Sarbatori ce nu se uita

In asteptarea primelor meciuri, tata isi facea rezerve de bere, eu imi faceam rezerve de sucuri, iar mama si sora-mea isi faceau rezerve de nervi. Institutia Bisericii era inlocuita cu institutia Televizorului.

Si la fel cum in zilele marilor sarbatori religioase maramuresenii faceau pelerinaje la manastirile din apropiere (Rohia, Barsana etc.), imi aduc aminte ca, la nu mai stiu care turneu final, cand noi (adica Ceausescu) nu transmiteam toate meciurile din fazele preliminare, ne-am adunat, cu mic cu mare, pe cea mai inalta colina din apropierea satului, ca sa "prindem ungurii", caci ei, ungurii, transmiteau tot.

Evident ca ii invidiam pe vecinii nostri de la vest si suportam cu stoicism ranjetele de satisfactie si superioritate pe care le arborau, perfect indreptatiti, amicii nostri maghiari din localitate. (Probabil ca la fel se intamplau lucrurile si-n Sud, unde "se prindeau", cu inevitabilii "purici" cu tot, sarbii sau bulgarii.)

De-a lungul timpului, multe lucruri pe care le credeai inubliabile ti se sterg din memorie: prima plimbare cu o fata, prima nota de 4, prima betie ca lumea (de toate aceste trei momente fundamentale in viata unui om eu, de pilda, nu-mi mai aduc aminte).

Dar nu voi uita niciodata egalarea in extremis a Germaniei, in minutul 90, in finala din 1966 cu Anglia, urmata de prelungirile cu golul dubios al lui Hurst; pot vedea si acum perfect, cu ochii mintii, felul cum l-a intors Dumitrache, si pe fata si pe dos, de vreo trei sau patru ori, pe Bobby Moore la Mundialul mexican din 1970 sau, tot atunci, golul de o eleganta perfecta, cu capul, al lui Dembrovschi, in meciul cu Brazilia; mai am si acum pe retina fulminantul presing si geometricele atacuri in haita portocalie ale marii Olande din anii ’70; miscarile de mare lord pogorat in teren ale Socrates-ului brazilian; atacul criminal, hitlerist de-a dreptul, al lui Schumacher asupra lui Batiston, in semifinala Franta-Germania; golul neverosimil al lui Hagi in meciul cu Columbia ori cel "in scarba", ca la miuta, ca la antrenament, al lui Dan Petrescu in meciul cu SUA; si-atatea si-atatea altele pe care numai spatiul limitat ma impiedica sa le evoc cu emotie.

Totusi, sa nu mint- iata, mi-am amintit: prima nota de 4 am luat-o in clasa a IX-a, la istorie, iar prima betie ca lumea am trait-o la Cluj, in anul I de facultate, cand am si cazut putin in Somes; dar de prima plimbare cu o fata- sa ma tai, nu-mi aduc aminte in ruptul capului. In schimb, mai tineti minte sutul de 4-1, din alergare, la firul ierbii, al fundasului si capitanului Carlos Alberto, din finala cu Italia?…