Pompeii este aproape întotdeauna asociat cu oamenii surprinși de erupția Vezuviului în anul 79. Corpurile descoperite în cenușă au făcut ca povestea orașului să fie legată, timp de secole, de imaginea unei comunități distruse într-o singură zi. Dar nu toți locuitorii au murit. Când Vezuviul a început să arunce cenușă și piatră ponce peste Pompeii, unii dintre ei au avut timp să fugă. Ani mai târziu, numele unora apar în alte orașe din Imperiul Roman.
Unul dintre cercetătorii care au urmărit această pistă este istoricul și arheologul Steven L. Tuck, de la Miami University. În cartea sa Escape from Pompeii: The Great Eruption of Mount Vesuvius and Its Survivors, publicată de Oxford University Press în 2025, el caută supraviețuitorii nu doar în ruinele orașului, ci și în inscripțiile lăsate după erupție în alte comunități. Analiza sa identifică peste 200 de supraviețuitori în 12 comunități.
Una dintre cele mai importante observații este legată de felul în care s-a desfășurat erupția. Prima fază a fost dominată de căderea pietrelor ponce și a cenușii, proces care a durat multe ore. Un studiu vulcanologic publicat în American Journal of Archaeology în 1982 a concluzionat că o mare parte a populației a fugit în timpul acestei faze, înainte de sosirea curgerilor piroclastice care au ucis oamenii rămași în oraș.
Asta schimbă una dintre imaginile cele mai cunoscute despre Pompeii. Locuitorii nu au fost cu toții surprinși fără avertisment de o explozie instantanee. A existat o perioadă în care cenușa și piatra ponce au început să cadă peste oraș. Pentru cei care au înțeles pericolul și au plecat suficient de devreme, exista o șansă reală de supraviețuire.
Una dintre cele mai interesante metode folosite de Tuck este urmărirea numelor de familie.
În Pompeii și Herculaneum există numeroase inscripții care consemnează numele locuitorilor. Dacă același nume, rar și specific unei anumite familii, apare ulterior într-un alt oraș, cercetătorii pot lua în calcul posibilitatea ca membrii familiei să fi fugit după erupție și să se fi stabilit acolo.
Metoda nu oferă certitudini în fiecare caz. Un nume identic nu este suficient pentru a demonstra că este vorba despre aceeași persoană. Dar atunci când apar mai multe indicii — numele familiei, relații de rudenie, activitatea profesională sau alte elemente — imaginea devine mai convingătoare. Tuck a folosit această metodă pentru a identifica supraviețuitori în 12 comunități.
Una dintre cele mai importante destinații pentru oamenii care au plecat din Pompeii și Herculaneum a fost Neapolis, orașul care avea să devină Napoli.
Potrivit cercetării lui Tuck, mai multe familii din Pompeii pot fi urmărite în Neapolis după erupție. Dovezile includ inscripții funerare și alte indicii care arată că oamenii veniți din orașele distruse s-au integrat în comunitățile din jurul Golfului Napoli.
Napoli nu a fost însă singura destinație. Puteoli, Cumae și alte localități din Campania au primit oameni care au fugit din zona Vezuviului. În unele cazuri, familiile și-au continuat activitățile economice, iar urmașii lor au ajuns să ocupe poziții importante în noile comunități.
Supraviețuirea nu a însemnat doar găsirea unui loc unde să locuiască. Oamenii au încercat să-și refacă viețile în alte orașe.
În unele comunități, cercetătorii au găsit dovezi că familiile originare din Pompeii s-au căsătorit între ele sau au păstrat anumite elemente culturale ale orașului de origine. În Napoli, de exemplu, cercetările lui Tuck au identificat inclusiv păstrarea unor elemente lingvistice asociate cu Pompeii.
În Puteoli, două familii importante din Pompeii și-au reluat activitățile comerciale. Membrii lor au continuat să lucreze în domenii precum comerțul cu produse alimentare, vin și sosul de pește numit garum. În generațiile următoare, urmașii unor refugiați au ajuns chiar să ocupe funcții publice.
Există și o categorie mai greu de urmărit: oamenii care au supraviețuit, dar nu au plecat definitiv.
Unele cercetări arheologice sugerează că, după erupție, anumite persoane s-au întors în zona orașului distrus. În Pompeii au fost descoperite dovezi că unele clădiri au fost reutilizate după dezastru, inclusiv spațiile de la etaj care rămăseseră accesibile. Parterele unor clădiri au fost folosite pentru depozitare, iar unele dintre aceste urme sugerează că oamenii au revenit într-un loc care fusese distrus.
Pentru unii, întoarcerea poate să fi fost singura variantă. Oamenii care își pierduseră casele, bunurile și sursele de venit nu aveau neapărat resursele necesare pentru a începe o viață complet nouă într-un alt oraș.
Un alt caz interesant vine din Herculaneum, oraș aflat și mai aproape de Vezuviu.
Arheologii au descoperit pe o plajă scheletul unui bărbat lângă care se aflau o sabie, un brâu și o sumă de bani. Elementele decorative ale echipamentului au dus la ipoteza că bărbatul ar fi putut face parte din Garda Pretoriană, unitatea de elită care îl proteja pe împărat.
S-a presupus la un moment dat că ar fi putut participa la misiunea de salvare organizată de Pliniu cel Bătrân. Ipoteza nu este însă unanim acceptată și trebuie tratată ca atare. Faptul că bărbatul era militar și că a fost găsit în apropierea zonei de coastă nu este suficient pentru a demonstra că făcea parte din acea misiune.
Unul dintre cele mai sugestive cazuri este cel al lui Avianius Felicio.
În Pompeii, familia sa apare în inscripții și documente. După erupție, numele lui apare într-o altă comunitate, Nuceria, pe o piatră funerară. Inscripția arată că Felicio fusese adoptat sau luat în grijă de familia Masuri, cunoscută la Pompeii pentru activitatea sa de prelucrare a bronzului.
Cercetătorii nu pot reconstitui fiecare etapă a vieții sale. Pot însă observa că există o urmă concretă a unui om care a avut legături cu Pompeii și a ajuns să fie înmormântat într-o altă localitate după erupție. Este exact genul de dovadă care îi ajută pe istorici să caute supraviețuitorii dincolo de ruinele orașului.
Nu există un număr sigur.
Tocmai acesta este unul dintre motivele pentru care cercetarea supraviețuitorilor este dificilă. Corpurile celor care au murit au rămas în oraș și au putut fi studiate de arheologi. Cei care au fugit au lăsat urme mult mai discrete: un nume pe o piatră funerară, o familie care apare într-un alt oraș, o afacere continuată într-un nou loc sau o inscripție care menționează originea unei persoane.
Cercetarea lui Tuck a identificat peste 200 de persoane care pot fi urmărite după erupție în 12 comunități. Acestea reprezintă doar supraviețuitorii pentru care au rămas suficiente dovezi pentru ca istoricii să le poată identifica. Numărul real al celor care au fugit din Pompeii și Herculaneum este imposibil de stabilit cu precizie.
Asta nu înseamnă că putem afla povestea fiecăruia. Pentru cei mai mulți, identitatea și destinul au rămas pierdute.
Imaginea Pompeiiului păstrată până astăzi este dominată de victimele erupției. Este firesc: orașul a conservat într-un mod excepțional urmele dezastrului, iar oamenii surprinși în timpul erupției au devenit unele dintre cele mai cunoscute dovezi ale catastrofei.
Dar cercetările recente adaugă o altă parte poveștii. În spatele orașului acoperit de cenușă au existat oameni care au fugit, au ajuns în alte localități și au încercat să-și reconstruiască viețile. Unii au continuat afacerile familiei, alții s-au căsătorit și au avut copii, iar unii au păstrat nume și tradiții care îi legau de orașul pierdut.
Povestea supraviețuitorilor nu apare în ruinele de la Pompeii, ci în alte locuri din Imperiul Roman. Nume de familie, inscripții și pietre funerare îi ajută pe cercetători să urmărească traseul unor oameni care au plecat înainte ca orașul să fie îngropat de erupție.
Cercetarea lui Steven L. Tuck a identificat peste 200 de supraviețuitori din Pompeii și Herculaneum care pot fi urmăriți în 12 comunități din perioada de după erupție.
Napoli, Puteoli și Cumae se numără printre localitățile în care au fost identificate urme ale oamenilor care au plecat din zona Vezuviului.
Un studiu publicat în American Journal of Archaeology în 1982 a concluzionat că o mare parte a populației a fugit în timpul primei faze a erupției, înainte ca fluxurile piroclastice să lovească orașele.
Pliniu cel Tânăr a lăsat două scrisori în care descrie erupția și reacțiile oamenilor din zona Golfului Napoli. Acestea sunt printre cele mai importante surse istorice despre dezastru.
Surse:
https://www.nationalgeographic.com/premium/article/pompeii-eruption-survivors
https://www.journals.uchicago.edu/doi/10.2307/504292
https://academic.oup.com/book/60908/chapter-abstract/530775615?utm_source
Cenușa de la Pompeii dezvăluie cum mirosea orașul condamnat acum 2.000 de ani
Arheologii au reconstruit un tavan cu fresce din orașul antic Pompeii
Orașul antic Pompeii a fost cartografiat în detaliu pentru prima dată