Prima pagină Cultura

Obiceiuri sexuale controversate în Antichitate

Roxana Ruscior | 02.13.2014 | ● Vizualizări: 72231

Incestul, homosexualitatea, pedofilia şi orgiile sexuale sunt practici controversate în societatea modernă, unele din ele fiind chiar interzise prin lege – de exemplu incestul şi pedofilia. Cu mii de ani în urmă însă, aceste obiceiuri erotice erau considerate ceva firesc, iar cei care le-ar fi respins ar fi fost priviţi cu reticenţă sau dispreţ, aşa cum sunt priviţi astăzi cei care le practică.

Obţinerea puterii prin incest

Incestul, adică relaţiile intime între rudele de gradul I, este acum interzis prin lege, dar în trecut a fost o practică larg răspândită, în special în familiile regale. Ca exemple avem Egiptul antic, Peru din timpul imperiului Inca, dar şi, în anumite perioade, Thailanda, Mexic şi Africa Centrală. Să nu uităm că acest fenomen este menţionat chiar şi în Biblie, în povestea lui Lot, care „se uneşte” cu fiicele sale.

În timp, relaţiile intime în cadrul familiei au fost permise doar între veri, observându-se evidente probleme de sănătate în cazul copiilor născuţi din părinţi înrudiţi. Cel mai cunoscut exemplu de acest fel este probabil regele Carol al II-lea al Spaniei, ultimul reprezentant al dinastiei de Habsburg, care a murit în 1700. El avea un handicap clar, nu a putut vorbi până la 4 ani şi nici merge până la vârsta de 8 ani.



Dincolo de problema morală care apare, este evident riscul legat de sănătatea urmaşilor. Cei care moştenesc de la părinţi gene prea asemănătoare (cum ar fi de la frate şi soră) au un risc mult mai mare de a primi o genă defectă recesivă.

În trecut însă, nimeni nu ştia de existenţa acestui risc, iar incestul părea o soluţie la îndemână de a păstra unitatea unui trib sau puterea în cadrul unei familii.

Astfel, în Egiptul antic incestul era datoria şi privilegiul familiei regale. Totul a pornit de la mitologia egipteană, în care zeii se căsătoreau cu surorile lor. Cel mai bun exemplu este al lui Osiris, care a avut un copil cu sora lui, Isis. Acest copil se numea Horus şi, sub înfăţisărea unui şoim, a devenit simbolul şi protectorul faraonului.

Urmând exemplu zeilor, faraonul era obligat să se însoare cu sora lui, aceasta fiind singura cale prin care era considerat un stăpân legitim. Averea şi puterea rămâneau în familie. În societatea egipteană, dreptul la tron era transmis fiicei mai în vârstă, deşi, de regulă, femeile nu ajungeau niciodată faraon, fiind doar regine, supuse soţului şi fratelui lor.

Celebra Cleopatra, cunoscută pentru relaţiile ei amoroase cu Iulius Cezar şi cu Marc Antoniu, a fost obligată prin tradiţie să se căsătorească mai întâi cu fraţii ei, Ptomeleu al XIII-lea şi apoi Ptolemeu al XIV-lea.

Părinţii Cleopatrei au fost tot frate şi soră, la fel şi părinţii lui Tutankhamon. Pentru că mumia faraonului adolescent a fost descoperită, cu ajutorul testelor ADN au fost identificaţi şi bunicii şi părinţii săi. La rândul său, când avea doar 10 ani, el s-a căsătorit cu sora lui, Ankhesenpaaten.

Numeroasele generaţii de relaţii incestuoase şi-au spus cuvântul. Egiptologii care i-au cercetat mumia au observat că Tutankhamon fusese un copil foarte bolnăvicios, suferise de malarie, avea probabil oasele foarte fragile şi era nevoit să umble într-un baston.

Sora lui a pierdut două sarcini, copiii născându-se morţi, probabil tot din cauza acestor probleme provocate de legături în cadrul aceleiaşi familii.

De cele mai multe ori, cred istoricii, în cazul acestor căsătorii incestuoase nu se punea problema iubirii romantice sau a atracţiei sexuale dintre cei doi. Unirea era decisă în scopuri politice, religioase sau pentru a respecta o tradiţie.

 

„Iubire platonică” şi pedofilie în Grecia antică

Nu acelaşi lucru se poate spune despre relaţiile homosexuale din Grecia antică. Vorbim în special de perioada înfloritoare a acestei civilizaţii antice, de epoca lui Platon, când bărbaţii nu ezitau să-şi manifeste, chiar şi în public, pasiunea pentru „băieţi”.

Acest obicei li s-a părut revoltător romanilor, când au făcut din Grecia parte a marelui lor imperiu. Ei foloseau ca termen, pentru homosexualitate, sintagma „obiceiul grecesc” şi credeau că aceste practici s-au născut din cauza interesului deosebit al grecilor pentru sport, pentru atleţi, aceştia apărând întotdeauna complet goi.

Legendele greceşti sunt pline de poveşti de dragoste între bărbaţi. Nici zeii nu erau scutiţi de asemenea pasiuni, ei răpind deseori, pe lângă fecioare frumoase, şi băieţi atrăgători, cum era Ganymede. Interpretabilă este şi prietenia dintre eroii războiului troian Ahile şi Patrocle, deşi Homer nu i-a prezentat ca întreţinând relaţii intime.

Au existat touşi şi legi menite să pedepsească homosexualitatea, în special în Sparta, dar şi la Atena, unde sclavii numiţi ”pedagogi” aveau ca misiune, printre altele, să-i apare pe băieţi de avansuri nedorite.

Atitudinea faţă de homosexualitate în societatea grecească a cunoscut numeroase schimbări. La un moment dat, acest tip de relaţie era considerat similar iubirii platonice, spirituale, fără conotaţii sexuale, prin urmare superioară dragostei care poate exista între un bărbat şi o femeie. Cu toate acestea, unele texte ale lui Solon, Eschil sau Teocrit vorbesc mai mult despre o iubire senzuală între bărbaţi, departe de una pură şi spirituală.

Legăturile homosexuale implicau de obicei bărbaţi mai în vărstă şi adolescenţi. De aici vine şi termenul pederast  - de la paiderastia - care înseamnă iubire pentru băieţi.

Bărbatul mai în vărstă  (erastes), trebuia să-i asigure băiatului (eromenos) educaţia, să-l protejeze, să-i arate afecţiune şi să fieun adevărat model pentru acesta. Exista deci un adevărat cod social, iar relaţia se forma după o îndelungată perioadă de curtare a băiatului, care dorea să fie sigur de sentimentele sincere ale adultului.

Legătura începea de regulă când băiatul avea 12 ani şi continua până când acesta era considerat bărbat, adică atunci când îi creştea barba şi părul pe corp.

Relaţiile homosexuale între adulţi erau blamate, pentru că, potrivit acestui cod social, persoana pasivă trebuia să fie un tânăr, iar adultul care îşi asuma acest rol era dispreţuit.

 

Libertinaj fără limite pentru „cetăţenii Romei”

În Grecia antică, rolul femeii se reducea la acela de a face copii şi de a asigura astfel urmaşi pentru soţul ei. La fel era privită femeia şi în societatea romană. Ea trebuia să respecte pudicitia, un complex de valori morale care făceau apel la modestie, castitate şi dragostea pentru un singur bărbat.

Doar cele din familiie bogate primeau o educaţie, dar chiar şi acestea trebuiau să fie supuse tatălui şi apoi soţului lor şi să îşi limiteze viaţa socială la creşterea şi educarea copiilor.

Bărbaţii aveau mai multă libertate. Ei puteau întreţine relaţii sexuale în afara căsătoriei, satisfăcându-si aceste dorinţe cu prostituate, sclavi sau sclave. Oricine putera agresa sexual un sclav sau o sclavă, aceştia fiind consideraţi bunuri, nu persoane şi atâta timp cât stăpânul nu făcea plângere pentru daune, sclavii lui nu aveau niciun drept, nici măcar asupra propriului corp.

Prostituţia era legală, existau bordeluri, dar femeile care lucrau aici, chiar dacă erau libere, nu sclave, îşi pierdeau statutul social, devenind infamis. În această categorie rău famată mai erau incluşi actorii, gladiatorii şi dansatorii, adică persoanele care îşi câştigau existenţa distrându-i pe cetăţenii Romei.

Chiar dacă se refugiau des în aventuri extraconjugale, bărbaţii Romei nu păreau să fie pudici nici acasă. Pereţii dormitoarelor din vechile case romane sunt pline de fresce care arată scene explicite de sex, de-a dreptul pornografice.

Relaţiile homosexuale are acceptate doar cu bărbaţi de statut social inferior. Şi în acest caz, la fel ca în Grecia antică, partenerul care era pasiv devenea demn de dispreţ, fiind considerat efeminat, în timp ce bărbatul care avea rolul activ nu era criticat în vrreun fel. Prostituţia masculină a fost interzisă abia în secolul al III-lea e.n., iar 100 de ani mai târziu această practică era pedepsită cu moartea.

În Pompei şi Herculaneum existau aşa-numitele cluburi private pentru sex. Ele erau de fapt încăperi separate din vile mai mari, deţinute de obicei de persoane foarte bogate şi respectabile.

Aceste camere erau decorate asemeni unui bordel, cu fresce pornografice şi aveau intrare separată de restul casei, astfel încât vizitatorii să nu-i deranjeze pe stăpânii vilei. La aceste petreceri erotice luau parte persoane publice, dar şi prostituate.

 

Surse: National Geographic, Scientific American, Daily Mail,  The Guardian, Huffington Post