Sărutul poate exprima dorință, afecțiune, împăcare sau despărțire. Deși pare un comportament firesc, cercetătorii nu au stabilit încă dacă este un gest moștenit din evoluția primatelor, o invenție culturală sau rezultatul unei combinații între biologie și tradiție.
Antropologia arată că sărutul romantic nu este universal, iar neuroștiința încă nu poate explica în întregime ce se petrece în creier. Un studiu evolutiv recent sugerează însă că gestul ar putea fi mult mai vechi decât specia umană.
În 2015, cercetătorii William Jankowiak, Shelly Volsche și Justin Garcia au analizat informații despre 168 de culturi. Dovezi privind practicarea sărutului romantic sau sexual au fost identificate în numai 46% dintre acestea.
Gestul apărea mai frecvent în societăți cu o organizare socială complexă, dar lipsea din documentarea mai multor comunități de vânători-culegători. Absența din sursele antropologice nu demonstrează însă că niciun membru al acelor comunități nu s-a sărutat vreodată. Rezultatele arată că sărutul romantic nu reprezintă o normă culturală universală.
Prin urmare, oamenii pot avea o predispoziție pentru apropierea gurii și a feței, fără ca fiecare societate să transforme acest comportament într-un simbol al iubirii.
Multă vreme, India a fost prezentată drept posibilul loc de origine al sărutului romantic, datorită textelor sanscrite vechi de aproximativ 3.500 de ani.
În 2023, asiriologul Troels Pank Arbøll și biologul Sophie Lund Rasmussen au atras atenția asupra unor dovezi mai vechi. Texte cuneiforme din Mesopotamia menționează sărutul romantic și sexual încă din jurul anului 2500 î.Hr.
Descoperirea nu dovedește că sărutul a apărut în Mesopotamia. Ea arată că gestul era deja cunoscut în mai multe societăți din Orientul Apropiat și nu poate fi descris credibil ca o invenție apărută într-un singur loc, apoi răspândită în întreaga lume.
Un studiu publicat în 2025 în revista Evolution and Human Behavior a analizat comportamentele primatelor și relațiile evolutive dintre specii. Cercetătorii au definit sărutul drept un contact gură la gură, neagresiv, care nu implică transferul de hrană.
Modelarea statistică a indicat că acest comportament ar fi putut exista la strămoșul comun al oamenilor și al marilor maimuțe cu aproximativ 16,9–21,5 milioane de ani în urmă. Autorii au sugerat și că neanderthalienii probabil se sărutau.
Rezultatele reprezintă o reconstrucție evolutivă, nu observarea directă a unui comportament preistoric. Datele despre sărutul primatelor sunt încă limitate, iar definiția utilizată include contacte sociale care nu sunt neapărat romantice.
În timpul sărutului, creierul combină informații despre atingere, miros, gust, temperatură și mișcare. Buzele sunt bogate în terminații nervoase, motiv pentru care un contact scurt poate genera senzații intense.
Un sărut dorit poate implica mecanisme cerebrale asociate recompensei, motivației și atașamentului. Dopamina și oxitocina sunt frecvent invocate în explicarea acestor reacții, dar afirmația că nivelurile lor cresc automat la fiecare sărut este prea categorică.
Studiile directe sunt puține, iar rezultatele diferă în funcție de sex, context și relația dintre parteneri. Unele cercetări au observat o scădere a cortizolului după sărut, dar efectul nu apare identic la toate persoanele.
Apropierea fețelor permite perceperea mirosului, respirației, gustului și reacțiilor celuilalt. Din acest motiv, cercetătorii au propus că sărutul ar putea contribui la evaluarea unui posibil partener și la menținerea unei relații.
Unele studii au analizat complexul major de histocompatibilitate, sau MHC – un grup de gene implicate în funcționarea sistemului imunitar. Ipoteza susține că oamenii ar putea prefera mirosul partenerilor cu un profil MHC diferit, ceea ce ar favoriza diversitatea genetică a urmașilor.
Dovezile nu sunt însă concludente. Analizele genomice și studiile asupra cuplurilor reale nu au identificat un efect general și constant al diferențelor MHC asupra alegerii partenerului. Sărutul poate furniza informații senzoriale, dar nu funcționează ca un „test genetic” demonstrat.
O explicație frecvent citată provine dintr-un studiu despre atenția vizuală și sensibilitatea tactilă. Participanții trebuiau să rezolve sarcini vizuale în timp ce detectau vibrații aplicate mâinilor. Cu cât sarcina vizuală era mai solicitantă, cu atât observau mai greu stimulii tactili.
Experimentul nu a analizat sărutul. Rezultatele permit doar ipoteza că închiderea ochilor reduce solicitarea vizuală și ne ajută să ne concentrăm asupra atingerii. Proximitatea foarte mare, care face dificilă focalizarea privirii, poate reprezenta o altă explicație.
Nu. Contacte gură la gură au fost observate la cimpanzei, bonobo, urangutani și gorile. Bonobo pot folosi inclusiv contactul cu limba, iar cimpanzeii se pot săruta după conflicte.
Ceea ce diferă este semnificația: la oameni, sărutul poate deveni un gest romantic, erotic, ceremonial sau familial, modelat de normele fiecărei societăți.
Cele mai vechi texte cunoscute care descriu sărutul romantic provin din Mesopotamia și au aproximativ 4.500 de ani. Un model evolutiv publicat în 2025 sugerează însă că forme de contact asemănătoare sărutului ar putea exista la primate de aproape 20 de milioane de ani.
Surse:
https://anthrosource.onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/aman.12286
https://www.science.org/doi/10.1126/science.adf0512
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1090513825001278
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4873046/
Săruturile în public chiar fac bine relațiilor? Ce spune un studiu
Cercetătorii susțin că au descoperit când a avut loc primul sărut
Cercetătorii susțin că au descoperit când a avut loc primul sărut
Cum te-ar putea ajuta săruturile să te îndrăgostești? Iată ce propune un microbiolog!