Prima pagină Cultura

Cei ce dansează cu şerpii

Nicu Pârlog 10.11.2013 | ● Vizualizări: 3463
Îmblânzitori de şerpi în timpul unui spectacol stradal     + zoom
Galerie foto (7)

Alături de elefanţii domesticiţi, procesiunile religioase originale şi vânătoarea de tigri, îmblânzitorii de şerpi au fost timp de milenii unele dintre simbolurile definitorii pentru cultura şi civilizaţia indiană. La început de mileniu trei, tagma celor ce cunosc tainele celor mai periculoase vietăţi ale vechii Indii este pe cale a dispare sub ochii noştri. Se pare că oamenii care îşi câştigă existenţa din spectacolele stradale cu şerpi, duc o bătălie deja pierdută cu legile tot mai dure de protecţie a Naturii, precum şi cu explozia fără precedent a unor forme alternative de distracţie precum Internetul şi televiziunile prin cablu.

 
Ophiolatria – bizarul cult al şerpilor
 


Sherman şi Madge Minton, doi experţi herpetologi de talie mondială, notează în valoroasa lor lucrare intitulată „Venomous Reptiles” că venerarea şerpilor, sau ophiolatria, cum i se spune în limbaj specializat, este o practică religioasă ale cărei urme se pierd în preistoria Indiei Dravidiene, cu mult înainte de invazia triburilor ariene în subcontinentul indian.
 
Alţi cercetători fac o paralelă deloc forţată între cultul fertilităţii masculine, în speţă cultul falic, care era practicat în India cu peste 5.000 ani înainte de Hristos. Cu toate acestea, deşi legăturile dintre simbolismul şarpelui şi cel falic sunt întâlnite în aproape toate religiile, în fabuloasele mitologii şi religii hinduiste şerpii aveau o importanţă mult mai complexă.
 
Cobră în timpul spectacolului    
 
Aici, în ţara răvăşită de ploi musonice devastatoare şi de perioade de secetă cumplită, şerpii au fost văzuţi din cele mai vechi timpuri drept vieţuitoarele care erau responsabile pentru aceste extreme ale climei regionale. Când venea musonul, şerpii îşi părăseau vizuinile subpământene şi se urcau în locuri înalte, în copaci şi pe clădiri pentru a scăpa de ape. Însă acolo dădeau peste oamenii care îşi căutau de asemenea refugiul.
 
Zeităţile Nagas luau cel mai adesea înfăţişarea unor cobre    
 
Cum multe specii de şerpi erau veninoase, sosirea fiecărui sezon musonic era marcată de numeroase decese din rândul oamenilor. Astfel, cultul şerpilor a dobândit o dimensiune redutabilă. Apariţia reptilelor în perioada inundaţiilor, urmată de fertilitatea adusă de ape pentru terenurile agricole, situaţie suprapusă cu decesele inevitabile priduse de muşcături, a dus la apariţia şi consolidarea cultului aşa numiţilor Nagas, zeităţi ale apelor cu trup de şarpe.
 
Hinduismul i-a personificat pe aceşti Nagas cu înfăţişare de şerpi cobra, iar zeul Şiva, cel mai vechi dintre zeităţile trinităţii hinduse este considerat şi zeu peste toţi şerpii şi Nagaşii. Zeu Vişnu se odihneşte deseori pe trupul încolăcit al lui Naga Shesha cobra cu o mie de capete, pe care Brahma a numit-o stăpân al tuturor reptilelor. Chiar şi în budism există multe legende cu privire la rostul şi faptele zeităţilor şarpe.
 
Chiar şi astăzi în India se crede că fiecare cobră sau alt şarpe posedă o părticică din spiritul lui Naga Shesha, iar mulţi dintre descendenţii de azi ai familiilor princiare indiene susţin că strămoşii lor vin din negurile timpului, din vremurile când oamenii erau puri şi obţineau binecuvântarea Nagaşilor care vegheau asupra lor.
 
Urmaşii preoţilor şerpilor
 
În mod tradiţional, familiile îmblânzitorilor de şerpi descindeau din preoţii cultului Nagaşilor care rătăceau din sat în sat în timp ce ofereau spectacole publice. Proba şarpelui era una deosebit de dură. Asta deoarece, în mod tradiţional, nu se smulgeau colţii veninoşi ai reptilelor, cum se întâmplă astăzi în majoritatea cazurilor, dresorii trebuind să fie cu adevărat talentaţi şi dedicaţi tehnicilor de lucru cu şerpii.
 
Odată ce un astfel de îmblânzilor a cucerit încrderea oamenilor, mulţimile cred că acesta se bucură de biencuvântarea şi protecţia zeităţilor Nagas. În mod obişnuit, îmblânzitorii de şerpi erau chemaţi şi pentru a captura şi muta din casele sătenilor şerpii veninoşi care se aciuiseră acolo, şi care prezentau un real pericol.
 
Practica îmblânzirii şerpilor nu este deloc scutită de riscuri pentru oameni    
 
Echipamenul unui om din tagma aparte a celor care trăiesc literalmente pe spinarea şerpilor constă  aşa numit-ul Bheen, sau fluierul tipic din care acesta cântă, coşul pentru şerpi şi bineînţeles, şerpii.
 
Cei mai căutaţi sunt cei din speciile de cobre, apreciaţi pe baza importanţei lor religioase şi efectului vizual. Cobrele sunt fără îndoială periculoase, au reflexe incredibil de iuţi, au o talie relativ mare pentru un şarpe veninos şi prezintă o siluetă inconfundabilă datorită mantalei lor caracteristice pe care o expun atunci când se simt intimidate şi vor să-şi alunge duşmanii.
 
Fluierul Bheen este un instrument muzical compus de fapt din două fluiere unite unul de celălalt cu fâşii de bambus şi lipite cu ceară de albine de o un mic vas circular care permite sunetele nazale şi stridente, atât de apreciate de mulţimile de curioşi. Melodiile sunt monotone dar ascuţite în stilul muzical indian. Cu toate acestea, îmblânzitorul cântă strict pentru el şi pentru mulţime. Toţi şerpii din lume sunt prin definiţie surzi.
 
Bătăile în capacul coşului au scopul de a alerta cobra iar apariţia bruscă a Bheen-ului o face să creadă pe cobră că acesta este asversarul, prin urmare nu-l scapă din ochi, se ridică şi-l urmăreşte în funcţie de mişcările şi gesturile omului. De aici apare pentru privitori aparenţa unui dans al reptilei înfuriate.
 
Cobra este cel mai căutat şarpe indian de către îmblânzitori    
 
Când omul vede totuşi că şarpele şi-a pierdut interesul, nu face decât să-l atingă sau să-l ameninţe cu instrumentul muzical, pentru ca actorul cu solzi şi venin să mai aibă câteva ieşiri agresive, necesare pentru menţinerea nivelului de adrenalină al privitorilor.
 
Rareori, doar bătrânii îmblânzitori mai fac astăzi spectacole stradale în care să folosească cobre cu colţii intacţi. Majoritatea retează scurt dinţii străbătuţi de canalele pe unde se scurge veninul. Alţii, lipsiţi de experienţă şi de umanitate, taie nu doar colţii dar smulg şi glandele cu venin, fapt care duce de cele mai multe ori la o hemoragie masivă urmată de moartea animalului nevinovat. Unii îmblânzitori preferă să lase dinţii cobrei, dar în ziua premergătoare spectacolului cos pur şi simplu gura şarpelui...
 
În oraşele mari ale Indiei, unde competiţia dintre îmblânzitori este acerbă, unii dintre aceştia oferă şi numere extra pentru privitori. Adică orgnizează în plin maidan al Indiei lupte dintre cobre şi manguste, inamicii naturali ai şerpilor. Evident, mangustele câştigă de fiecare dată.
 
Când documentarele cu animale distrug o tradiţie milenară
 
Astăzi, tagma îmblânzilorilor de şerpi o duce foarte greu în India natală. Mulţi dintre ei sunt în vârstă şi se ocupă de asta de când erau copii. Altceva nu ştiu să mai facă. Nu se pot întreţine din surse de venituri alternative. Oamenii îşi văd ocupaţia periclitată şi de noile măsuri ale legislaţiei indiene cu privire la protecţia naturii şi a animalelor.
 
În plus, au primit în ultimii ani o puternică şi neaşteptată lovitură şi din partea documentarelor TV despre animale sălbatice.
După ce oamenii văd atâtea documentare cu şerpi la televizor, încep să-şi piartă frica şi curiozitatea faţă de aceste reptile. Dacă lucrurile continuă în direcţia asta, atunci mă văd nevoit să nu-mi mai învăţ fii să umble cu şerpi, căci vor muri de foame când vor fi mari”, declară Pitam Nath, un îmblânzitor tradiţional din satul Morban aflat în apropierea capitalei Delhi, citat de revista National Geographic.
 
Şarpele urmăreşte atent mişcările instumentului muzical Bheem    
 
De aceeaşi părere este şi Suresh Sharma, un herpetolog din statul indian Punjab care menţionează o întreagă colonie de îmblânzitori de şerpi care s-a reprofilat în colectare de metale, reziduuri plastice şi curăţatul covoarelor pentru că au ajuns să câştige mai bine din aceste ocupaţii decât din spectacolele stradale.
 
Dr. Sharma mai declară printre altele că în epoca televiziunii, chiar şi oamenii din satele sărace au ajuns să fie sceptici cu privire la spectacolele cu şerpi, despre care credeau în mod normal că au o aură mistică şi sunt chiar înfluenţate de divinităţi.
„Oamenii au învăţat multe despee biologia şi obicieurile şerpilor prin intermediul documentarelor, aşa că nu mai pot fi păcăliţi de trucurile îmblânzitorilor. Acum oamenii ştiu că şerpii nu sunt atât de răi şi agresivi cum le spuneau îmblânzitorii, şi nu trebuie să intre în panică oridecâte ori văd o cobră”, continuă Dr. Sharma.
 
Chiar şi un îmblânzitor vârstnic şi susţinător înveterat al spectacolelor cu şerpi, cum este Ram Nath se vede nevoit să accepte apusul acestei ocupaţii.
 
Bătrân îmblânzitor de şerpi din Delhi    
 
Ram Nath declară că în urmă cu zece ani, în satul Rajpura, situat la 50 kilometri vest de Delhi, erau aproximativ 200 de familii ale îmblânzitorilor de şerpi. Astăzi există doar 20 de familii care se mai ocupă cu aşa ceva. Numai timpul va arăta dacă populaţiile de şerpi din India vor creşte odată cu dispariţia acestei tradiţii, sau vor avea de suferit mai mult de pe urma creşterii populaţiei umane şi implicit a presiunii antropice.
 
Oricum ar fi, se pare că şerpii Indiei au astăzi nevoie de ajutorul urgent al zeităţilor Nagas din vechime, care veghează peste destinul acestor animale încă neînţelese de oameni.
 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI