Prima pagină Cultura

Comunităţile Amish – între legende urbane şi adevăr

Nicu Pârlog | 04.11.2014 | ● Vizualizări: 19227
O căruţă a credincioşilor Amish     Sursa foto: Shutterstock + zoom
Galerie foto (6)

Greu de găsit chiar şi în zilele noastre o comunitate religioasă mai controversată şi mai învăluită în mister şi prejudecăţi decât celebrii Amish, grupaţi în unele dintre cele mai puţin cunoscute culte creştine din lume. Par rupţi de lume şi bizari, aidoma membrilor unei secte care a întors definitiv şi irevocabil spatele ştiinţei, tehnologiei şi realităţilor lumii moderne. Au fost şi sunt încă subiect al glumelor de diverse facturi, precum şi al tuturor învinuirilor posibile. Evident, la o simplă investigare, credincioşii Amish ne apar ca nişte oameni perfect normali, ba chiar inofesivi şi pacifişti în ciuda obiceiurilor şi principiilor lor pe care suntem tentaţi să le numim extremiste.

 
Anabaptişti de modă nouă
 


 
Credincioşii Amish din Statele Unite sunt grupaţi astăzi într-o sectă religioasă care descinde direct din primii anabaptişti din Europa secolului şaisprezece. Aceşti anabaptişi creştini au pus sub semnul întrebării reformele lui Martin Luther în timpul Reformei Protestante, respingând pe această cale botezul copiilor în favoarea rebotezării acestora la maturitate.
 
Anabaptiştii militau şi pentru separaţia dintre stat şi biserică, o măsură de neimaginat în secolul şaisprezece. Mai târziu, anabaptiştii au fost numiţi menoniţi după conducătorul anabaptist de origine olandeză Menno Simons (1496-1561). Tot în acele vremuri, un mare grup de credincioşi anabaptişti a fugit în Elveţia şi în alte zone cât mai îndepărtate ale Europei Occidentale, pentru a scăpa astfel de persecuţiile religioase la care erau supuşi. Alte denominaţiuni anabaptiste s-au dovedit a fi mennoniţii şi hutteriţii.
 
Comunitatea Amish a apărut în urma unei schisme din sânul mennoniţilor elveţieni, eveniment petrecut în anul 1693, când liderul mennonit Jakob Amman şi adepţii săi fideli au adoptat şi dus la extrem practica izolării sociale a oricărui membru care nu trăia după obiceiurile grupării, condamnând pe de altă parte restul credincioşilor mennoniţi pentru neaplicarea acestei măsuri în sânul propriilor comunităţi. Credincioşii Amish s-au răspândit din acel moment în Elveţia, Alsacia, Germania, Rusia şi Olanda, cu specificaţia că în prezent nu mai există niciun Amish în Europa.
 
O gospodărie tipică Amish    
 
Toţi au migrat şi s-au stabilit definitiv în Statele Unite în decursul secolelor 18, 19 şi 20. Cei rămaşi în Europa au fost asimilaţi treptaţi în alte secte mennonite. Emigraţia lor în America de Nord a început odată cu secolul 18, motivată în special de persecuţiile religioase şi de obligativitatea serviciului militar. Primii emigranţi s-au stabilit pe teritoriul statului Pennsylvania, unde există şi astăzi o mare comunitate. În anul 1850 a sosit momentul ca Amish-ii să se confrunte cu prima schisma din propria loc sectă.
 
Momentul a fost unul crucial, căci aceşti oameni s-au despărţit în două mari ordine, unul autointitulat „vechi” care a rămas fidel tuturor perceptelor iniţiale, şi altul „nou” care acceptă în linii mari schimbările sociale şi inovaţiile tehnologiei şi ştiinţei, dar păstrează o parte din tradiţii.
În prezent, există circa 280.000 de credincioşi ai ordinului vechi, care trăiesc în peste 200 de mici aşezări situate atât în S.U.A. cât şi în Canada. Cele mai mari comunităţi sunt în Pennsylvania, Ohio, Indiana, Iowa, Illinois şi Kansas.
 
 
Credinţe şi credinţă
 
 
Precum orice altă denominaţiune protestantă tradiţională, credincioşii Amish consideră că Biblia este singura autoritate religioasă pe care trebuie să o urmeze, cu toate că în multe case Amish, tronează la loc de cinste câte un exemplar din cartea Martyr’s Mirror, o lucrare despre istoria cultului precum şi despre venerarea memoriei credincioşilor Amish, mennoniţi şi anabaptişti ucişi pentru propriile convingeri religioase.
 
Aşa numit-ul The Budget, care apare neîntrerupt din anul 1890 este un jurnal cu acoperire naţională scris pentru informarea comunităţilor. Credinţele lor religioase coincid în general cu cele ale mennoniţilor. Ei cred bunăoară în importanţa capitală a studiului individual al Bibliei, precum şi în menţinerea unei vieţi lipsită de păcate imediat după momentul botezului. Conform propriilor afirmaţii, credincioşii Amish se deosebesc de ceilalţi mennoniţi prin importanţa pe care o conferă unor valori precum umilinţa, familia, comunitatea şi mai ales izolarea faţă de lumea înconjurătoare.
 
Aratul d eprimăvară la Amish    Sursa foto: Shutterstock
 
Două mari concepte pentru înţelegera practicilor Amish sunt reprezentate de repulsia lor faţă de Hochmut  (concept care cuprinde noţiunile de mîndrie, aroganţă şi laudă) şi marea preţuire pe care o au faţă de Demut (umilinţă) şi Gelassenheit (calmul, placiditatea, neimplicarea). Atitudinile definesc reticenţa acestor oameni faţă de spiritul de competiţie, afirmare socială şi auto preţuire. Dorinţa de a se supune voinţei lui Dumenzeu este exprimată prin normele grupului şi provoacă un contrast strident cu individualismul glorificat şi preţuit de cultura americană.
 
Tineri Amish    Sursa foto: Shutterstock
 
Precum în toate celelalte comunităţi mennonite, Amish-ii sărbătoresc de două ori pe an Sfânta Comuniune şi practică spălatul picioarelor credincioşilor înainte de slujbe. Noii membri ai comunităţilor sunt botezaţi şi primiţi în sânul acestora odată ce aceştia împlinesc 17-20 ani. Serviciul religios are loc în limbile germană şi olandeză de Pennsylvania (un amestec de germană clasică cu diverse dialecte germane şi engleze, care în ciuda numelui nu prezintă elemente de olandeză).
 
Slujbele religioase au loc prin rotaţie în casele şi hambarele tuturor familiilor. Un vagon mare asigurat cu bănci şi mese este tractat deseori pe proprietatea familie căreia i-a revenit rolul de gazdă pentru slujbă
Folosirea oricărui insturment muzical este strict interzisă în biserici, instrumentele fiind considerate „lumeşti”, deci „păcătoase”...
 
 
Fuga de curent electric
 
 
Cu toate acestea, credincioşii cântă deseori din gură în timp ce sunt la slujbe, muncesc, se joacă sau stau în casă. Ausband, imnul Amish se aude deseori, iar cântatul în grup este întotdeauna la unison, fără să se acorde vreo atenţie armoniei şi armonizării vocale. Copii Amish merg la şcoli conduse de propriile comunităţi, după care pot urma o şcoală până la echivalentul clasei a opta de la noi, această cerinţă fiind acceptată de către Curtea Supremă a SUA în anul 1972.
 
Orele de şcoală se ţin în limba engleză şi au ca obiect doar învăţarea citirii, scrierii şi matematici, alături de istoria Amish şi de deprinderea câtorva noţiuni de agricultură şi lucru manual. Rumspringa sau „alergarea în cerc” este termenul generalist folosit de credincioşi pentru a defini perioada adolescenţei. Perioadă dedicată găsirii unei perechi, Rumspringa se constituie într-un răstimp în care strictele reguli sociale sunt puţin îmblânzite. La sfârşitul „alergării în cerc”, tinerii trebuie să-şi găsească deja o viitoare soţie şi să fie botezaţi.
 
Un grup de credincioşi Amish pentru prima dată pe o plajă     Sursa foto: Shutterstock
 
Totuşi în concordanţă cu doctrina anabaptistă, această alegere trebuie să fie una liberă şi personală. Cum nu toţi tinerii sunt făcuţi pentru un astfel de stil de viaţă, unii aleg să părăsească biserica şi comunitatea pentru totdeauna alegând astfel un trai în societatea normală americană. Dacă un tânăr născut Amish îşi părăseşte comunitatea pentru o altă biserică mennonită, membri rămaşi spun despre el că „s-a tuns singur”, cât despre cei care pleacă în lumea largă, Amish-ii au o altă expresie, „s-a englezit şi ăsta”...
 
Unele comunităţi îi vor izola definitiv pe cei care au ales să plece, chiar dacă aceia au plecat spre alte congregaţii Amish. Altele nu mai susţin această tradişie alegînd să păstreze legăturile cu cei care au părăsit comunitatea. Viaţa zilnică este guvernată de codul nescris al Ordnung-ului, o culegere de credinţe anabaptiste de la sfîşitul secolului 16, căruia i-au fost adăugate pe parcurs noi capitole 
 
O altă caracteristică bizară a acestor oameni vizează evitarea cu orice preţ a electricităţii şi folosirii în vreun scop a curentului electric. Amish-ii se tem că de la electricitate încep toate tentaţiile, căci electricitatea este conexiunea cu societatea exterioară. Electricitatea ar fi deci răul care duce la destrămarea familiilor şi comunităţilor. Există totuşi mici excepţii excepţii de la această dogmă, cu precădere atunci când credincioşii se duc să-şi vândă produsele agricole, iar autorităţile americane îi obligă să-şi echipeze căruţele cu semnalizatoare şi faruri electrice. Iluminatul se face exclusiv cu gaz, petrol sau grăsimi vegetale şi animale.
 
Membrii ordinului „nou” au totuşi dreptul de a folosi electricitatea, automobilele şi telefoanele. Restul nu au voie nici măcar să vorbească despre aşa ceva. Ieşiţi în lume, Amish-ii sunt uşor de recunoscut datorită vestimentaţiei lor terne, făcută în casă şi care imită hainele ţăranilor europeni din secolul 17. Hainele lor reflectă încă o dată rezistenţa la schimbările istorice şi sociale ale omenirii. Sunt acceptate doar nuanţele închise şi triste, fiind intezise haine de culori strălucitoare sau roşii. Bărbaţii sunt obligaţi să poarte bărbi imediat ce s-au însurat, le este interzis să mustăţi.
 
O familie Amish la cumpărături    
 
Fetele şi femeile poartă bonete caracteristice şi rochii lungim până la pământ indiferent de cât de cald este afară. Niciodată nu se tund şi nu au voie să poarte niciun fel de bijuterii. De machiaj sau parfumuri nici nu încape vorba...
Cu toate acestea, credincioşii acestui cult nu trăiesc în izolare socială completă. Deseori merg în oraşe pentru cumpărături  folosind în acest scop doar căruţele şi bicicletele.
 
Sunt agricultori şi fermieri excelenţi, şi mai toate comunităţile lor se întreţin singure. Sunt de asemeni meşteşugari renumiţi, produsele lor fiind foarte căutate pentru calitatea lor.
La fel, fructele, legumele, cerealele, laptele şi ouăle vândute de ei sunt produse ecologice prin definiţie, deoarece aceşti oameni nu folosesc niciun fel de îngrăşăminte chimice.
 
În mod bizar, acceptă fotografierea caselor şi fermelor lor, dar se feresc să fie fotografiaţi personal deoarece se tem că astfel încalcă cea de-a doua poruncă din decalogul lui Moise.
Din acelaşi motiv, chiar şi păpuşile nu care se joacă fetiţele lor nu au chip şi trăsături faciale...
 
Amish-ii nu se implică în politicile locale sau naţionale, nu votează şi nu lucrează în poliţie sau armată. Refuză orice formă de protecţie statală şi orice fel de asigurare. În schimb, toată comunitatea ajută cu bani orice membru care are nevoie de medic.
În aceste condiţii, cu provocări tot mai diverse care se arată la orizontul S.UA., nimeni nu poate aproxima care va fi soarta credincioşilor Amish.