Una dintre cele mai mari stele cunoscute și-a schimbat culoarea. Una dintre cele mai mari stele suficient de apropiate pentru a-i putea estima dimensiunea, WOH G64, pare să-și fi schimbat culoarea din roșu în galben în perioada 2013-2014, semn al unei creșteri de temperatură de aproximativ 1.000°C. Anul trecut, luminozitatea ei a scăzut dramatic. Astronomii cred că au o explicație, dar nu știu dacă asistăm la preludiul unei explozii într-una dintre cele mai apropiate galaxii vecine.
În Calea Lactee există stele uriașe precum NML Cygni sau RW Cephei, mai mari decât Betelgeuse. Însă pentru giganți cu adevărat extremi trebuie privit spre Marele Nor al lui Magellan (LMC), o galaxie mai mică, dar bogată în stele colosale datorită conținutului redus de metale.
Una dintre cele mai mari stele cunoscute și-a schimbat culoarea. WOH G64, aflată la circa 160.000 de ani-lumină distanță, este un candidat serios la titlul de cea mai mare și masivă stea din LMC, cu o rază estimată la de 1.540 de ori mai mare decât cea a Soarelui. O stea atât de masivă își consumă rapid combustibilul și este destinată fie să explodeze ca supernovă, fie să colapseze direct într-o gaură neagră.
Imagini comparate cu cele din anii ’80 arată o trecere de la roșu intens la galben, iar recent s-a observat o diminuare accentuată a strălucirii. Culoarea unei stele reflectă temperatura sa, dar cercetătorii cred că WOH G64 ar fi fost de fapt galbenă (deci mai fierbinte) tot timpul, fiind însă învăluită în praf care o făcea să pară mai rece. Schimbarea de culoare ar putea însemna doar o „fereastră” temporară prin norii de praf, explică IFL Science.
În anii ’80, steaua era considerată una dintre cele mai reci supergigante cunoscute. Se știe că pierde materie prin vânt stelar într-un ritm echivalent cu masa Soarelui la fiecare 10.000 de ani și este înconjurată de un înveliș gazos de 3-9 mase solare, plus straturi externe de praf ejectat anterior. De asemenea, pulsează la o perioadă de puțin peste doi ani, variind cu 1,5-2 magnitudini. Totuși, scăderea de circa 2 magnitudini observată în 2025 depășește variațiile obișnuite.
O echipă condusă de Gonzalo Muñoz-Sanchez, de la National Observatory of Athens (Grecia), propune că WOH G64 ar face parte dintr-un sistem stelar simbiotic: o stea gigantică, rarefiată, și un companion mai dens care îi extrage materie. Gazul din jur face dificilă separarea celor două componente, iar orbita comună ar dura aproximativ patru ani.
Autorii nu pot stabili dacă schimbările observate sunt cauzate doar de hipergigantă sau de interacțiunile dintre cele două stele. Ar putea fi vorba despre o erupție recentă, cu aruncarea straturilor externe care acum se răcesc, sau despre o evoluție orbitală ce generează impulsuri energetice periodice.
„Nu putem prezice viitorul lui WOH G64 din cauza parametrilor fizici și orbitali insuficient constrânși și pentru că nu știm dacă evoluția este dictată de fizica unei singure stele sau de interacțiuni binare”, scriu autorii.
Ei notează că supernovele de tip II sunt adesea înconjurate de material circumstelar, posibil ejectat cu mai puțin de un an înaintea exploziei. Cum au trecut 11 ani de la presupusa erupție, scenariul nu este clar.
Totuși, steaua rămâne un candidat solid pentru o viitoare supernovă. Dacă va exploda, gazul din jur, probabil dispus sub formă de tor, ar putea canaliza expansiunea pe direcția polilor. Alternativ, ar putea colapsa direct într-o gaură neagră sau chiar fuziona cu companionul.
Ultima supernovă vizibilă cu ochiul liber, SN 1987A, tot din LMC, a provenit de la o stea mult mai mică. Dacă WOH G64 va exploda, spectacolul ar putea fi și mai impresionant.
Studiul a fost publicat în Nature Astronomy.
Toate galaxiile se îndepărtează de Calea Lactee, cu excepția uneia. Acum știm de ce
Misterul apei de pe Marte ar putea avea un răspuns mai simplu decât credeam