Ce este mutismul selectiv? De ce unii copii vorbesc acasă, dar nu scot niciun cuvânt la școală

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În fiecare an școlar, există copii care participă la ore, își fac temele și înțeleg ce li se spune, dar nu răspund niciodată atunci când sunt întrebați ceva.

Unii comunică doar prin gesturi sau prin încuviințări din cap, deși acasă vorbesc firesc și fără nicio dificultate.

În astfel de situații, nu este vorba neapărat despre timiditate, ci despre o tulburare de anxietate numită mutism selectiv, încă insuficient cunoscută, dar care poate avea un impact major asupra dezvoltării sociale și școlare a copilului.

Ce este mutismul selectiv?

Mutismul selectiv este o tulburare de anxietate în care copilul poate vorbi normal în anumite situații sau cu anumite persoane, dar nu reușește să vorbească în alte contexte, deși înțelege perfect limbajul și are capacitatea de a comunica.

De exemplu, un copil poate conversa fără nicio dificultate acasă, însă la școală să rămână complet tăcut luni sau chiar ani la rând. Copilul nu alege să tacă și nici nu încearcă să îi ignore pe cei din jur. În acele momente, anxietatea este atât de intensă încât îi blochează pur și simplu vorbirea.

Mutismul selectiv apare, de regulă, înainte de vârsta de 5 ani, însă este observat cel mai frecvent odată cu intrarea copilului în colectivitate.

De ce apare?

Cercetările arată că mutismul selectiv este strâns legat de anxietate, în special de anxietatea socială. Copiii care dezvoltă această tulburare sunt adesea foarte sensibili la situațiile în care simt că sunt observați, evaluați sau judecați de ceilalți.

Mutismul selectiv este mai frecvent la copiii care au rude apropiate cu tulburări de anxietate, ceea ce sugerează că predispoziția biologică joacă un rol important alături de factorii de mediu. Totuși, existența acestei predispoziții nu înseamnă că un copil va dezvolta neapărat tulburarea.

În situațiile care le provoacă stres, organismul reacționează ca și cum s-ar afla în fața unui pericol real. În locul răspunsului obișnuit de tip „luptă sau fugi”, unii copii manifestă ceea ce specialiștii numesc răspunsul de înghețare (freeze response). Copiii vor să răspundă, însă pur și simplu nu reușesc.

Cum funcționează diferit creierul?

Atunci când o persoană percepe o situație ca amenințătoare, amigdala cerebrală – una dintre structurile implicate în procesarea fricii – devine foarte activă.

La copiii cu mutism selectiv, cercetătorii cred că această reacție apare exagerat în anumite contexte sociale. În același timp, regiunile cerebrale implicate în controlul emoțiilor încearcă să gestioneze anxietatea, însă nu reușesc întotdeauna să reducă suficient răspunsul de stres.

Rezultatul este un blocaj care afectează vorbirea, deși copilul știe exact ce ar vrea să spună.

Este mutismul selectiv doar timiditate?

Este o întrebare pe care și-o pune orice părinte. Nu este același lucru cu timiditatea. Mulți copii sunt timizi atunci când întâlnesc persoane necunoscute.

Timiditatea obișnuită se diminuează însă treptat, pe măsură ce copilul se acomodează cu noul mediu.

În mutismul selectiv, dificultatea persistă și interferează cu viața de zi cu zi. Copilul poate petrece luni întregi într-o clasă fără să răspundă profesorului, fără să ceară ajutor atunci când are nevoie și fără să vorbească cu colegii.

Această tăcere nu reflectă lipsa cunoștințelor. Mulți copii cu mutism selectiv au rezultate școlare foarte bune atunci când sunt evaluați prin alte metode decât răspunsul oral.

Cum se manifestă?

Manifestările diferă de la un copil la altul.

Cele mai frecvente sunt refuzul constant de a vorbi în anumite contexte sociale, comunicarea prin gesturi, priviri sau încuviințări din cap, evitarea contactului vizual, mimică redusă în situațiile care provoacă anxietate sau dificultăți în inițierea relațiilor cu alți copii.

Unii copii șoptesc doar unei persoane de încredere, iar alții nu scot niciun sunet în mediul care le provoacă anxietate.

De asemenea, unii copii comunică normal cu un singur coleg sau cu un profesor în care au foarte multă încredere, dar rămân complet tăcuți în prezența altor persoane. De aceea, mutismul selectiv nu înseamnă că vorbirea este absentă în orice situație, ci că ea depinde foarte mult de circumstanțe și de nivelul de anxietate.

De ce apare mai ales la începutul școlii?

Intrarea în colectivitate presupune multe schimbări: reguli noi, persoane necunoscute, așteptarea de a răspunde în fața clasei și interacțiuni constante cu alți copii. Pentru majoritatea elevilor, acestea reprezintă provocări normale, dar pentru un copil predispus la anxietate, ele pot deveni copleșitoare.

De aceea, mutismul selectiv este diagnosticat frecvent în primii ani de grădiniță sau de școală.

Cum se stabilește diagnosticul?

Diagnosticul este stabilit de un psiholog clinician sau de un medic psihiatru de copii și adolescenți.

Pentru diagnostic, dificultatea de a vorbi trebuie să persiste cel puțin o lună (fără a lua în calcul prima lună de adaptare la școală), să afecteze funcționarea copilului și să nu fie explicată prin necunoașterea limbii, autism sau alte tulburări de comunicare.

Evaluarea include discuții cu părinții și cadrele didactice, precum și observarea comportamentului copilului în contexte diferite.

Se poate trata?

Da. Cu cât intervenția începe mai devreme, cu atât șansele de recuperare sunt mai bune.

Tratamentul include, de regulă, intervenții psihologice bazate pe reducerea anxietății și expunerea treptată la situațiile care provoacă teamă. Scopul terapiei este ca micuțul să ajungă să comunice treptat în situațiile care îi provoacă anxietate, fără presiune și fără a fi obligat să vorbească înainte să fie pregătit.

În unele cazuri, mai ales atunci când anxietatea este severă, medicul poate recomanda și tratament medicamentos.

Ce nu ar trebui să facă adulții?

Din dorința de a ajuta, părinții și profesorii îi spun adesea copilului: „Hai, spune și tu ceva!”, „Nu ai de ce să te temi” sau „Dacă nu vorbești, ceilalți vor râde de tine.”

Specialiștii avertizează că astfel de insistențe pot accentua anxietatea și pot face blocajul și mai puternic. Pentru copil, astfel de îndemnuri nu reduc anxietatea, ci îi confirmă faptul că toată atenția este îndreptată asupra lui, ceea ce poate intensifica blocajul.

Mai util este ca adultul să creeze un mediu sigur, să respecte ritmul copilului și să colaboreze cu specialiștii implicați în intervenție.

Cum este viața unui adult care a avut mutism selectiv?

Mulți copii diagnosticați și tratați la timp ajung să vorbească normal și să nu mai îndeplinească criteriile de diagnostic la vârsta adultă.

Totuși, unele persoane continuă să fie mai vulnerabile la anxietatea socială sau la teama de a vorbi în public, motiv pentru care sprijinul timpuriu este considerat esențial.

Mit sau adevăr?

❌ Copiii cu mutism selectiv aleg să nu vorbească.

Fals. Tăcerea este determinată de anxietate, nu de lipsa voinței.

❌ Este doar o formă extremă de timiditate.

Fals. Mutismul selectiv este o tulburare de anxietate recunoscută de comunitatea medicală.

❌ Copiii cu mutism selectiv nu înțeleg ce li se spune.

Fals. Ei înțeleg limbajul și, în majoritatea cazurilor, au o dezvoltare intelectuală normală.

❌ Dacă este ignorată, problema va trece de la sine.

Fals. Fără intervenție, dificultățile pot persista și pot afecta dezvoltarea socială și școlară.

Ce poți face dacă bănuiești că un copil are mutism selectiv?

Dacă bănuiești că un copil are mutism selectiv, discută cu educatorul sau cu învățătorul despre comportamentul observat și solicită o evaluare realizată de un psiholog clinician sau de un medic psihiatru de copii și adolescenți. Evită să îl presezi să vorbească în public și încurajează orice progres, oricât de mic. Colaborarea dintre familie, școală și specialiști este una dintre cele mai importante condiții pentru recuperare.

Știați că?

Deși este considerată o tulburare rară, mutismul selectiv afectează aproximativ un copil din 140, iar în multe cazuri primele semne apar odată cu intrarea în grădiniță sau în clasa pregătitoare, atunci când cerințele sociale cresc semnificativ.

Surse:

https://www.nhs.uk/mental-health/conditions/selective-mutism/

https://childmind.org/guide/quick-guide-to-selective-mutism/

https://www.selectivemutism.org/

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/selective-mutism

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ce este tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC)? De ce nu înseamnă doar să fii foarte ordonat

De ce vor mii de oameni să viziteze un loc care nu există pe nicio hartă

Ce este alexitimia? De ce unii oameni își simt emoțiile, dar nu le pot identifica sau exprima

De ce unii oameni vorbesc fără să se oprească? Ce spun psihologii despre conversațiile fără sfârșit