
Oamenii de știință au inversat anxietatea prin repararea unui mic circuit cerebral
O planetă demult pierdută? Un meteorit rar sugerează existența unei lumi dispărute din Sistemul Solar
O planetă demult pierdută? Un meteorit rar sugerează existența unei lumi dispărute din Sistemul Solar
Plantele „vorbesc” între ele? Ce au descoperit cercetătorii despre „comunicarea” dintre plante
Plantele „vorbesc” între ele? Ce au descoperit cercetătorii despre „comunicarea” dintre plante
Sistemul Solar ar fi expulzat o planetă gigantică. Unde s-ar afla acum?
Sistemul Solar ar fi expulzat o planetă gigantică. Unde s-ar afla acum?
Telescopul Hubble a surprins o galaxie uluitoare căreia îi este „furat” viitorul
Telescopul Hubble a surprins o galaxie uluitoare căreia îi este „furat” viitorul