O structură masivă detectată în Universul îndepărtat sfidează teoriile noastre actuale despre evoluția Cosmosului.
În 2024, astronomii au descoperit un inel uriaș, aproape perfect, format din galaxii, cu un diametru de aproximativ 1,3 miliarde de ani-lumină. Această megastructură nu se potrivește cu niciun model cunoscut sau mecanism de formare.
Descoperirea, condusă de Alexia Lopez de la Universitatea Central Lancashire, a fost prezentată inițial la a 243-a întâlnire a Societății Astronomice Americane și publicată în Journal of Cosmology and Astroparticle Physics.
Semnalul a fost detectat în lumina care a călătorit timp de 6,9 miliarde de ani pentru a ajunge la noi. Existența „Marelui Inel”, așa cum a fost numit, ar putea însemna că trebuie să modificăm modelul standard al cosmologiei.
Marele Inel este a doua structură uriașă descoperită de Lopez și colegii săi. Prima, numită „Arcul Gigant”, se află de fapt în aceeași regiune a cerului, la aceeași distanță. Când descoperirea arcului a fost anunțată în 2021, aceasta i-a nedumerit pe astronomi. Marele Inel nu face decât să adâncească misterul.
„Niciuna dintre aceste două structuri ultra-mari nu este ușor de explicat în contextul înțelegerii noastre actuale despre univers”, a declarat Alexia Lopez.
Cea mai evidentă asociere părea a fi cu Oscilațiile Acustice Baryonice (BAO), aranjamente gigantice, circulare, de galaxii, găsite în tot spațiul. Acestea sunt de fapt sfere, fosilele unor unde acustice care s-au propagat prin Universul timpuriu și au înghețat când spațiul a devenit atât de difuz încât undele nu mai puteau călători.
Totuși, Marele Inel nu este o BAO. Toate BAO au o dimensiune fixă, de aproximativ 1 miliard de ani-lumină în diametru, în timp ce o inspecție amănunțită a Marelui Inel arată că are mai degrabă forma unui tirbușon aliniat în așa fel încât, privit de pe Pământ, seamănă cu un inel.
Această descoperire lasă deschisă o întrebare fundamentală: ce este mai exact și ce înseamnă pentru Principiul Cosmologic? Acest principiu afirmă că, privit la scară mare, Universul este omogen și izotrop, adică orice regiune de spațiu ar trebui să arate destul de asemănător cu oricare alta.
Cosmologii calculează că dimensiunea maximă pe care o pot avea structurile din Univers este de 1,2 miliarde de ani-lumină. Arcul Gigant este de aproape trei ori mai mare decât această limită, iar circumferința Marelui Inel este comparabilă cu lungimea Arcului Gigant.
Dacă modelul standard nu poate explica aceste structuri, oamenii de știință analizează ipoteze alternative, scrie ScienceAlert.
O posibilitate este cosmologia ciclică conformală, un model propus de Roger Penrose conform căruia Universul trece prin cicluri infinite de expansiune (Big Bang-uri). În acest cadru, structurile inelare sunt predictibile, deși modelul lui Penrose are propriile sale probleme teoretice majore.
O altă variantă este ca aceste anomalii să fie corzi cosmice, un tip de defect topologic în țesătura spațiului-timp. Acestea sunt imaginate ca niște cute de lățimea unui proton care au apărut în Universul timpuriu pe măsură ce spațiul-timp s-a extins, înghețând apoi în poziție. Deși dovezile fizice pentru corzile cosmice sunt reduse, baza teoretică este promițătoare.
„Conform teoriilor cosmologice actuale, nu credeam că structurile la această scară sunt posibile”, a concluzionat Lopez. „Ne-am fi putut aștepta la o singură structură extrem de mare în tot Universul nostru observabil. Cu toate acestea, Marele Inel și Arcul Gigant sunt două structuri imense și sunt chiar vecine cosmice, ceea ce este extraordinar de fascinant.”
La scară mare, Universul ar trebui să arate la fel în toate direcțiile, dar nu o face. De ce?
O stea pe moarte ar putea crea un nou Univers în loc de o gaură neagră, descoperă uimiți astronomii
Cele mai „înfometate” găuri negre din Univers rămân fără „hrană”, arată un nou studiu