Prima pagină Cultura

Lawrence al Arabiei: omul din spatele legendei

Nicu Pârlog 09.16.2013 | ● Vizualizări: 2444
Lawrence al Arabiei     + zoom
Galerie foto (8)

Savant englez, arheolog entuziast, aventurier, strateg militar şi autor al valoroasei lucrări „Cei şapte stâlpi ai înţelepciunii” – un volum care combină strălucit detaliile revoltelor triburilor arabe împotriva otomanilor şi propria-i autobiografie spirituală, T.E. Lawrece (1888-1935) a fost un personaj real care a marcat numeroase destine. Personalitatea sa încă-i fascinează pe biografi şi cercetători, iar legenda lui a supravieţuit numeroaselor încercări de a i se discredita realizările.

 
Copilul care vorbea fluent latina la şase ani
 


Thomas Edward Lawrence  s-a născut în localitatea Tremadoc, comitatul Caernarvonshire din Ţara Galilor, ca fiu ilegitim al lui Thomas Chapman. Viitorul aventurier ala deşerturilor arabe a dat de mic semne că nu va fi un om cu destin obişnuit. Bunăoară la vârsta de patru anişori ştia deja să citească, şi devora cu pasiune ziare şi cam orice carte care-i cădea în mână.
 
La vârsta de şase ani citea şi vorbea cu uşurinţă în limba latină, pe care a învăţat-o singur, pierdut printre volumele bibliotecii casei părinteşti. Cu asemenea personalitate şi sete de cunoaştere, micul Lawrence a urmat cursurile liceului din Oxford. Ulterior, va câştiga o bursă de studii la prestigioasa universitate cu acelaşi nume.
 
Sudent la istorie în cadrul Universităţii Oxford, a reuşit să călătorească în anul 1909 în Orientul Mijlociu. Alături de profesorul D.G. Hogarth, Thomas Edward Lawrence a vizitat numai puţin de 36 situri arheologice care includeau tot atâtea ruine ale cetăţilor şi fortăreţelor ridicate în trecut de către cavalerii cruciaţi.
 
Apus de soare în Arabia    
 
Impresionat de cele văzute, eroul aventurilor de mai târziu, a luat numeroase note, iar pe baza acestora a scris mai apoi o impresionantă lucrare intitulată „Influenţa cavalerilor cruciaţi asupra arhitecturii militare europene la sfârşitul secolului XII”. În anul 1910, Lawrence devenise deja un preţuit profesor de istorie şi câştiga o bursă de călătorii şi documentări din partea Colegiului Magdalen. Un an mai târziu ajungea în Siria pentru a participa la o expediţie arheologică care avea ca scop investigarea sitului arheologic al străvechiului oraş Carchemish, ridicat de misteriosul popor al hitiţilor.
 
Călătoria şi cotactul cu fascinantul Orient, au fost adevărate revelaţii. Lawrence a lucrat şi în şantierele arheologice din Egipt, unde sub îndrumarea lui Sir Flinders Petrie, s-a numărat printre arheologii care au făcut descoperiri importante. A continuat cercetările în ruinele oraşelor hitite din nordul Damascului, şi a cercetat şi Palestina.
 
Călăreţi arabi în timpul unei curse de cai    
 
Atunci, Lawrence a descoperit că are o afinitate naturală faţă de cultura şi civilizaţia arabă. Pe baza calităţilor sale naturale, a reuşit să înveţe limba şi obiceiurile localnicilor într-un timp scurt. La Carchemish, s-a împrietenit cu un băiat de 14 ani, care era responsabil de alimentarea cu apă a echipei arheologilor. Lui Lawrence i s-a făcut milă de Dahoum, căci aşa îl chema pe tânărul arab, şi l-a învăţat să scrie şi să citească.
 
Mai târziu  i-a dedicat şi cea mai importantă lucrare a sa, cartea „Cei şapte stâlpi ai înţelepciunii”. Relaţia de prietenie cu Dahoum a dat naştere mai târziu la multe zvonuri şi bârfe la adresa lui Lawrence al Arabiei, ai cărui detractori şi rivali îl considerau homosexual.
 
 
Jocuri de culise
 
 
Cum Primul Război Mondial a fost declanşat în august, 1914, firea aventurosă şi idealistă a lui Lawrence l-a îndemnat să se înroleze. A fost respins la început pe motiv că era prea scund. Perseverent şi înflăcărăt, Lawrence a încercat în mai multe rânduri, până când a fost admis.
 
De fapt, fusese demult remarcat de serviciile secrete britanice, pe baza inteligenţei sale sclipitoare, cumulului de limbi exotice vorbite şi experienţei sale în lumea arabă. Prin urmare, a fost repartizat în Egipt, unde a activat în cadrul „Departamentului Arab” din GHQ. Acolo s-a remarcat repede prin faptul că nu obişnuia să respecte protocolul şi ordinele, fiind în schimb foarte creativ, dedicat şi entuziast.
 
În acest timp, campania militară britanică din Orientul Mijlociu împotriva Imperiului Otoman, nu începuse deloc bine. Trupele Majestăţii Sale respinseseră cu relativă uşurinţă un atac al otomanilor pe Canalul Suez, dar ofensiva împotriva turcilor se împotmolise în apropiere de Gaza. În alte regiuni, trupele turceşti atacau cu succes, în special în Golful Aden.
 
T.E. Lawrence în timpul războiului    
 
Din fericire pentru britanici, Imperiul Otoman era şubred la acea dată, iar guvernatorii otomani erau dispreţuiţi şi urâţi la scenă deschisă de populaţia din Orientul Mijlociu. Pe baza resentimentelor populaţiei arabe la adresa conducătorilor turci, pe data de 5 iunie 1916, o revoltă arabă de proporţii a izbucnit în regiunea Hejaz din Peninsula Arabă.
 
Revolta a avut un succes iniţial, soldându-se cu capturarea oraşului sfânt Mecca, urmat de Jidda şi Taif, dar arabii nu au putut cuceri şi distruge linia ferată şi şoselele care ajungeau în regiune, iar turcii au putut astfel să trimită trupe şi întăriri. Aşadar revolta arabilor şi-a pierdut mult din intensitate, iar în luna octombrie a anului 1916 serviciile secrete britanice l-au trimis pe ofiţerul Ronald Storrs să examineze, şi dacă este posibil să exploateze în profit britanic revoltele arabilor. Storrs era acompaniat de T.E. Lawrence. Legenda lui Lawrence al Arabiei începea să prindă contur...
 
Emirul de poveste
 
Dintre toţi bărbaţii pe care i-am întâlnit, Al Auruns (numele lui Lawrence în arabă), a fost cel mai remarcabil prinţ al războiului” – Un şeic arab care a luptat alături de Lawrence
 
Lawrence a primit misiunea de a-l contacta pe Emirul Faisal, ale cărui triburi se pergăteau să asedieze Medina, celălalt oraş sfânt al Islamului. Faisal era un lider carismatic şi eficient. Fiu al Sharif-ului Hussein, conducător al întregului Hejaz, Faisal era un lider vizionar care căuta orice alianţă care ar fi dus la eliberarea arabilor de sub dominaţia otomană.
 
Iubitor al culturii şi obiceiurilor arabe, îmbrăcat permanent în constumaţie tradiţională şi excelent vorbitor al arabei, Lawrence s-a împrietenit rapid cu Emirul Faisal. Războinicii emirului erau luptători extraordinar de viteji, dar le lipsea cu desăvârşire disciplina şi coordonarea. Lawrence a înţeles rapid că trupele prietenului şi aliatului său arab nu aveau nicio şansă să cucerească Medina, dar angajamentul şi fanatismul lor războinic putea fi folosit excelent dacă era canalizat acolo unde trebuie.
 
El credea că în timp ce turcii controlau calea ferată care aproviziona Median, oamenii lui Faisal aveau şanse maxime să stârnească un război de gherilă la nord de linia frontului.
 
Planul a funcţionat, doar că Lawrence a căzut prizonier turcilor, iar episodul captivităţii a fost cu siguranţă cel mai dramatic şi tensionat din viaţa sa. A fost aşadar închis fiind bătut şi violat de către guvernatorul turc din Deraa, un „pederast feroce”, în cuvintele lui Lawrence. După evadarea din captivitatea turcă, Lawrence a fost zguduit şi şocat de experienţele avute. „Mi-am pierdut singura bogăţie pe care un om o poate avea în această lume, integritatea sa trupească”, după cum avea să scrie în memoriile sale.
 
Coloană de cămile în deşert    
 
Întors pe front, Lawrence şi-a canalizat toată energia în lupta contra Imperiului Otoman, cel mai puternic aliat al Germaniei aflată în război cu Marea Britanie.
 
Atunci, eroul deşertului a dat dovadă de bravură remarcabilă, fiind rănit de numeroase schije şi gloanţe în timpul campaniilor sale. A reuşit printre altele capturarea portului Akaba în luna iulie a anului 1917, după ce şi-a condus trupele arabe în deşert pentru a-i distrage pe turci de la invazia britanică a Siriei şi Palestinei.
 
În ianuarie 1918, Al Auruns, cum îl numeau prietenii săi arabi, a condus un atac asupra trupelor turceşti din Tafila, care s-a soldat cu decimarea unui întreg batalion otoman. Emirul Faisal a intrat triumfător în Damasc, iar Lawrence a primit cele mai importante decoraţii ale Imperiului Britanic de la acea vreme. La sfârşitul aceluiaşi ani, turcii s-au văzut nevoiţi să semneze un armistiţiu în termeni deloc favorabili lor.
 
Călăreţi arabi în echipament tradiţional    
 
Lawrence era însă fericit că obţinuse respectul şi aprecierea arabilor, oameni pe care-i admirase atât de mult şi care erau în mare parte liberi şi datorită eforturilor sale. Trăise printre ei pe toată perioada luptelor cu otomanii. Trăise viaţa unui păstor războinic beduin, străduindu-se mai mult decât ceilalţi. Mânca deseori ce găsea, fapt care l-a îmbolnăvit de stomac în mai multe rânduri, dar astfel a câştigat respectul unor oameni aspri, precum războinicii arabi ai deşerturilor, care cu greu pot fi impresionaţi de ceva.
 
Când moartea salvează vieţi
 
Istoricii au dezbătut mulţi ani importanţa campaniilor lui Lawrence în Orientul Mijlociu. Înainte se sosirea sa în regiune, operaţiunile militare britanice băteau pasul pe loc. După întâlnirea sa cu Emirul Faisal situaţia s-a îmbunătăţit considerabil pentru trupele britanice. T. E. Lawrence a fost singurul ofiţer britanic care a reuşit să se împrietenească cu căpeteniile de trib arabe.
 
În timpul bătăliei de la Deraa, trupele sale numărau doar 3.000 de războinici arabi, dar sub îndrumarea sa au reuşit să înfrângă o armată de peste 50.000 soldaţi turci.
 
Lawrence a mers alături de delegaţia arabă la Conferinţa de Pace de la Versailles, unde aşteptau mult răvnita răsplată din partea Aliaţilor, anume independenţa totală a tuturor triburilor arabe. În loc de asta, britanicii şi francezii au decis împărţirea lumii arabe în propriile sfere de influenţe, francezii mergând până într-atât încât l-au expulzat pe Faisal din Damasc.
 
T.E. Lawrence în anul 1918    
 
La sfârşitul Conferinţei din Versailles, cu toate că era în culmea gloriei, iar presa îi descoperea povestea incredibilă, Lawrence şi-a dat demisia dezgustat până peste poate de felul în care fuseseră trataţi arabii.
 
S-a retras pentru a-şi termina lucrarea, dar ăn anul 1922, s-a înscris în Royal Air Force sub numele de J. M. Ross, într-o încercare de a scăpa de celebritate şi dorind să fie liber în zbor, precum păsările. Cum sănătatea sa era şubrezită de anii petrecuţi în deşert, adevărata sa identitate a fost descoperită de presă, Lawrence a plecat din RAF, pentru a se înscrie Royal Tank Corps, de data asta sub numele fals de T. E. Shaw.
 
Nu i-a plăcut deloc viaţa de tanchist, aşa că s-a întors din nou în aviaţie în anul 1925. Între anii 1927-1929 a făcut serviciul militar în India, după care s-a întors în Marea Britanie unde a mai activat în RAF până în anul 1935.
 
La şapte luni după lăsarea sa la vatră, Lawrence şi-a descoperit o nouă pasiune: condusul motocicletelor. Pe perioada ultimilor 12 ani de viaţă, prinţul deşerturilor avea cele mai puternice motociclete din regat. Erau şapte motociclete construite special pentru el de către George Brough. Pe cea mai puternică dintre acestea, a condus-o în ziua fatidică de 13 mai 1935.
 
Motocicleta marca Brough Superior care a aparţinut lui T. E. Lawrence    
 
Pe când îşi conducea motocicleta cu viteza de 90 kilometri pe oră, în faţa au apărut brusc doi copii. Pentru a-i salva, Lawrence al Arabiei a ales să-i evite şi să facă un accident ăn care să moară doar el. Acul vieţii sale s-a oprit la vârsta de 45 ani.
 
În urma lui au rămas numeroase regrete şi legenda adevărată care a fost transpusă în numeroase pelicule. Cea mai importantă dintre ele este ecranizarea din anul 1963, sub regia lui David Lean şi avândul în rolul principal pe actorul Peter O’Toole.

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI