Sumeriana, ebraica sau o limbă dispărută fără urmă? Oamenii vorbesc de mult mai mult timp decât scriu, iar prima lor limbă nu a lăsat nicio înregistrare. Ce pot reconstitui lingviștii și de ce originea limbajului rămâne necunoscută?
Limbajul s-a născut cu mult înaintea scrisului, iar sunetele rostite de comunitățile preistorice nu au lăsat urme care să poată fi excavate.
Nu știm cum se numea prima limbă, ce cuvinte conținea sau dacă a existat măcar o singură limbă originară. Putem cerceta apariția capacității umane de a comunica prin limbaj, dar nu putem reconstitui conversațiile primilor oameni.
În vreme ce oasele, uneltele și urmele focului se pot păstra sute de mii de ani, cuvintele dispar imediat după ce au fost rostite.
Cercetătorii caută, în schimb, indicii indirecte, de la anatomia aparatului vocal și dezvoltarea creierului până la comportamentele simbolice și capacitatea de a realiza activități care necesitau cooperare. Smithsonian Institution arată că fabricarea și folosirea unora dintre obiectele vechi de până la aproximativ 350.000 de ani implicau comportamente complexe care probabil necesitau o formă de limbaj. Aceste vestigii nu demonstrează însă existența unei limbi comparabile cu cele moderne.
Fosilele pot oferi informații despre auz, respirație și producerea sunetelor, dar nu pot dezvălui dacă oamenii foloseau gramatică, metafore ori propoziții elaborate. Nici limbajul nu trebuie confundat în totalitate cu vorbirea: limbile semnelor demonstrează că un sistem lingvistic complet poate exista fără sunete.
Sumeriana este numită frecvent „cea mai veche limbă din lume”, dar formularea este înșelătoare. Ea este una dintre cele mai vechi limbi cunoscute din documente scrise, nu prima limbă vorbită.
Primele tăblițe proto-cuneiforme au apărut în sudul Mesopotamiei în jurul anilor 3300–3200 î.Hr. și erau folosite în principal pentru evidențe administrative. Multe dintre aceste documente timpurii nu conțin suficiente elemente fonetice pentru ca limba lor să poată fi identificată cu deplină siguranță. Aproximativ în aceeași perioadă s-a dezvoltat și scrierea hieroglifică egipteană. Sumeriana și egipteana se numără astfel printre cele mai vechi limbi atestate în scris, nu printre primele limbi vorbite.
În momentul în care au fost redactate primele tăblițe, oamenii vorbeau însă de foarte multă vreme. Alte limbi au existat probabil cu zeci sau chiar sute de mii de ani înainte, dar au dispărut fără să lase texte.
Lingviștii compară vocabularul, sunetele și structurile gramaticale ale limbilor înrudite pentru a le reconstrui strămoșul comun. Astfel a fost reconstituită proto-indo-europeana, limba neatestată din care provin româna, greaca, engleza, persana, hindi și numeroase alte limbi.
Reconstrucția nu înseamnă că lingviștii au găsit texte în proto-indo-europeană. Ei deduc forme probabile pornind de la asemănările regulate dintre limbile descendente.
Metoda comparativă devine, de regulă, tot mai puțin sigură dincolo de aproximativ 6.000–8.000 de ani, deși limita nu este absolută și, în condiții favorabile, unele relații ar putea fi urmărite mai departe. Pe intervale foarte lungi, vocabularul se schimbă, cuvintele sunt împrumutate, iar asemănările întâmplătoare devin greu de separat de înrudirea reală.
Din acest motiv, presupusa „proto-limbă mondială”, din care ar proveni toate limbile actuale, rămâne o ipoteză care nu poate fi demonstrată prin metodele actuale ale lingvisticii istorice.
Toți oamenii moderni împărtășesc capacitatea biologică de a dobândi limbajul, dar acest fapt nu demonstrează că toate limbile provin dintr-o singură limbă vorbită de primii Homo sapiens. Nu știm dacă limbajul a apărut o singură dată, într-o anumită populație, sau dacă s-a dezvoltat treptat, prin mai multe etape și forme de comunicare.
La fel de nesigură este imaginea unei limbi complete, apărute brusc. Limbajul ar fi putut evolua de-a lungul multor generații din combinații de gesturi, vocalizări și convenții împărtășite, devenind progresiv mai complex.
Herodot povestea că faraonul Psamtik I ar fi poruncit ca doi copii să fie crescuți fără să audă vorbire. Când unul dintre ei ar fi rostit un cuvânt asemănător termenului frigian bekos, „pâine”, faraonul ar fi concluzionat că frigienii erau cel mai vechi popor, iar limba lor, cea mai veche. Relatarea, scrisă la mult timp după presupusele evenimente, nu poate fi verificată și nu este considerată o demonstrație istorică sau lingvistică.
Asemenea experimente porneau de la credința greșită că un copil care nu aude vorbindu-se în jurul său va începe, în mod spontan, să folosească prima limbă a omenirii. În realitate, copiii dobândesc limbajul prin interacțiune și prin expunerea la comunicarea celor din jur. Privarea de contact uman nu dezvăluie o limbă originară, ci poate afecta grav dezvoltarea cognitivă, emoțională și lingvistică.
În reconstrucțiile lingvistice, un asterisc plasat înaintea unui cuvânt arată că forma respectivă nu este atestată într-un document, ci a fost reconstituită de specialiști.
Nu există o „cea mai veche limbă vie” în sens absolut. Greaca, chineza, ebraica sau tamila au tradiții scrise foarte vechi, dar toate s-au schimbat profund de-a lungul timpului.
Prima limbă umană ar fi putut combina sunetele cu gesturile. Întrebarea dacă limbajul a început prin voce, prin semne sau prin folosirea ambelor forme rămâne deschisă.
Surse
https://humanorigins.si.edu/human-characteristics/language-symbols
https://www.britishmuseum.org/blog/how-write-cuneiform
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC2894916/
https://www.benjamins.com/online/hl/articles/hl.9.1-2.04cam
Gondwana primește titlul de supercontinent: un studiu arată că era mult mai mare decât se credea
„Marc Aureliu al Ţării Româneşti”, unul dintre cei mai culţi domni ai noştri
Ce știm greșit despre Antichitate: mituri despre romani, greci și egipteni, demontate de istorici