Home » D:News » Căldura extremă a făcut mii de victime în România

Căldura extremă a făcut mii de victime în România

Căldura extremă a făcut mii de victime în România
Foto: Shutterstock
Publicat: 17.10.2026

Aproape 2.900 de decese au fost asociate temperaturilor ridicate în România, în numai patru luni din 2025, potrivit raportului „Starea Climei – România 2026”, publicat pe 14 octombrie. Numărul este de peste două ori mai mare decât cel al persoanelor care și-au pierdut viața în accidente rutiere.

Cercetătorii atrag atenția că aproape niciunul dintre aceste decese nu a fost consemnat oficial ca fiind provocat de căldură, deși impactul temperaturilor extreme asupra mortalității poate fi estimat statistic.

Raportul realizat de InfoClima și Consiliul Consultativ pentru Știință și Schimbări Climatice arată că, în perioada iunie–septembrie 2025, temperaturile ridicate au fost asociate cu aproximativ 2.879 de decese în România. Estimarea are un interval de încredere de 95% cuprins între 2.534 și 3.199 de decese.

Practic, unul din fiecare 26 de decese înregistrate în România în cele patru luni analizate poate fi atribuit, statistic, temperaturilor care au depășit pragul local de confort termic.

Dimensiunea fenomenului devine mai clară prin comparația cu accidentele rutiere. Potrivit datelor preliminare ale Comisiei Europene, aproximativ 1.300 de persoane au murit în accidente de circulație în România, în întregul an 2025, echivalentul a 68 de decese la un milion de locuitori.

Aproape 800 de decese într-o singură săptămână

Cercetătorii au constatat că mortalitatea asociată căldurii nu a fost distribuită uniform pe parcursul verii. Cele mai multe decese s-au concentrat în câteva episoade de caniculă severă.

Săptămâna care a început la 21 iulie 2025 a avut cel mai mare impact, fiind asociată cu aproximativ 794 de decese, adică peste un sfert din totalul celor patru luni.

Alte două episoade, în săptămânile începute la 23 și 30 iunie, au fost asociate cu aproximativ 350 de decese fiecare. Noi creșteri ale mortalității au fost identificate la începutul și la mijlocul lunii august.

61% dintre decesele atribuite căldurii s-au concentrat în cele mai calde 5% dintre zile.

Această concentrare arată, potrivit autorilor studiului, că o parte importantă a riscului ar putea fi redusă prin intervenții înaintea episoadelor extreme, deoarece valurile de căldură pot fi anticipate cu mai multe zile.

Persoanele de peste 75 de ani, cele mai vulnerabile

Aproximativ două treimi dintre decesele estimate s-au produs în rândul persoanelor de cel puțin 75 de ani, deși această categorie reprezintă numai aproximativ 8% din populația României.

Riscul de deces asociat temperaturilor ridicate a fost de 21 de ori mai mare pentru persoanele din această categorie de vârstă decât pentru restul populației.

În rândul persoanelor de peste 75 de ani au fost estimate 1.173 de decese la femei și 897 la bărbați.

Deși numărul deceselor a fost mai mare în rândul femeilor vârstnice, rata mortalității a fost mai ridicată pentru bărbații din aceeași categorie: 1.598 de decese la un milion de locuitori, comparativ cu 1.164 la un milion în cazul femeilor.

Explicația diferenței dintre numărul total și rata mortalității ține și de structura populației: în România trăiesc considerabil mai multe femei decât bărbați cu vârste de peste 75 de ani.

Diferențe uriașe între județe. Teleorman, de peste 27 de ori mai afectat decât Bistrița-Năsăud

Raportul arată că locul în care trăiesc românii influențează puternic riscul asociat căldurii extreme.

Cele mai ridicate rate estimate pentru vara anului 2025 au fost înregistrate în județele din sudul și sud-estul țării.

Teleorman – 490
Dolj – 388
Brăila – 360
Giurgiu – 341
Călărași – 324
Olt – 318
Ialomița – 297
Cluj – 35
Maramureș – 33
Harghita – 24
Bistrița-Năsăud – 18

La nivel regional, cercetătorii au estimat 239 de decese la un milion de locuitori în sudul și sud-estul țării, comparativ cu numai 58 în centru și nord.

O explicație este că populația diferitelor regiuni s-a adaptat unor condiții climatice distincte. Temperatura la care mortalitatea este minimă diferă cu aproximativ cinci grade între județele analizate, de la 18,4°C în Suceava la 23,4°C în Teleorman.

De ce nu apar aceste decese în statisticile oficiale

Cele 2.879 de decese reprezintă o estimare epidemiologică, nu un bilanț al persoanelor pentru care căldura a fost înscrisă drept cauză directă a morții.

Cercetătorii au analizat relația dintre temperaturile zilnice și numărul total al deceselor înregistrate în fiecare județ, folosind date de mortalitate raportate oficial la Eurostat și informații meteorologice din setul ERA5-Land.

Pentru fiecare județ a fost calculat un prag de temperatură la care mortalitatea este minimă. Ulterior, modelul statistic a estimat câte dintre decesele înregistrate în zilele mai calde decât acest prag nu s-ar fi produs dacă temperatura ar fi rămas la nivelul de confort.

Metoda ia în calcul și faptul că efectele temperaturilor extreme asupra sănătății pot apărea la câteva zile după expunere.

În consecință, un deces asociat statistic căldurii poate avea în documentele medicale o altă cauză imediată. Căldura poate contribui la agravarea unor afecțiuni preexistente, fără să apară separat în evidențele oficiale.

Acesta este motivul pentru care mortalitatea atribuită statistic temperaturilor ridicate poate fi mult mai mare decât numărul deceselor certificate explicit drept consecință a caniculei.

România nu are un plan național complet pentru protejarea populației de caniculă

Raportul atrage atenția și asupra modului în care autoritățile încearcă să limiteze consecințele temperaturilor extreme.

România dispune, încă din 2007, de un plan interministerial de măsuri pentru perioadele de caniculă, organizat în jurul structurilor pentru situații de urgență.

Cu toate acestea, cercetătorii arată că țara nu are un plan național complet pentru caniculă și sănătate, în accepțiunea Organizației Mondiale a Sănătății, care să includă monitorizarea mortalității, identificarea persoanelor vulnerabile și evaluarea eficienței intervențiilor.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă sisteme de avertizare timpurie, intervenții coordonate ale autorităților sanitare și sociale, protejarea persoanelor în vârstă și adaptarea clădirilor și orașelor la temperaturi extreme.

În iunie 2026, OMS a publicat o nouă ediție a ghidului european pentru planurile de acțiune împotriva efectelor caniculei asupra sănătății, care stabilește opt componente pentru prevenirea și gestionarea riscurilor.

La nivel european, aproximativ 63.000 de decese au fost asociate căldurii în 2024, conform estimărilor prezentate de OMS. Organizația subliniază că o mare parte dintre decesele provocate de temperaturile extreme poate fi prevenită.

Pentru România, autorii raportului „Starea Climei 2026” recomandă concentrarea măsurilor asupra persoanelor vârstnice, în special asupra celor care locuiesc singure, și prioritizarea județelor din sud și sud-est, unde riscul este cel mai ridicat.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Astronomii au descoperit un declanșator „universal” pentru jeturile găurilor negre
Astronomii au descoperit un declanșator „universal” pentru jeturile găurilor negre
Cum îți poate fi afectat creierul de către insomnia cronică?
Cum îți poate fi afectat creierul de către insomnia cronică?
Scad acțiunile companiilor AI. Ce temeri au investitorii?
Scad acțiunile companiilor AI. Ce temeri au investitorii?
Agricultura globală ar putea deveni în curând mai rezistentă la anumite ciuperci
Agricultura globală ar putea deveni în curând mai rezistentă la anumite ciuperci
Omenirea, aproape de un obiectiv major cu privire la biodiversitatea globală
Omenirea, aproape de un obiectiv major cu privire la biodiversitatea globală
Cum ne influențează natura obiceiurile alimentare?
Cum ne influențează natura obiceiurile alimentare?
Care țări risipesc cele mai multe alimente și pe ce loc se situează România?
Care țări risipesc cele mai multe alimente și pe ce loc se situează România?
Trupul Evei Perón a fost ascuns timp de 16 ani. Operațiunea secretă prin care armata a încercat să-i distrugă mitul
Trupul Evei Perón a fost ascuns timp de 16 ani. Operațiunea secretă prin care armata a încercat să-i distrugă mitul
De ce câinii de talie mare îmbătrânesc mai repede? Răspunsul se ascunde în gene
De ce câinii de talie mare îmbătrânesc mai repede? Răspunsul se ascunde în gene
Descoperire: Servitorii regilor din Egiptul antic ar fi fost sacrificați
Descoperire: Servitorii regilor din Egiptul antic ar fi fost sacrificați
O formațiune uriașă de rocă asemănătoare celei de pe Lună se ascunde chiar pe Pământ
O formațiune uriașă de rocă asemănătoare celei de pe Lună se ascunde chiar pe Pământ
(P) Mitologia, explorarea și istoria: Temele care oferă jocurilor de casino identități distincte
(P) Mitologia, explorarea și istoria: Temele care oferă jocurilor de casino identități distincte
Telescopul ascuns în gheața Antarcticii care detectează „particulele-fantomă” ale Universului
Telescopul ascuns în gheața Antarcticii care detectează „particulele-fantomă” ale Universului
De ce folosim expresii precum „Ești un om minunat, dar…”? Psihologii explică de ce oamenii aleg formule aproape identice când resping pe cineva
De ce folosim expresii precum „Ești un om minunat, dar…”? Psihologii explică de ce oamenii aleg formule aproape ...
Unii cercetători sunt atât de siguri că Inteligența Artificială va găsi leacul pentru cancer încât s-au apucat de fumat
Unii cercetători sunt atât de siguri că Inteligența Artificială va găsi leacul pentru cancer încât s-au apucat de fumat
Hackerii au atacat frigiderele a sute de supermarketuri din Franța și nici măcar nu a fost foarte complicat
Hackerii au atacat frigiderele a sute de supermarketuri din Franța și nici măcar nu a fost foarte complicat
O nouă fosilă dezvăluie complexitatea evoluției timpurii a păsărilor
O nouă fosilă dezvăluie complexitatea evoluției timpurii a păsărilor
Datele recente despre clima globală arată că Pământul dă semne de destabilizare rapidă
Datele recente despre clima globală arată că Pământul dă semne de destabilizare rapidă