Home » D:News » Vreţi o memorie bună la bătrâneţe ? Mâncaţi mai puţin

Vreţi o memorie bună la bătrâneţe ? Mâncaţi mai puţin

Vreţi o memorie bună la bătrâneţe ? Mâncaţi mai puţin
Publicat: 13.02.2012
Cel puţin aceasta este concluzia care a reieşit în urma unui studiu demarat de o echipă de cercetători americani, care a investigat legăturile dintre mâncatul excesiv şi accelerarea procesului de pierdere a memoriei la vârste înaintate.

În primă instanţă, cercetătorii au descoperit că persoanele care consumă mai mult de 2.100 calorii zilnic ajung, în cele din urmă, să aibă o memorie mai slabă decât cele care au avut o dietă mai cumpătată.

Conform rezultatelor studiului, persoanele care au avut o dietă săracă în calorii, chiar şi numai pe perioada bătrâneţii, şi-au păstrat mintea limpede şi au întârziat considerabil declanşarea maladiei Alzheimer.

Cercetătorii americani au analizat obiceiurile alimentare ale unui eşantion de 1.200 subiecţi cu vârste cuprinse între 70-89 ani, care nu sufereau încă de demenţă senilă. Pe baza testelor de memorie, a reieşit că 163 de persoane prezentau probleme de memorie, iar riscul acestei afecţiuni era de două ori mai mare pentru cei care consumau frecvent alimente bogate în calorii.

Oamenii de ştiinţă au împărţit subiecţii în trei grupuri: într-unul au inclus persoanele care consumau între 600-1.500 calorii zilnic, în al doilea pe cele care consumau 1.500-2.100 calorii, iar în ultimul grup, bătrânii care consumau între 2.100-6.000 calorii pe zi.

Între primele două grupuri nu s-au observat diferenţe majore în privinţa testelor de memorie, dar persoanele din ultimul grup prezentau deja dificultăţi notabile în a ţine minte diverse lucruri.

Rezultatele studiului nu au fost încă publicate oficial, dar vor fi prezentate în cadrul conferinţei anuale din aprilie a Academiei Naţionale Americane de Neurologie.

Dr. Marie Janson din cadrul oraganizaţiei Alzheimer’s Research UK, declară că este imperios necesar să se efectueze cât mai multe studii pentru depistarea tuturor factorilor responsabili de apariţia demenţei senile, pentru identificarea unor posibile legături între aceşti factori şi maladia Alzheimer.

Un studiu de anvergură mai mică, efectuat în urmă cu doi ani, a descoperit că persoanele care au gene ce predispun la obezitate tind să dezvolte la maturitate creiere mai mici, iar la bătrâneţe au un risc crescut de demenţă, comparativ cu persoanele cu o greutate corporală situată între limitele normale.

Sursa: Daily Mail

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat