Reviste (octombrie)

Cat atarna un creier „cu greutate“? Science et Vie, Nr. 1080, septembrie 2007
Totul a inceput pe data 18 aprilie 1955. Intr-o camera a spitalului Princeton din New Jersey Albert Einstein parasea o lume pe care, in felul sau, o reinventase, prin lovituri de ecuatie revolutionara. Omul care nu isi punea niciodata sosete si care scotea limba spatiului si timpului newtoniene se stingea la 76 de ani, din cauza unui anevrism al aortei abdominale, dupa ce murmurase cateva vorbe in germana. Prietenul si executorul sau testamentar, Otto Nathan, nu organizeaza nici o ceremonie funerara, iar corpul defunctului este incinerat in cea mai stricta intimitate. In timpul autopsiei, lucrurile nu au decurs chiar ca la carte. Cel insarcinat sa identifice exact cauza mortii, doctorul Thomas Harvey, dupa cateva operatii rutiniere (extirparea si analizarea plamanilor, incredibil de roz pentru un fost fumator!, inimii si altor organe interne), incizeaza, manat de o legitima curiozitate, si cutia craniana, extragand creierul. Ceea ce fisa postului sau nu mentiona sub nici o forma! Primul lucru pe care il face este sa cantareasca genialul organ: exact 1230 de grame, adica o greutate comuna, pentru cel mai important creier din toate timpurile. Harvey decupeaza creierul in 240 de bucati si il fotografiaza din toate unghiurile, incercand sa-i patrunda secretul. De atunci, bucatile tot calatoresc, ca intr-un thriller, dintr-un laborator intr-altul, dar rezultatele analizelor sunt la fel de deceptionante. Creierul lui Einstein este de o teribila banalitate! De-abia de curand, in 2007, celebrissimul cortex pare ca vrea sa-si dezvaluie secretul: in lobii parietali au fost descoperite numeroase celule gliale. Exprimata pe scurt, prima concluzie ar fi ca, desi detin rolul de mari vedete, neuronii nu inseamna totul in materie de performanta cerebrala. Anomalia din creierul einsteinian arata ca memoria si comunicarea cerebrala sunt indirect favorizate de surplusul glial.

Scheletele pline de viata La Recherche, Nr. 411, septembrie 2007
In februarie anul acesta, numeroase scoli si universitati din Franta primeau, gratuit, mii de exem­plare din Atlasul creatiei, o lucrare de sase kilograme, dens ilustrata, publicata de un obscur edi­tor turc. Cartea a fost rapid interzisa de Ministerul francez al Educatiei, pentru bunul si simplul motiv ca sustinea faptul ca „speciile nu s-au schimbat niciodata“ si ca, deci, nu exista evolutie. In replica, Jean Baptiste de Panafieu iese pe piata cu un superb volum, intitulat Evolution, din care revista La Recherche publica in acest numar un capitol integral. Volumul revine asupra principiilor fundamentale ale teoriei evolutio­niste, intre altele facand comparatii intre schelete si evidentiind legaturile de rudenie intre specii.

• Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre…
• Ziua în care s-a deschis oficial cel mai vechi muzeu din România

Dezastru in laborator Popular Science, octombrie 2007
Trei ani dupa inspai­man­tatoarele valuri ce au ravasit coastele Ocea­nului Indian, omorand, potrivit evaluarilor finale, 200.000 de oameni si devastand sute de loca­litati, o echipa de cerce­tatori de la University College din Londra, a descoperit metoda prin ca­re se poate produce in laborator ver­­siuni de mici dimen­siuni, dar de mare fidelitate, ale valurilor ucigase. In re­zer­vorul „tsunami“ construit de spe­cia­listi au fost miniaturizate si niste plaje, precum si cateva constructii. Scopul experimentului este acela de a-i ajuta pe oamenii de stiinta sa ma­soare fortele distructive ale valului si sa le indice caile de proiectare a unor cladiri imune la impact.